-
Oamenii zgomotoși vs liniștea
Liniștea nu face parte din preocupările oamenilor. Oamenii sunt zgomotoși: vorbesc mult, strigă, se ceartă, răstoarnă obiecte, trântesc uși, aleargă, răvășesc suflete, plâng, râd, se bucură… …și totuși, există pe acest pământ gălăgios o lume tihnită. O lume altfel, poate mai sănătoasă, mai înțeleaptă și mai aptă decât „normalul” din jur. O lume senină și caldă unde își găsesc locul ființe pe care majoritatea le consideră necăjite sau bătute de soartă, dar care, în realitate, știu să se bucure de viață și de fiecare clipă trăită alături de cei dragi. Ființe care nici măcar nu știu cum (ră)sună gălăgia. Ființe care pot comunica atât de minimalistic. Și, culmea, se pot…
-
Ploaie în luna lui Florar
Plouă de două zile și de două zile aerul miroase a viață. O ploaie ce a venit ca o mană cerească peste solul mult prea însetat. Dumnezeu ne-a trimis apă ca să spele praful și mizeria – la propriu și la figurat – de pe pământ. Aveam nevoie de o „baie” pe cinste venită de Sus. Ieri a plouat torențial, dar incredibil de frumos. Azi, plouă calm și monoton. Stau la geam și urmăresc stropii dansând țanțoș pe asfalt. O stare hipnotică și inexplicabilă pe care o așteptam de ceva vreme: cea de liniște interioară și de amintiri care-ți îndeamnă sufletul la odihnă. Pentru mine, ploaia e fascinantă și plină…
-
Sub umbrela ploii
E noapte și plouă… Deschid ușa casei și ies sub stropii grei ce lovesc nerușinați în față. De fapt, e unica nerușinare care nu doare și unica lovitură care nu lasă vânătăi. Sunt cuprins de un sentiment ciudat. Încerc să-mi amintesc de cineva. Am gândurile încremenite. Privesc la ograda mohorâtă, la copacii scăldați de ploaie. Poate memoria își revine. Dar nu! Nicio persoană, niciun chip, nici măcar un nume… Straniu de tot. Eram convins că am multe cunoștințe, parcă și câțiva prieteni. Ieri era o vreme și astăzi nu mai e, erau oameni mulți și nu mai sunt. Sunt obosit. Vreau să închid ochii. Ar trebui să dorm, dar nu…