STOP violenței împotriva femeilor: SEMNEAZĂ pentru ratificarea Convenției de la Istanbul!

Organizaţiile membre ale Coaliţiei Naţionale „Viaţă fără violenţă în familie” au lansat o petiție online de colectare a semnăturilor pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul. Vezi AICI textul integral al Convenției. Acestei inițiative s-a alăturat și Institutul de Drept Cibernetic (IDC). Acum jumătate de an, am cunoscut echipa acestei organizații și susțin acțiunile pe care le întreprinde în scopul eradicării actelor de violență în mediul online.

„Cu toții ne dorim să avem o societate civilizată în care sa domine siguranța și legea, nu puterea fizică – exprimată prin violență, amenințări, hărțuire până la formele cele mai grave – omor. Drepturile femeilor sunt drepturile omului, acestea urmând a fi respectate de societate și stat, iar în caz de necesitate să contribuim prin apărare, protecție și combatere, pentru ca surorile, fiicele și mamele noastre să trăiască în siguranță. Ieri a fost mama lui, azi e sora ei, mâine poate fi fiica ta – e timpul să oprim acest cerc vicios. Suntem vizați cu toți, dacă nu ieri – azi, dacă nu azi – mâine!” a menționat într-o postare pe Facebook președinta IDC, avocata Viorelia Albu.

În era tehnologiilor sofisticate, în care omenirea s-a depăşit pe ea însăşi, continuăm să tolerăm un comportament primitiv – VIOLENŢA, indiferent de forma și locul producerii acesteia: acasă, la serviciu, în stradă sau pe Internet.

Violența împotriva femeilor este un fenomen terifiant, de natură globală, întâlnită la nivelul tuturor claselor sociale și nu cunoaște frontiere economice sau naționale. Este o încălcare gravă a drepturilor omului, dar, cu părere de rău, nesancționată în majoritatea cazurilor. Zilnic, în lume, mii de femei sunt supuse abuzurilor fizice și psihice, sunt urmărite, hărțuite, violate, forțate să se căsătorească ș.a. Rata omuciderilor în rândul femeilor este una înspăimântătoare. Republica Moldova nu este o excepție. Este dificil să faci statistici despre violențe, mai ales că foarte multe dintre ele rămân camuflate, secretizate. Nu se fac plângeri. Din cauza fricii și a gurii lumii. Se știe însă că 80% din violențe au loc în propriul cămin și sunt comise de soți sau concubini. Femeile ajung să fie ucise şi torturate chiar de partenerii lor de viaţă, iar situaţia devine din ce în ce mai alarmantă. Vina este una comună, partajată, pentru că deseori ne facem că nu vedem răul de lângă noi sau chiar din interiorul nostru.

În perioada de izolare cauzată de răspândirea noului coronavirus, situația femeilor care încearcă să supraviețuiască în spaimă și violență a devenit insuportabilă. Mame, surori, fiice, nepoate, prietene și vecine de-ale noastre rămân între patru pereți cu agresorii lor, expunându-se unor riscuri enorme. Timp de o lună de izolare la domiciliu, numărul femeilor victime ale violenței în familie, care au apelat la nr. de încredere 0 8008 8008, a crescut cu 35% față de o lună obișnuită de până la izbucnirea pandemiei.

„Noi avem legi în domeniul prevenirii și combaterii violenței, dar cum se întâmplă adesea, acestea nu sunt eficiente și nu oferă soluții pentru toate problemele. Convenția reprezintă o șansă ca lucrurile să se schimbe, fiind documentul internațional ce recunoaște că violența împotriva femeilor este o problemă foarte gravă în orice colț al lumii.” – precizează autorii petiției.

Convenția de la Istanbul a intrat în vigoare în 2014, la doar trei ani de la adoptare, arătând astfel statelor membre necesitatea de a avea un tratat cu putere de lege care să le ghideze în eforturile lor de a pune capăt violenței bazate pe gen, violenței împotriva femeilor și fetelor, precum și în angajamentul lor politic față de principiile și valorile înglobate în convenție.

România a semnat Convenția în iunie 2014 și a ratificat-o în 2016, Convenția intrând în vigoare în septembrie 2016. Republica Moldova a semnat-o la 6 februarie 2017, dar ratificarea a fost tărăgănată. A venit momentul unei mari campanii de mobilizare pentru a conștientiza gravitatea fenomenului de violență împotriva femeilor și de răspândire a culturii non-violenței.

Agresiunea soțului sau a partenerului nu trebuie tolerată și nici acceptată! Un bărbat care a lovita o dată o femeie, o va lovi și a doua, și a treia oară. Cel care-și arată „bărbăția” prin pumni, dar și prin cuvinte murdare sau comportament agresiv este un laș, un infractor și trebuie tras la răspundere. Nu lăsa ca asemenea lucruri să se întâmple în familia ta și în familiile celor dragi sau în preajma copiilor! Raportează orice caz de violență și semnează pentru ratificarea Convenției de la Istanbul pentru ca dreptatea să triumfe, iar vinovații să fie pedepsiți sever, în conformitate cu buchea legii!

Clickează AICI pentru a citi și semna petiția.

Întrebări și răspunsuri legate de Convenția de la Istanbul

Ghenadie Râbacov

„Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul”.

You may also like...