Press "Enter" to skip to content

Ploaie în luna lui Florar

Plouă de două zile și de două zile aerul miroase a viață. O ploaie ce a venit ca o mană cerească peste solul mult prea însetat. Dumnezeu ne-a trimis apă ca să spele praful și mizeria – la propriu și la figurat – de pe pământ. Aveam nevoie de o „baie” pe cinste venită de Sus. Ieri a plouat torențial, dar incredibil de frumos. Azi, plouă calm și monoton. Stau la geam și urmăresc stropii dansând țanțoș pe asfalt. O stare hipnotică și inexplicabilă pe care o așteptam de ceva vreme: cea de liniște interioară și de amintiri care-ți îndeamnă sufletul la odihnă.

Pentru mine, ploaia e fascinantă și plină de taine. De fiecare dată, o percep diferit. Un lucru e cert: sunetul ei fermecător mă duce cu gândul la casa bunicii și la colinele pe care alergam când eram copil, crezând că toată lumea era a mea, la zilele de vară când zburdam cu alți băieți în timp ce deasupra turna cu găleata, iar noi eram fericiți, deși uzi leoarcă.

Ploaia din luna mai are gustul copilăriei și prevestește schimbarea: curăță, limpezește, alungă neplăcutul și tot ce te apasă. Ploaia te ajută să renaști și, deseori, e mai umană decât noi, oamenii. Important e să știi cum să comunici cu ea.

Nu toți, însă, sunt pluviofili și nu fiecare se poate bucura de atingerea ploii. Oamenii nu suportă să fie uzi și reci. Cu toate acestea, mulți nu sunt în stare, și poate că nici nu vor, să transmită decât răceală. E motivul pentru care ploaia nu ajunge la suflete și nu poate spăla superficialitatea din fiecare detaliu inventat de om, nici prostia umană și mulțimea păcatelor ce învinețesc mințile multor călători ai acestei lumi.

E întuneric. Nu mai plouă. Doar din când în când câte un strop rătăcit mai cade de pe frunzele copacilor și sărută iarba. S-a făcut și mai liniște. Liniște ca într-un film mut. Momentan, e armistițiu.