Valsul unei frunze de toamnă
Miroase a toamnă caldă și încântătoare cu gust de primăvară, a frunze verzi, aurii, ruginii… Mă arunc în foșnetul lor și-mi odihnesc trupul, sufletul și mintea. Ascult cum frunzele verzi stau la taifas cu prietenele lor roșietice și galbene. Simt mângâierea lor pe obraji printre razele unui soare prea blând pentru noiembrie.
Gânduri colorate și tăcere… Ce-ar fi dacă aș îmbrățișa una din frunzele care valsează, atingând țanțos ba un ram, ba o bancă, ba un om?! Poate chiar mi-aș face-o prieten(ă), iar ea m-ar învăța să admir frumosul și să visez așa cum obișnuiam în copilărie.
Tot ea m-ar învăța să-mi măsor viața în ritmul mișcării și al zborului. Hoinărind astăzi pe o stradă oarecare, într-un oraș oarecare, cu copacii aproape dezgoliți și cărările acoperite de frunze în mii de nuanțe, îmi dau seama că nu pot, că nu am voie să disper. Oriunde mă va duce valul vieții aș vrea să rămân o frunză călătoare, zâmbitoare și curajoasă care, chiar și în momentul căderii, nu-și elimină zborul, dar decolează din nou, cu noi forțe, fie și mânată de vânt. Un zbor anevoios și impredictibil, cu rostogoliri de pe o creangă pe alta, e mult mai motivant și promițător decât un scepticism statornic condimentat cu agresivitate și nihilism. Important e să nu te lași doborât de ploi și furtuni și să aterizezi frumos doar atunci când pământul este uscat.
