Ghenadie RÂBACOV

Blog de educație și atitudine

  • ACASĂ
  • EDUCAȚIE
  • FRANCOFONIE
  • CERCETARE
  • ESEISTICĂ
  • TRĂSNĂI LINGVISTICE
  • ATITUDINE
  • ACASĂ
  • EDUCAȚIE
  • FRANCOFONIE
  • CERCETARE
  • ESEISTICĂ
  • TRĂSNĂI LINGVISTICE
  • ATITUDINE
  • Educatie

    Sfârșit de an școlar 2021-2022

    1 iunie 2022 /

    Dragi prieteni, Iată-ne ajunși la finalul anului școlar 2021-2022, un an complicat, dar prodigios și promițător pentru Clasele bilingve francofone, care au căpătat o nouă viață și au devenit o prioritate pentru cooperarea moldo-franceză pe dimensiunea educației. La 2 septembrie 2021 a fost semnată o nouă Convenție de parteneriat privind redinamizarea și perenizarea proiectului și instituită o nouă guvernanță. Actualmente, cei șase parteneri ai dispozitivului – Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ambasada Franței în R. Moldova, Alianța Franceză din Moldova, Organizația Internațională a Francofoniei – CREFECO, Agenția Universitară a Francofoniei – Biroul Național AUF Moldova și Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova – susțin studiile…

    citește mai mult

    S-ar putea să-ți placă și

    Scrisul de mână versus scrisul digital

    24 ianuarie 2015

    EFL Blogging School for Moldovan Teachers, 2016

    29 februarie 2016

    Notă de protest: Școala online și povara „invizibilă” a cadrului didactic

    25 martie 2021
  • Educatie

    Geometria spațiilor școlare în contextul pandemiei de COVID-19

    13 august 2020 /

    La 11 august curent am participat la un nou webinar desfășurat în cadrul Academiei de Vară a cadrelor didactice cu genericul Viitorul educației este Astăzi, eveniment organizat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării al R. Moldova (MECC) și Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala R. Moldova. Manageri ai instituțiilor de învățământ și cadre didactice din țară și din regiunea Cernăuți au împărtășit din experiența lor în materie de reorganizare a procesului educațional și reamenajare a spațiilor școlare în contextul pandemiei de COVID-19. După cum știm, MECC a propus şapte modele pentru începutul anului de studii 2020-2021: Modelul 1 Prezenţa fizică 100% la şcoală, aplicabil în cazul şcolilor, al claselor…

    citește mai mult

    S-ar putea să-ți placă și

    Averea bunei educații cu Teodor Baconschi

    9 august 2020

    Mai vreau să fiu pedagog în Republica Moldova?

    1 aprilie 2019

    Ciné-lecture: «Bel-Ami»

    24 martie 2015
  • Evenimente

    Campania în sprijinul Absolventului ULIM, ediţia 2012

    22 februarie 2012 /

    Miercuri, 22 februarie 2012, în Sala Polivalentă de lectură Nr. 2, Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM a inaugurat Campania în sprijinul Absolventului, care va dura până în 10 iunie 2012 şi care are drept scop satisfacerea necesităţilor informaţionale şi documentare ale studenţilor. La inaugurare au participat bibliotecarii, profesorii şi studenţii universităţii. În cuvântul de salut dl Ghenadie Râbacov a vorbit despre importanţa campaniilor de acest gen şi a apreciat înalt colaborarea fructuoasă între facultăţi/catedre şi DIB. Apoi, împreună cu studenţii, a stabilit un orar conform căruia aceştea pot lua parte la training-urile şi activităţile organizate de DIB pe parcursul acestei campanii.

    citește mai mult

    S-ar putea să-ți placă și

    Soirée étudiante «Apprendre le français en s’amusant»

    2 aprilie 2015

    20 mars – Journée internationale de la Francophonie

    21 martie 2016

    Un nou mandat pentru funcția de vicepreședinte al Uniunii Traducătorilor Autorizați din Moldova

    28 februarie 2017
  • Evenimente

    Felicitări cu ocazia începerii noului an de studii 2011-2012

    1 septembrie 2011 /

    Mult stimați Colegi, Dragostea față de Măria Sa Cartea ne adună iar la un început frumos de toamnă. De azi, vom intra iarăși în sălile de sudii pentru a semăna lumină și cunoștințe, pentru a găsi cheița către inima fiecărui student. Vă felicit cu această ocazie și vă mulțumesc pentru faptul că nu încetați să cultivați cele mai sacre valori ale patrimoniului național, pentru abnegație, pentru aportul Dumneavoastră considerabil în prosperarea învățământului. Să aveți un an plin de realizări, studenți sârguincioși cu care să vă mândriți. Să fiți sănătoși și Bunul Dumnezeu să vă ocrotească! Dragi studenți, Vă urez mult succes în anul universitar 2011-2012. Să aveți un an de…

    citește mai mult

    S-ar putea să-ți placă și

    Rencontre avec le philosophe français Marc Crépon

    2 mai 2023

    Conferinţă aniversară „Femeia – un argument al libertăţii”

    29 august 2011

    Admiterea 2016: De ce să alegi ULIM?

    26 iulie 2016
Cred în puterea cuvintelor.
Prin cuvânt, putem face din cel mai frumos vis realitate și tot prin el putem distruge tot ce există în jurul nostru.
  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn
  • RSS Feed
  • Despre mine
  • Activitatea ştiinţifică
    • Lista publicaţiilor
    • Activitatea redacțională
    • Participări la manifestări științifice
  • Activitatea de traducător
  • Activitatea de formator
    • Training-uri /Formări
    • Lecții și conferințe publice
  • Stagii și formări
  • Eu în mass-media
octombrie 2023
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« aug.    

Categorii

Arhiva

STATISTICI

free counter
2023. Ghenadie Râbacov ©. All Rights Reserved.
Ashe Temă de WP Royal.