-
Schimbarea versus viaţa într-un glob de sticlă
Sunt genul de om care mereu vrea să schimbe ceva. Uneori, totul. Vreau să schimb lumea, È›ara, mentalități, idei fixe È™i multe alte lucruri. ÎnÈ›eleg că e o nebunie È™i un defect care îmi joacă festa în miezul unui front pe care se dă o luptă aprigă între general È™i particular. O luptă care capătă, pe zi ce trece, forme dramatice. În general: avem o È›ară frumoasă; suntem demni È™i independenÈ›i; avem justiÈ›ie È™i luptăm împotriva corupÈ›iei; construim o È™coală prietenoasă È™i centrată pe elev; pretindem că, de la an la an, o ducem mai bine; suntem creÈ™tini, paÈ™nici, ospitalieri È™i toleranÈ›i; suntem cinstiÈ›i È™ine place să muncim. În particular:…
-
Prăpastie valorică
Nouă, oamenilor, ne place să credem că suntem nemuritori È™i atotputernici. Ne irosim viaÈ›a pentru lucruri efemere, lipsite de importanță, ca È™i cum am avea zile berechet. Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în goana după nimicuri, în dispute fără sens, în războaie È™i într-un teatru al absurdului pe care tot noi îl generăm È™i de pe scena căruia nu vrem să coborâm. Ne tratăm unii pe alÈ›ii ca pe o marfă. Dacă ar fi posibil, probabil am scoate È™i anii la vânzare. Am uitam să mai fim oameni. Nici măcar animale nu ne mai putem numi. MulÈ›i uităm că avem sau am avut cândva părinÈ›i, bunici, fraÈ›i…
S-ar putea să-ți placă și
A fi sau a nu fi în viața cuiva?
Nihil sine Deo & Nihil sine Matre
Femeia – Simbol al perfecțiunii divine
-
Simfonia ploii
E seară de Ningău. Toate respiră a iarnă È™i lumea-i mohorâtă. Văzduhul e sur È™i greu, iar vântul taie ca briciul. Plouă cu stropi mari È™i reci. Pe astfel de vreme, satele È™i oraÈ™ele stau în tihnă, undeva între viață È™i pustietate. În locurile în care oamenii se duÈ™mănesc, ploaia loveÈ™te puternic în asfalt, pereÈ›i, geamuri de parcă s-ar auzi strigăte înăbuÈ™ite ale unei naÈ›iuni rătăcite. Acolo unde e răutate, stopii se iau È™i ei la harță, se ciondănesc până îngheață, împietrind minÈ›i È™i suflete. Pe plaiurile unde natura e stăpână, nu e loc de supărare. În acele È›inuturi poetice, ploaia face ceea ce È™tie ea mai bine: stropeÈ™te tot…
-
Iernile copilăriei mele
E noapte de iarnă. Acel moment când oamenii, de la mic la mare, se opresc din alergarea zbuciumată din timpul zilei. Stratul gros de întuneric acoperă faÈ›a încreÈ›ită a planetei, conferindu-i un calm plăcut, dar totuÈ™i zgomotos. MaÈ™inile încă fug grăbite pe bulevarde. StrăduÈ›ele, străjuite de copaci falnici, È™i casele înconjurate de garduri mult prea înalte, sunt mai triste. Și doar din când în când câte un suflet se încumetă să iasă la plimbare, bucurându-se de pustietate ca de un spectacol. Un spectacol ce ascunde nebunia cotidiană. La ceas târziu, rutina obositoare pare atât de departe È™i de uitată. E frig. În sfârÈ™it zâna iarnă ne bucură cu ger. Nu…
