vineri, octombrie 11

Etichetă: relații

A fi sau a nu fi în viața cuiva?
10mart. By Ghenadie RâbacovNo Comments
Eseuri

A fi sau a nu fi în viața cuiva?

Ți s-a întâmplat să te atașezi de cineva? Uneori poate prea mult, grozav de mult… Așa, fără niciun motiv, fără a avea o explicație. Să te atașezi treptat sau à coup de foudre. Să vorbiți mult, să vă căutați, să vă faceți griji unul pentru altul, să vă încurajați, să vă spuneți necazurile și bucuriile, să și tăceți lăsând sufletele să comunice fără cuvinte, să vă înțelegeți de minune. Și…, brusc, totul să dispară. Să nu mai existe acel „nu știu ce”, acea chimie inexplicabilă. Să dispară și omul. Să dispară la fel de ușor precum a intrat în viața ta. Cu o mică diferență: atunci când a binevoit să poposească te-a salutat și te-a întrebat ce faci, iar la plecare nici măcar nu s-a deranjat să-și ia rămas bun și să-ți zică „mi-a părut bine că te-am cunoscut!” Oamenii sunt turiști înnăscuți, v...
Read More
Indiferență vs. (auto)regenerare
16ian. By Ghenadie RâbacovNo Comments
Eseuri

Indiferență vs. (auto)regenerare

Stau..., singur..., rezemat de propriile gânduri, în miez de noapte, deși e ziuă. E liniște, dar parcă încet se aud voci răgușite. Însă nu-mi pasă! La fel cum nu-mi pasă nici de ploaia ce-i udă pe cei de dincolo de geam, nici de vântul care bate răzlețit cu nepăsare. La fel cum demult nu-mi mai pasă nici de părerile oamenilor și nici de bârfele lor. Hoinăresc prin labirintul minții, somnambul, obosit și neliniștit. Simt o durere. Mă doare indiferența, boala de care suferă omenirea în acest moment. Boala de care, probabil, sufăr și eu, deși nimeni nu mi-a pus diagnosticul. O fi înnebunit planeta sau doar eu mă trezesc buimăcit și speriat de realitatea din jurul meu?! Încerc să găsesc un răspuns și o explicație și nu-mi reușește, oricât mi-aș stoarce creierii. Totuși, ceva se întâmplă. Su...
Read More
Gânduri zgomotoase în plină tăcere…
12mart. By Ghenadie RâbacovNo Comments
Eseuri

Gânduri zgomotoase în plină tăcere…

În tăcere, poți vedea în rezoluție full HD cum s-au scurs ore și zile, cum au zburat ani dăruiți unor proiecte de viață care s-au dus pe apa sâmbetei și unor oameni a căror mască nu o descoperi decât atunci când te împiedici, cazi și îți umpli interiorul de răni. Strigi, arunci cu pietre, te revolți, nu poți și nici nu ai timp să taci, ai prea multă tăcere adunată, dar tot cu ea stai de vorbă, cu tăcerea... Dușmanul de te-aude țopăie de bucurie și aplaudă la fiecare lacrimă vărsată. Cei care te iubesc te-ar înțelege, dar nu îndrăznești să-i faci să plângă lângă tine, din simplul motiv că nu merită și vrei să-i știi mai fericiți decât tine. Atunci când viața îți răpește oameni dragi, când simți ce înseamnă cu adevărat durerea, când îți vezi aproapele suferind, când ești înconjurat de...
Read More
Fără Eva, Adam n-ar fi avut nici un rost
8mart. By Ghenadie RâbacovNo Comments
Atitudine, Eseuri

Fără Eva, Adam n-ar fi avut nici un rost

Odată cu venirea primăverii, partea „tare” a omenirii își îndreaptă atenția către cea mai gingașă făptură: Femeia. Atenție care, deseori, se evaporă în neant chiar după ziua de 8 martie. Asta pentru că mulți dintre bărbați, care se feminizează pe zi ce trece, nu au apreciat niciodată femeia la justa ei valoare, ba chiar continuă să o trateze ca pe o ființă inferioară lor. Un număr impunător de bărbați, care se văd Alain Delon din tinerețe atunci când se uită în oglindă, nu mai sunt ceea ce ar trebui să fie un bărbat. Ei au intrat cumva într-o zonă de confort, nu mai vor să-și asume responsabilități și-și doresc alături femei care să-i alinte, să le satisfacă micile și marile capricii, să le fie menajeră, să-i învețe a trăi, să le pună pe masă, să le strângă de pe masă etc., dar să n...
Read More
„Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?”
5mart. By Ghenadie RâbacovNo Comments
Atitudine, Eseuri

„Cum de există oameni care mai pot respira după ce au făcut pe alţii nefericiţi?”

În accepțiunea dumnezeiască, Omul a fost plămădit ca ființă gânditoare și asemănătoare cu Creatorul, o ființă menită să creeze și să răspândească binele, o ființă care „privește în sus”, însă mediul toxic în care ne zbatem i-a transformat pe mulți în monștri. Da..., sună dur, tragic și incredibil, dar monștrii există. Ei fac parte din cotidian. Unii se manifestă din plin ori de câte ori au ocazia, alții sunt invizibili și discreți, ba chiar poartă masca cumsecădeniei și a fineții. Deși vor să pară îngeri care nu fac nici un rău nimănui, mințindu-se în sinea lor că sunt cei mai buni și puternici, deși pot spune, pe cât de ușor pe atât de fals, „Te iubesc”, ăștia se vor mulțumi să te vadă stors și suferind. Monștrii nu știu ce înseamnă dragostea și prietenia, nu au suflet, în schimb a...
Read More