Symposia Studentium – 2015

La 7 mai curent, în cadrul Facultății de Litere ULIM, s-a desfășurat Sesiunea științifică studențească Symposia Studentium, ediția 2015.

Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca”, pe care am onoarea să o conduc, și-a ținut lucrările în plen și în cadrul a 3 ateliere tematice, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Centrul de Reușită Universitară, pe care de asemenea am onoarea să-l conduc.

La eveniment au participat peste 35 de studenți ai ciclurilor licență și masterat de la litere și limbi străine de la ULIM și alte 3 instituții de învățământ superior din țară (Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți).

Participanții au abordat diverse probleme centrate pe traducere și limbaje specializate; terminologie, terminografie și terminotică; istoria limbilor romanice; didactica limbilor străine; civilizație, literatură și interculturalitate ș.a.

În ședința inaugurală, alături de prof. univ. dr. Ana Guțu, Prim-Vicerector ULIM și Domnul Roman Kwiatkovski, Responsabilul Antenei Chișinau a Agenției Universitare a Francofoniei, am salutat tinerii participanți la eveniment.

Tot la ședința de deschidere studenții au fost familiarizați cu publicațiile profesorilor dar și ale colegilor lor, actele evenimentelor științifice organizate la facultate pe parcursul ultimilor ani, monografii, ghiduri, suporturi didactice etc. Excepționala prezentare a acestor publicații a fost făcută de Doamna Zinaida Sochircă, director adjunct DIB.

Ședința plenară pe care am moderat-o a inclus 6 comunicări, 3 din partea studenților de la ULIM, celelalte de la USM, UPS „Ion Creangă” și Univ. „Alecu Russo” din Bălți.

Cele mai bune intervenții au fost premiate cu dicționare și alte cărți în limba franceză oferite de AUF, dar și un set de monografii, culegeri de articole donate de prof. univ. dr. Ana Guțu.

Pentru succesele remarcabile de care au dat dovadă în cadrul conferinței,10 studenți au primit diplome de gradul 1, 2 și 3.

Pentru ediția din acest an a sesiunii științifice Symposia Studentium am ghidat mai mult de 10 studenți.

Vezi AICI Programul

Mai multe poze de la eveniment pe Pagina de Facebook a Catedrei

You may also like...