Press "Enter" to skip to content

Prefer să fiu un străin în propria țară decât un super erou al nimicirii de neam

Trăim vremuri apocaliptice, răutatea și ura au devenit boli corozive ale sufletului și nu este nevoie ca cineva să fie proroc pentru a înțelege acest lucru.

Trăim vremurile individualismului, în care toți se cred nemuritori, atotștiutori și atotputernici, în care fiecare luptă numai pentru el și pentru propriile interese.

În societatea veninoasă de astăzi nu mai e loc pentru respect și toleranță. Nu mai acceptăm ideea că cineva poate gândi altfel decât majoritatea. O majoritate care este copilul unui adevărat spirit de turmă. Tendința de a urma orbește un grup, fără a trece prin filtrul gândirii posibilele consecințe, a devenit o normalitate. În statele cu trecut sovietic pronunțat, populația preferă turma, pentru că așa s-a obișnuit și refuză să iasă din zona de „confort”. Confortul este asigurat de veșnica stare de apatie, de letargie și scepticism, de aiureală îmbinată cu psihoză. Într-o turmă intră, de regulă, persoanele slabe, care nu-și imaginează destinul fără un șef, persoane inapte să ia o decizie, persoane leneșe și fără caracter. Turma le permite să creadă că sunt oarecum protejați, că se ascund în anonimat, dar totodată le dă undă verde pentru a se manifesta violent. E o atitudine pe care singuri, ca indivizi, nu o pot manifesta. Aceștia aleg să nu mai gândească, deoarece gândesc alții în locul lor, se depersonalizează făcând parte dintr-o mulțime îmbibată cu negativism asupra gândirii. De ce totuși mulți sunt atrași de turmă? Pentru că le este frică de orice, pentru că sunt lași, duplicitari, indolenți. Pentru că gașca este singurul loc unde pot spune că sunt în elementul lor.

Nu mai e în vogă să-ți exprimi punctul de vedere, mai ales dacă acesta nu coincide cu cel al turmei. Nu mai e la modă să fii sincer, fiindcă din start ți se aplică în frunte ștampila de „prost”. Iar dorința de a schimba lucrurile în bine, de a ajuta pe cineva necondiționat și a te prezinți așa cum ești pare a fi ceva din domeniul fantasticii. Cum să nu urăști în încercarea de a supraviețui într-o zonă gri, în care ești condamnat sub orice formă? Cum să nu ataci și tu, mai ales atunci când ți se înfige în spate sabia umplută cu apostrofări nefondate și ești aruncat expres în grupul persoanelor non grata. Toate acestea se întâmplă mai cu seamă în lumea Internetului. Pe rețelele de socializare toți suntem eroi, în viața reală alegem turma și luăm apă în gură, nu am avem un cuvânt de spus. Acel cuvânt îl spun alții pentru noi. Într-o lume care te acuză și te blamează, cea mai bună alegere ar fi indiferența. Vorba aia „Eşti cine eşti cât timp îţi rămâi fidel ţie şi cu o doză de indiferenţă faţă de ceilalţi.”

Dar cum să fii absolvent al școlii indiferenței când în sufletul tău nu există ură și nepăsare? Cum să fii un simplu om ce trece prin timp, fără să te doară ceea ce se întâmplă în jur?

Și așa puține lucruri ne mai ating. Tot mai greu e să fii uman într-o societate care se dezumanizează cu viteză cosmică. Indiferența distruge! Indiferența ne face săraci! Indiferența ne transformă în roboți și animale! Indiferența ne îndepărtează de la lucrurile sfinte și ne diabolizează…

De mic copil am fost idealist. Nu mi-am imaginat niciodată faptul că m-aș putea simți străin în propria țară, ba chiar mai mult – că aș putea fi alungat din ea. Am ajuns să trec și prin asemenea momente. Știu, unii vor spune că e o exagerare, o victimizare sau un fel de câștigare a simpatiei publicului. Puțin îmi pasă ce cred cei care nu cunosc și habar n-au de drumul pietruit pe care l-am parcurs pentru a obține ceva. Afirmația lui Luigi Pirandello este genială în acest sens: Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăieşte-mi durerile, bucuriile, îndoielile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit eu, şi cazi acolo unde am căzut eu, şi ridică-te, aşa cum am făcut eu.”

Tot universul se învârte în jurul unei ipocrizii: toți consideră că tu trebuie să fii ce vor alții să fii, nu cel cine ești. Totul este atât de fals și artificial.

Cu siguranță, niciodată nu vom trăi într-o societate ideală ori paradisiacă. Înșelăciunile, pupîncurismul, trădarea, invidia, ura, castrarea psihologică, prigoana sunt fenomene sociale contagioase agreate de turmă, sunt căile cele mai facile de acces rapid la orice. Este anormal ca infracțiunile grave și absolut impardonabile ale unora să fie considerate drept activitate profesională prolifică, iar micile erori ale altora să fie calificate crime prin care li se amputează libertatea și dreptul firesc de a înfăptui ceva nobil, din intenție simplă, firească și pur umană. Nimic nu este mai dureros decât să fii umilit și declarat indezirabil în propria țară. E îngrozitor să realizezi că în anturajul celor mari și tari cuvintele de fapt nu înseamnă nimic. Cum afirmă și Tudor Chirilă, fără forța motrice a pulsațiilor sufletului și minții ele rămân piese de domino aruncate pe o măsuță de piatră într-o grădina pustie”.

Îmi doresc să văd o lume însorită în care să domnească dragostea și bunul simț, în care să aud non-stop cântecul fericirii și oricine să poată bea din izvorul bunătății și al iubirii. Îmi doresc să alerg pe câmpii înflorite și să întâlnesc oameni cu zâmbetul pe față. Îmi doresc să trăiesc într-o Țară care să mă iubească și să mă accepte la fel cum o iubesc și o accept eu, cu bune și cu rele. O țară fără frontiere, fără penali. O țară în care confrații să nu te scuipe și în care să nu-ți fie lezată demnitatea. O țară care să te protejeze, în care să ai încredere și în care să te simți cu adevărat Acasă.

Atât timp cât ai credință în Dumnezeu, cât pe lumea asta îți trăiesc părinții, atât timp cât bunicii îți veghează pașii de Sus, atât timp cât în țara ta ai câțiva Prieteni care sunt gata, în orice moment, să se arunce și în foc pentru binele tău, nimic nu este pierdut și omenirea are viitor.

 

Sunt niște gânduri aruncate pe hârtie… Orice mi s-ar întâmpla, aleg să rămân același și totodată diferit, statornic și în același timp rebel. Nu am fost, nu sunt și niciodată nu voi fi clona nimănui. Cred în Dumnezeu, dar recunosc că sunt imperfect. Nu sunt un martir, nimănui nu-i voi întoarce nici obrazul stâng și nici pe cel drept. Iert, nu port pică, dar nu pot merge de mână cu cel care-mi face rău mie și celor din jurul meu, nu pot închide ochii nedreptăților și ipocriziei. Nu am fost și nu voi fi adeptul unei mentalități și „libertăți” de turmă.

Prefer să fiu străin în propria țară, devenită o adevărată închisoare pentru mulți cetățeni, decât să fiu super erou al nimicirii de neam.

Aleg să fiu bun și generos, chiar dacă alții mă vor crede prost. Aleg Cartea ca Biblie a existenței mele, chiar dacă mulți vor spune că sunt orgolios. Aleg să nu tac și să mă revolt, chiar dacă devin incomod pentru unii. Aleg să ofer ajutor celor care merită. Prefer să rămân singur, dar integru. Prefer să-mi păstrez bogăția spirituală și căldura în suflet, decât să fiu rece și gol pe interior. Să fiu eu însumi într-o țară care încearcă neîncetat să mă modeleze în altceva este cel mai mare triumf. Vreau să zâmbesc și să plâng liber, sub denumirea Om.

One Comment

Comments are closed.