-
Învățământul la distanță și Generațiile X, Y, Z
În scopul prevenirii răspândirii coronavirusului de tip nou, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recurs la desfășurarea învățământului la distanță, fapt de a trezit nemulțumiri în rândurile cadrelor didactice, elevilor, dar și părinților, mai ales ale celor din zonele rurale. Mutarea Școlii acasă a devenit o adevărată povară pentru mulți. În opinia mea, instituțiile de învățământ demult ar fi trebuit să îmbine tradiționalul cu online-ul, iar profesorii să urmeze formări continue privind educația digitală. Este un imperativ al timpului, chiar dacă nu este pe placul unora. E ceva inevitabil și ireversibil. Rețelele sociale sunt suprasaturate de tot genul de tutoriale despre platforme și aplicații utile în organizarea sălilor de clasă…
-
Anul Nou, momentul în care realizăm cu adevărat trecerea timpului
„Sunt două momente din an când realizăm cu adevărat trecerea timpului – Anul Nou și ziua noastră de naștere. În rest, nu ne gândim la timp, credem că trăim o veșnicie”. Sunt cuvintele lui Carlos L’Abbate, un argentinian stabilit de 11 ani în România, profesor de yoga, care mi se tot zvârcolesc prin minte și inimă de azi dimineață, când i-am citit interviul oferit pentru www.libertatea.ro. Încercăm să mimăm fericirea, agitându-ne non-stop într-un lume ce a căzut pradă unei crize a valorilor. Nu mai avem timp pentru nimic și pentru nimeni, nici măcar pentru noi. Nu mai avem timp nici să trăim. Ne-am transformat în suflete reci sălășluite în corpuri…
S-ar putea să-ți placă și
„Nu te cunosc, dar te urăsc”…
Ploaie cu amintiri
O ușă închisă, o poartă deschisă
-
Vremuri controversate: război pașnic versus pace războinică
Pacea războinică și războiul pașnic mă neliniștesc. Întregul univers parcă se pregătește de o explozie. Nimeni nu mai înțelege în ce vremuri trăim și ce va fi mâine. Oare prostia a ajuns la apogeu încât se crede că soarta lumii poate fi în mâinile unei singure persoane?! Noi, românii, încă dormim în opinci. Ne ducem viața ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, chiar dacă deseori ne vindem pe doi cârnăciori și niscaiva bănuți aruncați pentru prestarea unor servicii de robie oarbă. Nerozia a întrecut toate limitele. A venit lepădarea, iar gâlceava societală i-a transformat pe rătăciți într-un adevărat spital de nebuni. Frica e unica „virtute” a celor crescuți pe meleaguri…
S-ar putea să-ți placă și
Zgârieturi pe suflet
A fi sau a nu fi în viața cuiva?
Fără Eva, Adam n-ar fi avut nici un rost
-
Sunt OK cu mine?
Câteodată, mă opresc în mijlocul drumului și privesc la chipurile oamenilor din jur. Știți ce văd? Stres, dezamăgire, îngrijorare, încruntare, nedumerire, oboseală, lipsă de chef, sălbăticie și foarte multă grabă. Văd o societate care se hrănește cu înfrângerea altora. Văd persoane implicate în lucruri minore, care nu mai observă nimic și cărora nici măcar nu le mai pasă. Văd oameni nefericiți, din teama de a fi fericiți, dar megapreocupați de viața personală a celor din preajmă. Văd prea mulți oameni care respectă cu strictețe tiparele unei societăți rătăcite și ale unei mentalități vetuste și extrem de fragile. Prea multă lume care nu își dă posibilitatea de a-și manifesta propria identitate…
