sâmbătă, septembrie 7

Reflecții despre carte, bibliotecă și lectură, cu poetul și criticul literar Vitalie Răileanu

La 20 octombrie, profesorii și studenții Facultății de Litere ULIM au avut parte de o întâlnire de suflet cu Domnul Vitalie Răileanu, doctor în filologie, profesor, poet, critic literar, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Domnia sa a împărtășit cu noi impresii despre cărți și din cărți, ne-a povestit despre propria activitate și ne-a recitat fragmente din volumele sale de versuri, reușind să ne transpună într-o lume a liricului, pe care o percepe ca pe o alegorie și în care inserează varii personaje.

Ne-a impresionat prin simplitatea cu care privește lucrurile mari, prin felul deosebit de a mânui cuvântul și prin maniera-i inedită de a transforma biblioteca într-un laborator științific.

Deși se consideră un „întârziat” pe toate făgașurile și un „zgârcit” în ale scrierii, V. Răileanu se numără printre exegeții, dar și poeții cei mai fecunzi. Nu pot să nu postez aici un poem care mi-a plăcut în mod deosebit:

nici nu m-ai întrebat câte mări am trecut:

sărate

îmbălsămate

neuitate…

astăzi

de fapt

nu mai sunt un tip prea visător

sunt al cui?

nu știu

și nu-s

(Din volumul „Imun la naupatie”. Iași: TipoMoldova, 2014)

Evenimentul a fost organizat de Departamentul Informațional Biblioteconomic și Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca” și face parte din suita de manifestări prilejuite aniversarea a 23-a a ULIM.