Press "Enter" to skip to content

Predarea, o meserie ingrată. De ce?

De ce pedarea, o meserie atât de fascinantă, devine pe zi ce trece tot mai ingrată și frustrantă?

Profesorii merită să fie respectați, dar există o stigmă asociată cu profesia, care nu va dispărea în curând. Din acest motiv, ei sunt supuși zilnic unor acte de terorism psihologic din partea societății.

Suntem ceea ce gândim, iar o societate rătăcită gândește în felul următor:

  • Profesorul este un extraterestru robotizat. El nu are dreptul la viață în afara școlii, nu are nevoie de odihnă, nu are familie și nici hobby-uri. El are doar obligația de a fi disponibil non-stop: offline, online, ziua, noaptea, în zilele de muncă și în weekend.
  • Dăscălia este o meserie ușoară, plină de specialiști incapabili să facă altceva în viață. Astăzi, profesorul are o gândire învechită pentru că este prieten cu Cartea. El nu produce diferențe și este bun doar atunci când face babysitting.
  • Un profesor lucrează doar câteva ore. Atât cât este inclus în orar. În rest pleacă acasă și se relaxează, e liber să facă ce vrea. Are multe vacanțe și zile de sărbătoare. Niciodată nu muncește noaptea.
  • În viziunea Măriei Sale publicul, un dascăl „bun” nu „pierde” ore în șir pentru a inventa scenarii pedagogice și activități interactive la clasă. El ar trebui să cunoască totul, deoarece, în fiecare an, predă după același manual pe care probabil îl cunoaște pe de rost. Iar dacă mereu e în căutare de ceva mai bun pentru a ajunge la inimile discipolilor, înseamnă că e o problemă a lui: este neorganizat și chiar incompetent. Logic, nu?

Dragă societate, știi tu oare ce înseamnă vocație? Învățătura, predarea nu e ceea ce crezi tu! Nu sunt laptopurile și aplicațiile all inclusive! Dascălia înseamnă muncă titanică și invizibilă pentru mulți. Vorba Micului Prinț din povestea poetico-filozofică a lui Saint-Exupéry, „esențialul este invizibil pentru ochi”, „nu vedem bine decât cu inima”.

Dacă nu știai, ți-o spun eu, un cadru didactic cu o modestă activitate de 17 ani. A fi profesor înseamnă a trăi pentru alții și aproape niciodată pentru cei dragi, înseamnă a fi medic de gardă pentru minți tinere, a adormi adesea deasupra caietelelor și testelor, a pregări mereu bagajul de cunoștințe pentru ziua de mâine. Majoritatea pedagogilor folosesc vara, vacanțele și duminicile pentru ateliere de dezvoltare profesională, pentru planificări de lungă și scurtă durată, pentru a citi cele mai recente literaturi educaționale și pentru a revărsa ceva nou pentru copiii acestei lumi. Un profesor este întotdeauna la slujbă, fie că este la școală ori la domiciliu.

Și încă ceva: Un profesor mai face și cercetare, o altă activitate ingrată care nu aduce profit.

Cu toate acestea, regimul de muncă 24/24 și 7/7 este neperformant, insuficient. Trist e faptul că o parte semnificativă a părinților și a elevilor cu care un Dascăl lucrează în mod regulat nu respectă sau nu apreciază ceea ce acesta încearcă să facă pentru ei, în condiții de criză și vremuri second hand în care analfabetismul, prostia și ura se răspândesc mult mai repede decât un virus.

Dragă și mult prea (ne)informată societate, cât vei mai vehicula insidios ideea că eșecul școlar al generațiilor actuale și al celor care vin este rezultatul „păcatelor” pedagogilor, neprofesionalismului ministerelor, precarității manualelor ș.a.? Când vei recunoaște că vina este în primul rând a ta? Iar uneori a naivității părinților, care preferă să pasese altora propriile responsabilități, considerând că principala lor misiune este de a asigura o situație materială decentă copiilor lor și uitând de erudiție, moralitate, etică și integritate. Să nu uităm și de lenea elevilor, din ce în ce mai pronunțată pe toate segmentele. Așadar, tua culpa finita est! Poate a venit momentul să mai spunem și „Mulțumesc, domnilor profesori!”