• Eseuri

    Simfonia ploii

    E seară de Ningău. Toate respiră a iarnă și lumea-i mohorâtă. Văzduhul e sur și greu, iar vântul taie ca briciul. Plouă cu stropi mari și reci. Pe astfel de vreme, satele și orașele stau în tihnă, undeva între viață și pustietate. În locurile în care oamenii se dușmănesc, ploaia lovește puternic în asfalt, pereți, geamuri de parcă s-ar auzi strigăte înăbușite ale unei națiuni rătăcite. Acolo unde e răutate, stopii se iau și ei la harță, se ciondănesc până îngheață, împietrind minți și suflete. Pe plaiurile unde natura e stăpână, nu e loc de supărare. În acele ținuturi poetice, ploaia face ceea ce știe ea mai bine: stropește tot…

  • Eseuri

    Frigul din noi

    Haina sufletească demult nu mai e la modă. În epoca falsității, când piețile abundă în straie luxoase, ne înzorzonăm corpurile, ne îmbrăcăm exteriorul și ne dezgolim interiorul. Uneori, o facem intenționat, altădată – fără să ne dăm seama. Cert e că trupul are prioritate. Ne mai pasă astăzi de suflet? Mai suntem vrednici de mantia bunătății și a onestității? Când avem atâtea magazine cu șube șic și blănuri naturale, capabile să camufleze orice defect uman. Mai încalțăm pantofi ce ne poartă prin arșiță, pe uscat, prin ploaie, prin frig, ger și viscol? Când banul ne aduce la ușă perchea de încălțăminte mult râvnită, cu tocuri stilate, care automat ne plasează…