Schimbarea versus viaţa într-un glob de sticlă

Sunt genul de om care mereu vrea să schimbe ceva. Uneori, totul. Vreau să schimb lumea, țara, mentalități, idei fixe și multe alte lucruri.

Înțeleg că e o nebunie și un defect care îmi joacă festa în miezul unui front pe care se dă o luptă aprigă între general și particular. O luptă care capătă, pe zi ce trece, forme dramatice.

În general:

• avem o țară frumoasă;
• suntem demni și independenți;
• avem justiție și luptăm împotriva corupției;
• construim o școală prietenoasă și centrată pe elev;
• pretindem că, de la an la an, o ducem mai bine;
• suntem creștini, pașnici, ospitalieri și toleranți;
• suntem cinstiți șine place să muncim.

În particular:

• avem o țară poluată în aer, ape, sol și plină de gunoaie;
• suntem orgolioși până în măduva oaselor și stăm mereu cu mâna întinsă, așteptând pomana străinului, avem reflexul condiționat al lui „să ni se dea”;
• nimeni nu face dreptate în țara asta;
• şcoala este un câmp permisiv, în care se experimentează toate elucubraţiile citite prin cărţi; și, deși e centrată pe elev și nevoile lui, nimeni nu l-a întrebat ce-și dorește;
• constatăm, de la an la an, că o ducem mai prost;
• suntem beligeranți, îl hulim pe Dumnezeu și avem un număr impresionant de criminali;
• furăm de stingem șin-avem nicio motivație pentru muncă.

Distrugem mai mult decât construim, subliniem mai mult moartea decât viața, preferăm să ne strecurăm aplecați decât să mergem drept, cu capul sus. În cel mai fericit caz, neutralitatea ne e la îndemână.
Ei cum poți rămâne indiferent și rece în acest haos ce se ridica din lada de zestre a operei lui Caragiale?!
Aproape zilnic mă lovesc de oameni nereceptivi și nervoși. Enervați inclusiv de atitudinea de mare „reformator”. Recunosc că sunt tipul care, în majoritatea cazurilor, pune o virgulă și adaugă un „dar”. Știu că deranjează, însă prefer să insist. Dacă nu ţine, mă retrag. În speranța că, într-o bună zi, schimbarea se va produce şi fără mine. Faptul că am insistat, într-un mod civilizat și argumentat, chiar dacă nu mi s-a cerut, a fost deja un impuls spre schimbare.

Nu de fiecare dată am dreptate. Ei și ce? E atât de greu să recunoști acest lucru? Nu greșește doar cel care nu face nimic.

De regulă, oamenii cred că dacă se vor lăsa influenţați de cei din jur vor fi luați de proşti. Nu e adevărat! Fiecare dintre noi este influențabil. Nu putem duce o viaţă într-un glob de sticlă.