• Eseuri

    O ușă închisă, o poartă deschisă

    Nimic nu e static în această lume. Totul se mișcă, se schimbă, se transformă. Te schimbi și tu, și noi, și eu. O permanentă metamorfoză care știe foarte bine să te obosească și să nu-ți ofere odihnă. Sau poate că tu nu mai vezi diferența dintre oboseală și calm. Îți dorești odihnă, dar habar n-ai cum arată ea. Viața însă are ritmul ei și orarul ei. Nu te lasă niciodată să te odihnești. Sunt momente în care ești curat, împăcat cu tine însuți și cu cei din jur, dar sunt și perioade în care ești rănit, plin de praf, îngenuncheat în fața străinătății. Nu ai dreptul să te crezi atotputernic…

  • Eseuri

    Revoltă interioară

    Trăim vremuri în care lucruri pe care ieri le considerai normale, le credeai stabile și dezirabile, astăzi își înfățișează un revers ce provoacă nedumerire și inspiră frică. Până nu demult, cultura, integritatea, vocația, profesionalismul și bunul simț erau, sau cel puțin păreau a fi, niște călăuze care te împiedicau să întorci spatele realității. Acum, în epoca habarnismului, a falșilor idoli și a post-culturii, întâietatea spectacolului și a frivolității a devenit regula numărul 1 care, pe de o parte, sacralizează prostia, iar pe de alta, face ca orice conștiință morală și intelectuală să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea. Iar adormirea te ține încleștat și nu-ți mai dă voie nici…

  • Eseuri

    Dincolo de măști

    Măștile sunt din ce în ce mai prezente în virusologia perfidă a societății în care ne fierbem cu toții. Planeta pe care a plămădit-o Bunul Dumnezeu cu grijă și dragoste e plină de oameni, nu și de omenie. Suntem martorii unui fenomen nociv de amploare – masca măștilor. Măștile cad una câte una, oferind locul altora. Cad și se sparg în cioburi de trădare, dezamăgire, uitare, nepăsare, înstrăinare… de pereții șubrezi ai unor suflete rănite și rătăcite. Tot ceea ce vedem, auzim, citim ascunde ceva. Viața e un bal mascat, iar oamenii sunt actori care-și dau imperturbabila mască jos, jucând în scenete din categoria „teatrul absurdului”. Măștile scot la rampă…

  • Eseuri

    A fi sau a nu fi în viața cuiva?

    Ți s-a întâmplat să te atașezi de cineva? Uneori poate prea mult, grozav de mult… Așa, fără niciun motiv, fără a avea o explicație. Să te atașezi treptat sau à coup de foudre. Să vorbiți mult, să vă căutați, să vă faceți griji unul pentru altul, să vă încurajați, să vă spuneți necazurile și bucuriile, să și tăceți lăsând sufletele să comunice fără cuvinte, să vă înțelegeți de minune. Și…, brusc, totul să dispară. Să nu mai existe acel „nu știu ce”, acea chimie inexplicabilă. Să dispară și omul. Să dispară la fel de ușor precum a intrat în viața ta. Cu o mică diferență: atunci când a binevoit să…