vineri, octombrie 11

Susţinerea proiectelor de licenţă la Facultatea de Litere ULIM, Catedra Filologie Romanică, 13 iunie 2014

Vineri, 13 iunie, în Centrul de reuşită universitară ULIM, studenţii anului terminal de la Secţia Filologie franceză au trăit momente pline de emoţii în cadrul ultimei etape a examenelor de licenţă, demarate acum 11 zile. Aceştia şi-au susţinut proiectele de licenţă în faţa Înaltei Comisii de Stat, din care a făcut parte şi Dl Ghenadie Râbacov, comisia fiind prezidată de conf. univ. dr. Ion Guţu, Şeful Catedrei Filologie Franceză „Grigore Cincilei” a Universităţii de Stat din Moldova.

Proiectele au fost elaborate sub formă de studii de caz centrate pe aspectele pragmatice ale traducerii specializate, pe terminologie, traducerea folclorului, activitatea traducătorului autorizat în cadrul birourilor de traducere etc., studii bazate pe stagiul profesional realizat în ultimul an de studii.

Deja al doilea an consecutiv, ULIM a renunţat la tezele de licenţă, impregnate de multă teorie şi compilări din varii surse, acestea fiind înlocuite, la iniţiativa profesorului universitar Ana Guţu, cu proiecte de licenţă, care s-au adeverit a fi mult mai practice şi utile, punând accentul pe aportul personal al studentului în redactarea lucrării.

În anul universitar curent Ghenadie Râbacov a coordonat 7 proiecte de licenţă, 5 dintre ele fiind apreciate cu nota 10 (zece).