-
Ciuma vremurilor noastre
Ce virus nemilos! Pe cât de invizibil pe atât de periculos. Boala, durerea, moartea nu cruță pe nimeni. SARS-CoV-2 poate poposi în familia oricui. Zilnic ne părăsesc oameni dragi, savanți, artiști, personalități cu valoare universală și oameni simpli. Unii pierd lupta cu virusul în spitale, înconjurați de doctori, eroii timpurilor noastre, alții – în singurătate. O persoană moartă nu are preț decât dacă ai văzut-o moartă. Sute de mii de cadavre semănate pe parcursul unui an nu sunt închipuite decât un fum. Mai ales într-o societate în care Toma Necredinciosul își rezervă dreptul de a spune ultimul cuvânt. Trăim peisaje dezolante și tragedii aidoma celor pe care le-au trăit personajele…
S-ar putea să-ți placă și
Pledoarie pentru lectură: Citesc, deci exist!
Revoltă interioară
Mimetism social
-
Agorafobie
Suntem prizonieri ai propriei minți și nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte. De ceva vreme, suntem și prizonieri în propriile case. Evadarea (încă) e posibilă, dar plină de frici. Nu ieșim din locuințe decât pentru strictul necesar, iar, înainte de a ieși, cântărim bine, analizăm ce mai avem de făcut, ce ne-ar mai trebui, care ar fi ora potrivită pentru a merge undeva etc. Când ieșim, ne înarmăm cu mască și mănuși. În stradă, tratăm fiecare trecător ca pe un posibil infectat. Și cei din jur ne tratează la fel. Ne e teamă să ne atingem de obiecte, să ne rezemăm de un perete, să ne așezăm pe o…
-
Vremuri controversate: război pașnic versus pace războinică
Pacea războinică și războiul pașnic mă neliniștesc. Întregul univers parcă se pregătește de o explozie. Nimeni nu mai înțelege în ce vremuri trăim și ce va fi mâine. Oare prostia a ajuns la apogeu încât se crede că soarta lumii poate fi în mâinile unei singure persoane?! Noi, românii, încă dormim în opinci. Ne ducem viața ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, chiar dacă deseori ne vindem pe doi cârnăciori și niscaiva bănuți aruncați pentru prestarea unor servicii de robie oarbă. Nerozia a întrecut toate limitele. A venit lepădarea, iar gâlceava societală i-a transformat pe rătăciți într-un adevărat spital de nebuni. Frica e unica „virtute” a celor crescuți pe meleaguri…
-
Sunt OK cu mine?
Câteodată, mă opresc în mijlocul drumului și privesc la chipurile oamenilor din jur. Știți ce văd? Stres, dezamăgire, îngrijorare, încruntare, nedumerire, oboseală, lipsă de chef, sălbăticie și foarte multă grabă. Văd o societate care se hrănește cu înfrângerea altora. Văd persoane implicate în lucruri minore, care nu mai observă nimic și cărora nici măcar nu le mai pasă. Văd oameni nefericiți, din teama de a fi fericiți, dar megapreocupați de viața personală a celor din preajmă. Văd prea mulți oameni care respectă cu strictețe tiparele unei societăți rătăcite și ale unei mentalități vetuste și extrem de fragile. Prea multă lume care nu își dă posibilitatea de a-și manifesta propria identitate…
