-
Poteci de dor în luna lui Răpciune
E toamnă… De când a poposit septembrie pentru prima dată am ieșit la o plimbare de seară. Aveam nevoie de un „ungher” mai retras pentru a mă depărta un pic de rutina zilnică asezonată cu griji pandemice ce ne-au pus față-n față cu o nouă normalitate. Am lăsat la o parte forfota zilei pentru a mă bucura de câteva momente cu mine, pentru a-mi trece prin sită gândurile și a-mi încărca nițel bateriile pentru un nou mâine. Începutul de toamnă are ceva special. E cald și totuși simți mirosul de răcoare. E atâta frumusețe în jur pe care privirea noastră rătăcită nu o vede decât atunci când ne lăsăm purtați…
S-ar putea să-ți placă și
Stare de duminică: gânduri pe contrasens
Lacrimile ploii
Gânduri tomnatice
-
Revoltă interioară
Trăim vremuri în care lucruri pe care ieri le considerai normale, le credeai stabile și dezirabile, astăzi își înfățișează un revers ce provoacă nedumerire și inspiră frică. Până nu demult, cultura, integritatea, vocația, profesionalismul și bunul simț erau, sau cel puțin păreau a fi, niște călăuze care te împiedicau să întorci spatele realității. Acum, în epoca habarnismului, a falșilor idoli și a post-culturii, întâietatea spectacolului și a frivolității a devenit regula numărul 1 care, pe de o parte, sacralizează prostia, iar pe de alta, face ca orice conștiință morală și intelectuală să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea. Iar adormirea te ține încleștat și nu-ți mai dă voie nici…
-
Dincolo de măști
Măștile sunt din ce în ce mai prezente în virusologia perfidă a societății în care ne fierbem cu toții. Planeta pe care a plămădit-o Bunul Dumnezeu cu grijă și dragoste e plină de oameni, nu și de omenie. Suntem martorii unui fenomen nociv de amploare – masca măștilor. Măștile cad una câte una, oferind locul altora. Cad și se sparg în cioburi de trădare, dezamăgire, uitare, nepăsare, înstrăinare… de pereții șubrezi ai unor suflete rănite și rătăcite. Tot ceea ce vedem, auzim, citim ascunde ceva. Viața e un bal mascat, iar oamenii sunt actori care-și dau imperturbabila mască jos, jucând în scenete din categoria „teatrul absurdului”. Măștile scot la rampă…
-
Stare de duminică: gânduri pe contrasens
Deși e duminică, m-am trezit cu noaptea-n cap. Mai bine zis m-a trezit zgomotul străzii. Strigătele unor petrecăreți care încă nu și-au încheiat cheful din timpul nopții nu mi-au dat pace să mă bucur până la capăt de luxul odihnei de weekend. M-am ridicat din pat, m-am apropiat de geam, am dat perdelele la o parte și am început a binocla. Un oraș pustiu, cu câțiva plimbăreți care se mișcă grăbit și haotic. De ceva vreme, am început să admir această pustietate matinală. Nu și sălbăticia oamenilor. Nu mai privesc și nu mai ascult lumea pentru că, de atâta nesimțire și nepăsare în jur, a început să mi se sălbăticească…
S-ar putea să-ți placă și
Iernile copilăriei mele
Halloween de Moldova
Un Dascăl al secolului XXI. In memoriam prof. Petru Roșca.
