-
Iernile copilăriei mele
E noapte de iarnă. Acel moment când oamenii, de la mic la mare, se opresc din alergarea zbuciumată din timpul zilei. Stratul gros de întuneric acoperă fața încrețită a planetei, conferindu-i un calm plăcut, dar totuși zgomotos. Mașinile încă fug grăbite pe bulevarde. Străduțele, străjuite de copaci falnici, și casele înconjurate de garduri mult prea înalte, sunt mai triste. Și doar din când în când câte un suflet se încumetă să iasă la plimbare, bucurându-se de pustietate ca de un spectacol. Un spectacol ce ascunde nebunia cotidiană. La ceas târziu, rutina obositoare pare atât de departe și de uitată. E frig. În sfârșit zâna iarnă ne bucură cu ger. Nu…
S-ar putea să-ți placă și
Inimă, zâmbește!
Stare de duminică: gânduri pe contrasens
Cameleonism social
-
Poteci de dor în luna lui Răpciune
E toamnă… De când a poposit septembrie pentru prima dată am ieșit la o plimbare de seară. Aveam nevoie de un „ungher” mai retras pentru a mă depărta un pic de rutina zilnică asezonată cu griji pandemice ce ne-au pus față-n față cu o nouă normalitate. Am lăsat la o parte forfota zilei pentru a mă bucura de câteva momente cu mine, pentru a-mi trece prin sită gândurile și a-mi încărca nițel bateriile pentru un nou mâine. Începutul de toamnă are ceva special. E cald și totuși simți mirosul de răcoare. E atâta frumusețe în jur pe care privirea noastră rătăcită nu o vede decât atunci când ne lăsăm purtați…
S-ar putea să-ți placă și
Schimbarea versus viaţa într-un glob de sticlă
Cei șapte ani de acasă
De vorbă cu tine
-
O ușă închisă, o poartă deschisă
Nimic nu e static în această lume. Totul se mișcă, se schimbă, se transformă. Te schimbi și tu, și noi, și eu. O permanentă metamorfoză care știe foarte bine să te obosească și să nu-ți ofere odihnă. Sau poate că tu nu mai vezi diferența dintre oboseală și calm. Îți dorești odihnă, dar habar n-ai cum arată ea. Viața însă are ritmul ei și orarul ei. Nu te lasă niciodată să te odihnești. Sunt momente în care ești curat, împăcat cu tine însuți și cu cei din jur, dar sunt și perioade în care ești rănit, plin de praf, îngenuncheat în fața străinătății. Nu ai dreptul să te crezi atotputernic…
-
Revoltă interioară
Trăim vremuri în care lucruri pe care ieri le considerai normale, le credeai stabile și dezirabile, astăzi își înfățișează un revers ce provoacă nedumerire și inspiră frică. Până nu demult, cultura, integritatea, vocația, profesionalismul și bunul simț erau, sau cel puțin păreau a fi, niște călăuze care te împiedicau să întorci spatele realității. Acum, în epoca habarnismului, a falșilor idoli și a post-culturii, întâietatea spectacolului și a frivolității a devenit regula numărul 1 care, pe de o parte, sacralizează prostia, iar pe de alta, face ca orice conștiință morală și intelectuală să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea. Iar adormirea te ține încleștat și nu-ți mai dă voie nici…
S-ar putea să-ți placă și
Ce fel de lume este asta, din care cărţile dispar?
Jurnalul unei zile pandemice
Poteci de dor în luna lui Răpciune
