Plopii fără soț sau de vorbă cu Mihai Eminescu

La început de 2018, anul omagial al unității de neam şi anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, am avut norocul și deosebita plăcere de a (re)descoperi Iașiul și împrejurimile sale.

Dorința de a respira aer sută la sută românesc m-a dus până la plopii aflați pe Șoseaua Bucium, care l-au inspirat pe Luceafărul literaturii românești, Mihai Eminescu, în compunerea poeziei Pe lângă plopii fără soț.

Sub umbra acestor copaci, declarați monumente ale naturii în anul 1973, poetul mai poposea în așteptarea iubitei sale.

Plopii, frumoși și falnici, mi-au permis să stau de vorbă cu cea mai importantă voce a românilor de pretutindeni, care a răsărit pe bolta scrisului românesc la 15 ianuarie 1850.

Eminescu este și va rămâne singular, este mai mult decât un nume, poet sau destin. Eminescu este egalul celor mai mari creatori de frumos, de când există lumea. Eminescu e mai român decât noi toți. E viu, dar e singur, deși îl iubim nesfârșit. E încă nedescoperit pe deplin, după atâția ani. Îl purtăm pretutindeni şi ne e dor de el, fie că recunoaștem sau nu. În geniul lui, nemuritor, el ne-a recunoscut de mult.

E o mare bucurie să vii la Eminescu pentru că vii la tine însuți. Vii să te închini în fața celuia care s-a jertfit pentru neam și limbă. Marea cultură română a pornit de la Eminescu, de aceea e o bucurie atunci când răsfoieşti cărţile lui, când vii şi-i vezi chipul frumos pe care îl păstrează străzile pe unde a mers, plopii la umbra cărora a creat, faimosul tei din Copou…

Mihai Eminescu a fost un unionist convins și un dușman al celor ce distrug seminția românească. Numele lui este gravat cu litere de aur în Marea Carte a Unirii.

Curentul unionist s-a afirmat plenar în sec. al XIX-lea, secolul naționalităților. Acum, în sec. al XXI-lea, mai mult ca oricând, să stăm treji! A venit timpul să ne trezim din somnul letargic și să gonim viforul negru ce planează deasupra noastră. Nu mai putem merge cu ochii închiși, în beznă, declarându-ne (in)dependenți și (im)potenți. A venit timpul să ne debarasăm de sindromul sclaviei. A venit timpul să spunem adio maladiei noastre seculare, cea mioritică a discordiei, și să ne molipsim de nebunia eminesciană, o nebunie sănătoasă, cea a demnității naționale. Protagoniștii trebuie să fim noi, românii din micul „stat” pe nume Republica Moldova, fiindcă suntem cei mai expuși pericolului. Doar uniți cu Patria-Mamă putem supraviețui și dăinui în istorie! A venit timpul să abandonăm mentalitatea de turmă și să gândim cu propria noastră minte. Așadar, să ne croim o altă soartă! Acum ori niciodată!

Am stat câteva ore lipit de plopii eminescieni și Marele Poet mi-a spus, SUS și TARE, că UNIREA deja are loc, în fiecare clipă în care respirăm românește! Ea este inevitabilă și ireversibilă și se va produce, în ciuda stataliștilor moldoveniști!

România fără Basarabia este o țară fără soț. Republica Moldova demult a falimentat ca stat și are viitor doar în cadrul României Mari.

Cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce astăzi Colosului românismului Mihai Eminescu este să vorbim corect limba română și să înfăptuim Unirea!