Press "Enter" to skip to content

Unica meserie care are tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

Când eram copil și învățam la școală credeam că profesorul este cel care deține cheița fermecată pentru a deschide orice ușă, ca mai târziu, îmbrățișând și eu această meserie, să-mi dau seama că de fapt profesorul deschide ușa, dar trebuie să intri singur pentru a putea descoperi ceva nou.

Am devenit prea critici, însă nu și autocritici, toți aruncăm cu vorbe în stânga și în dreapta că tinerii de azi nu sunt cei de altădată… și, când afirmăm aceasta, le incriminăm lipsa de respect față de adulți și față de semeni, ignoranța crasă, prostia și multe alte „păcate”. Credeți-mă, de numeroase ori am fost martor când unii tineri, spre desosebire de adulți, au dat dovadă de mai multă educație, discernământ, spirit civic, cultură etc. Oare nu și noi, inclusiv profesorii, ne-am schimbat și nu mai suntem cei de cândva, uitând că am fost și noi copii, elevi, studenți…? Oare nu ne-am deprins a le vedea pe toate de o manieră superficială, a generaliza și a absolutiza lucrurile și a-i pune pe toți în același panier? Mă întreb dacă studenții nostri nu mai vor să descopere noul sau poate noi, profesorii, nu reușim să le deschidem ușa de care ei au nevoie.

Nimic nu e mai ușor decât a critica, dar să nu uităm că a fi tânăr nu înseamnă numai a fi curajos, frumos, plin de viață, a fi tânăr înseamnă de asemenea a comite greșeli, și a fi neștiutor, și a fi încăpățânat, a cuteza acolo unde altora le lipseşte curajul acţiunii.

Un profesor adevărat trebuie să știe să dăruiască, să păstreze tinerețea în suflet și să poată intui ce se petrece dincolo de zidul aparent impenetrabil al mondoviziunii studenților săi. Un profesor trebuie să aibă rolul de regizor, inculcându-le studenților săi meseria de actor al specialității alese, dar și al vieții, creându-le mediul adecvat în care aceștia să poată juca orice piesă pe viu, à l’improviste, fără cortină, fără sufleor, dar cu aplauze, căci acestea din urmă le dă un nou elan și curaj de a avansa.

Din modesta mea experiență didactică de 10 ani pot să spun cu fermitate că meseria de profesor este unica meserie care are tinerețe fătă bătrânețe și viață fără de moarte, iar longevitatea ei este menținută de studenții nostri prin care creăm și rămânem mereu tineri, frumoși la chip și la suflet. Studenții sunt cei care mă ajută, iar uneori mă și învață să trec atât prin vâltoarea tărâmului pedagogic cât și prin labirintul vieții. Dacă reușesc să le deschid măcar o ușă, ei, la rândul lor, îmi deschid alta.

În acest an, de ziua mea de naștere, intrând în sala de curs, am rămas profund mișcat găsind studenții mei în picioare cântând „Joyeux anniversaire”, cu calculatorul conectat care proiecta pe tabla interactivă o imagine cu flori și inscripția „Joyeux anniversaire” și un tort alb, pregătit cu atâta grijă de mama unei studente, pe care erau scrise același cuvinte de urare: „Joyeux anniversaire”. Pe masa de lucru mă privea portetul meu făcut în creion de bunicul altei studente. Momentul culminant: primesc un apel telefonic de la postul de radio Jurnal FM cu un mesaj profund sufletist și în spirit eminamente francofon din partea studenților grupei 34F, anul III. Sărbătoarea organizată cu atâta abnegație, pe care nu știu dacă o merit, a continuat cu un karaoke de cântece franceze, care ne-a transpus pe toți într-o lume a miracolului, unde nu există decât momente sublime. În cele două ore am citit în ochii studenților mei expresia unui act uman de excepțională noblețe spirituală.

Oare acest moment din viață poate fi uitat? Eu cred că niciodată…

Dragii mei studenți, Vă mulțumesc ab imo pectore pentru acele clipe petrecute împreună, pentru cuvintele calde ce mi le-ați adresat și pentru faptul că ați adăugat viață anilor mei și activității mele de pedagog.