-
Schimbarea versus viaţa într-un glob de sticlă
Sunt genul de om care mereu vrea sÄ schimbe ceva. Uneori, totul. Vreau sÄ schimb lumea, Èara, mentalitÄÈi, idei fixe Èi multe alte lucruri. ÎnÈeleg cÄ e o nebunie Èi un defect care îmi joacÄ festa în miezul unui front pe care se dÄ o luptÄ aprigÄ între general Èi particular. O luptÄ care capÄtÄ, pe zi ce trece, forme dramatice. În general: avem o ÈarÄ frumoasÄ; suntem demni Èi independenÈi; avem justiÈie Èi luptÄm împotriva corupÈiei; construim o ÈcoalÄ prietenoasÄ Èi centratÄ pe elev; pretindem cÄ, de la an la an, o ducem mai bine; suntem creÈtini, paÈnici, ospitalieri Èi toleranÈi; suntem cinstiÈi Èine place sÄ muncim. În particular:…
-
Prăpastie valorică
NouÄ, oamenilor, ne place sÄ credem cÄ suntem nemuritori Èi atotputernici. Ne irosim viaÈa pentru lucruri efemere, lipsite de importanÈÄ, ca Èi cum am avea zile berechet. Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în goana dupÄ nimicuri, în dispute fÄrÄ sens, în rÄzboaie Èi într-un teatru al absurdului pe care tot noi îl generÄm Èi de pe scena cÄruia nu vrem sÄ coborâm. Ne tratÄm unii pe alÈii ca pe o marfÄ. DacÄ ar fi posibil, probabil am scoate Èi anii la vânzare. Am uitam sÄ mai fim oameni. Nici mÄcar animale nu ne mai putem numi. MulÈi uitÄm cÄ avem sau am avut cândva pÄrinÈi, bunici, fraÈi…
-
Simfonia ploii
E searÄ de NingÄu. Toate respirÄ a iarnÄ Èi lumea-i mohorâtÄ. VÄzduhul e sur Èi greu, iar vântul taie ca briciul. PlouÄ cu stropi mari Èi reci. Pe astfel de vreme, satele Èi oraÈele stau în tihnÄ, undeva între viaÈÄ Èi pustietate. În locurile în care oamenii se duÈmÄnesc, ploaia loveÈte puternic în asfalt, pereÈi, geamuri de parcÄ s-ar auzi strigÄte înÄbuÈite ale unei naÈiuni rÄtÄcite. Acolo unde e rÄutate, stopii se iau Èi ei la harÈÄ, se ciondÄnesc pânÄ îngheaÈÄ, împietrind minÈi Èi suflete. Pe plaiurile unde natura e stÄpânÄ, nu e loc de supÄrare. În acele Èinuturi poetice, ploaia face ceea ce Ètie ea mai bine: stropeÈte tot…
-
Iernile copilăriei mele
E noapte de iarnÄ. Acel moment când oamenii, de la mic la mare, se opresc din alergarea zbuciumatÄ din timpul zilei. Stratul gros de întuneric acoperÄ faÈa încreÈitÄ a planetei, conferindu-i un calm plÄcut, dar totuÈi zgomotos. MaÈinile încÄ fug grÄbite pe bulevarde. StrÄduÈele, strÄjuite de copaci falnici, Èi casele înconjurate de garduri mult prea înalte, sunt mai triste. Èi doar din când în când câte un suflet se încumetÄ sÄ iasÄ la plimbare, bucurându-se de pustietate ca de un spectacol. Un spectacol ce ascunde nebunia cotidianÄ. La ceas târziu, rutina obositoare pare atât de departe Èi de uitatÄ. E frig. În sfârÈit zâna iarnÄ ne bucurÄ cu ger. Nu…