Ghenadie Râbacov

Republica Moldova, un stat condamnat la moarte

Detractori, hoți, neciopliți sau inculți, cămătari, negustori, lupi în blană de oaie, semidocți, oameni fără caracter, păşunişti, demagogi, criminali, toți cei care s-au rătăcit cândva prin viață, au ajuns astăzi la conducere.

În politicul de pe Bâc, miniștrii se schimbă mai ceva ca șosetele. Vin și se duc, iar în urma lor – potopul. De unde apar și încotro dispar nu prea știm, însă nu este niciun secret din partea cui vin, chiar dacă, paradoxal, majoritatea dintre ei falsează afirmând că „a fost o propunere neașteptată”. Concurența în materie de incompetență și hoție este la ea acasă și, pe zi ce trece, e din ce în ce mai acerbă. Banii și prostia fac regula și construiesc o republikă. O republikă fără prezent și fără viitor. O republikă cu cei mai mulți oportuniști pe metru pătrat. O republikă condusă de trădători și lași certați cu istoria, de o gașcă pentru care ignoranța și uitarea sunt admisibile.

Am ajuns să trăim într-o casă de nebuni administrată de canalii preocupați necontenit de furturi la scară generalizată. Fiecare „pacient” își vede doar de propriile interese și chibzuiește cum să-și asigure spatele și să pună laba pe un fotoliu mai călduț de unde ar curge banii gârlă. Calea spre acest succes e foarte scurtă: slujărnicia și fidelitatea oarbă față de șef. Probabil, RM este grădina magică unde a deveni șef este un fleac. Nu ai decât să te transformi în pupîncurist, să-ți injectezi impertinența în sânge, să înveți a fura și a-l mulțumi pe care care te-a ajutat să ajungi sus. Asemenea calități ca profesionalismul, bunul simț, demnitatea, onestitatea, curajul, verticalitatea nu valorează o para chioară. Drumul celor școliți și loiali este mereu curmat, în orice domeniu, chiar dacă, uneori, înlăturarea lor se face într-o manieră voalată. Orice secătură în RM merită salariu mare și premii bănești, cu excepților intelectualilor, pentru că aceștia nu pot închide ochii și pune lacăt la gură. Un stat normal și responsbail ar resimți datoria morală de a angaja în toate sferele soci(et)ale, inclusiv în viața publică, intelectuali de forță care, prin opinii ferme, corecte și adevărate, prin militantism, elaborarea de teorii cu aplicabilitate ori prin participare directă în poziții de guvernământ sau administrație, ar schimba radical macazul și ar extirpa edemul sistemic. Din păcate, ne zbatem în tunelul cleptocrației, iar noțiunea de intelectual, exact ca în vremurile staliniste, este asociată cu „oamenii regimului”. Intelectualii integri aleg să părăsească locul în care s-au născut, au crescut și și-au educat copii, din simplul motiv că nu mai suportă străinătatea. Nimic nu e mai dureros decât să te simți străin în propria țară.

Pseudostatul RîMî râmă în sărăcie și neștiință. Nu avem educație, fiindcă nu am iubit niciodată cartea și nu ne-am respectat limba. Nu avem sănătate, pentru că am permis veneticilor să ne distrugă coloana vertebrală. Nu avem medici, deoarece sistemul corupt și birocratic i-a alungat. Nu avem protecție și nici siguranță. Nu avem specialiști care ar presta o muncă de calitate și nici bani pentru a le plăti lefuri decente. În schimb, avem nacealniși care-și îngroașă lunar buzunarele drept răsplată a inextricabilului talent de a pune bețe în roate, a face controale aiurite și inopinate și a-și asuma meritele altora. Republica Moldova, grav înapoiată în sovietism, a devenit un fel de tolciok al șefilor și un spital al invalizilor. Într-un asemenea întuneric, nu mai este loc pentru trai și prosperitate. Cetățeanul a îmbrăcat haina de mămăligă nevertebrată, transformându-se în suflet „mort”. Iar dacă și există cineva mai curajos, atunci luptă cu morile de vânt. E greu să spargi gheața într-un sistem belicos și să deschizi uși în spatele cărora se ascund prea multe schelete.

Bezna demult a bătut la geamul democrației moldovenești. Iadul în care a intrat RM nu e decât o metaforă pentru niște cetățeni debusolați, izolați, prostiți de o clică de parveniți care mint de încheagă apele. Geniala și mereu actuala afirmație a fostului președinte Nicolae Timofti merită a fi amintită non-stop: „N-avem încă… nu știu ce nu avem… dar era bine să fie.”

Ar fi bine să dăm dovadă de curaj și discernământ, să gândim altfel. Ar fi bine să ne uităm cât mai des în oglindă. Nu pentru a ne admira și a ne convinge că suntem frumoși. Pentru a vedea traumele din ochii noștri, care reflectă rănile și cicatricele de pe sufletele noastre aparent invizibile. Pentru a ne privi atent și a întrezări undeva, în adâncul inimii, suferința despărțirii și a plecării.

Mulți au plecat. Mulți pleacă. Încă mulți vor pleca, lunând cu ei frumosul românesc, valorile, idealurile, competența, până și pe Dumnezeu. Iar RM va rămâne un teren pustiit, cu câțiva șefuleți și un pumn de oameni singuratici și bolnavi, aruncați la tomberoane. Vor dori să plece și ei, dar nu vor putea… Nu e atât de ușor să părăsești tomberonul. Nu e ușor, fiindcă n-ai încă… nu știu ce nu ai… dar ar fi bine să ai.

Republica Moldova este condamnată la moarte. Soluția ÎNCĂ mai există: Unirea! „Sau țara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie” (Mihai Eminescu).