Astăzi, 19 septembrie 2015, comemorăm patru ani de la trecerea la cele veșnice a profesorului universitar, doctor habilitat, șef catedră, Petru Roșca. Păstrez în amintire anii de studenție în care mi-a fost dascăl, apoi coleg, și sper că acolo, Sus, este bine și se bucură de rezultatele discipolilor săi pe care i-a iubit ca un tată.
poze din anii de studenție – anul I (octombrie 1998)
Pe profesorul Petru Roşca l-am cunoscut la început de septembrie 1998. Este anul în care am păşit pentru prima dată pragul Universității Libere Internaționale pentru a îmbrăţişa sublimul univers universitar şi pentru a cunoaşte sinuozităţile şi farmecul vieţii studenţeşti. Imaginea, care mi s-a creionat la început și a lăsat amprente asupra personalității mele, a fost cea a unui intelectual desăvârșit, înzestrat cu o planturoasă putere lăuntrică, sensibil şi prietenos, gata să găsească cheiţa pentru a deschide inimile micilor săi învăţăcei. Chiar de la primele ore m-a încântat echilibrul său decizional şi caracteru-i cumpătat, ceea ce i-a permis să obţină uşor respectul şi afecţiunea celor din preajmă. În calitate de fonetician, poliglot, enciclopedist, savant și cunoscător al tainelor limbii şi civilizaţiei franceze, a depus un travaliu considerabil pentru a trezi la studenţi dragostea şi interesul faţă de limba lui Voltaire. Nu a încetat niciodată să cultive repetabilele şi sacrele valori sapienţiale, înscriindu-se astfel în galeria celor mai calificate şi eminente cadre didactice.
Personalitate complexă, cu pronunţate calităţi polivalente, filolog de excepţie, regretatul profesor Petru Roşca s-a distins printr-un ataşament necondiţionat şi o abnegaţie deosebită faţă de meseria pe care a profesat-o cu fidelitate. Activitatea laborioasă pe tărâmul pedagogic, în care şi-a instrumentat viaţa şi pentru care s-a consacrat, a fost şi ea una inedită. A scris multe şi impunătoare monografii, manuale şi articole ştiinţifice.
În pofida vitregiilor sorţii, a ştiut să înfrunte numeroase impedimente, păstrându-şi calmul şi dând pilde de tenacitate, speranţă, bărbăţie şi dăruire de sine.
Discipolii i-au apreciat întotdeauna realizările notorii, munca rodnică, infatigabilă şi contribuţia pluriplană fără preget în domeniile predilecte (fonetica, cultivarea limbii, lexicologia, dialectologia, geografia lingvistică şi istoria limbii franceze), precum şi talentul de explorator subtil al sufletelor omeneşti. Şi eu, în calitatea mea de discipol şi coleg de breaslă al regretatului profesor, mărturisesc că am manifestat o simpatie aparte fată de personalitatea-i unică prin originalitatea sa inconfundabilă. Atent şi modest în relaţiile cu colegii și studenții, a ştiut să le inoculeze stilul său de muncă, marcat de seriozitate, de perseverenţă, de dorinţă de afirmare, punând preţ, totodată, pe corectitudine, sinceritate şi înţelegere. I-am admirat în toată plenitudinea vigoarea, spiritul doct, firea-i analitică debordantă, temperamentul echilibrat şi pansiv, bunătatea-i nesecată, profunzimea şi clarviziunea.
Perseverent profesor universitar, cu reală vocație, Petru Roşca va rămâne, cu certitudine, cartea de nobleţe a Catedrei Filologie Romanică ULIM, altarul împrejurul căruia toţi se adunau cu inimi iubitoare, o prezenţă fascinantă în arealul ştiinţific și cultural românesc. A lăsat în urmă o operă ştiinţifică de o anvergură, complexitate şi profunzime greu de egalat, o operă care va dăinui în timp.
Ne-a lăsat un model al dascălului sec. XXI, dascăl care ştie să se facă înţeles şi ştie să descopere talentele fiecărui elev al său.