Câteodată, mă opresc în mijlocul drumului și privesc la chipurile oamenilor din jur. Știți ce văd? Stres, dezamăgire, îngrijorare, încruntare, nedumerire, oboseală, lipsă de chef, sălbăticie și foarte multă grabă.
Văd o societate care se hrănește cu înfrângerea altora.
Văd persoane implicate în lucruri minore, care nu mai observă nimic și cărora nici măcar nu le mai pasă.
Văd oameni nefericiți, din teama de a fi fericiți, dar megapreocupați de viața personală a celor din preajmă.
Văd prea mulți oameni care respectă cu strictețe tiparele unei societăți rătăcite și ale unei mentalități vetuste și extrem de fragile. Prea multă lume care nu își dă posibilitatea de a-și manifesta propria identitate sau, și mai grav, de a o descoperi. Prea multe specimene care împrumută personalitatea altora fără a o dezvolta pe a lor.
Văd tineri și maturi incapabili de a-și asuma decizii și responsabilități care preferă să rămână blocați în locuri ce nu le plac, alături de persoane care le sunt antipatice și făcând lucruri care nu li se potrivesc.
Văd o generație firavă, obișnuită a învinui pe oricine pentru propriul eșec, pentru niște acțiuni care nici măcar nu au început.
Văd multe persoane cu frica în oase. Frica de a nu fi judecat de prieteni, rude, cunoștințe, străini; frica de a nu greși, frica de a nu-i supăra pe ceilalți, frica de a spune ceea ce gândești…
Văd un popor care merge în continuare pe un drum despre care știm cu toții că duce spre nicăieri.
Fierbând zi de zi în această vâltoare, mă întreb oare pot fi OK cu mine însumi?
Mai întâi, zic NU! Nu sunt ok, pentru că deseori sunt prea tolerant în situațiile în care, de fapt, ar trebui să explodez. Nu sunt ok, pentru că nu pot accepta boala ca pe o ispășire a păcatelor și nu pot accepta ca persoanele dragi să plece de lângă mine. Poate sunt egoist, dar am prea mult nevoie de cei dragi, am nevoie de ei ca de aer și de aici și frica ca nu cumva să-i rănesc cu privirea mea, cu cuvintele, cu faptele, cu tăcerea… Nu sunt ok pentru că iert cu greu trădarea, pentru că mă las condus de dezamăgiri și îi tratez pe alții cu multă suspiciune. Nu sunt ok pentru că sunt prea meticulos și acord prea multă atenție detaliilor adesea lipsite de substanță. Nu sunt ok pentru că uneori vreau să fiu mai înalt și simt că în acest caz îmi ofensez părinții și îl supăr pe Bunul Dumnezeu, din moment ce sunt sănătos, am mâini, picioare, văd, muncesc și mă pot bucura de viață. Ar mai fi și alte „nu”-uri, însă, pornind de la acest dar dumnezeiesc, care este viața, mi se luminează mintea și devin OK. Sunt ok pentru că eu, de fapt, pot schimba multe lucruri. Și atunci de ce nu le schimb? De vină e societatea? O fi, dar în primul rând de vină sunt EU!
Totul în viață pornește de la curaj! Dacă nu ai curaj, oricât te-ai grăbi nu vei reuși să realizezi nimic; ba dimpotrivă, va fugi și fericirea de lângă tine.