27 ianuarie 2023

Plouă mocănește, bacovian, cu nervi de toamnă… Dacă stăm și privim la geam, e ca și cum am face o oră de terapie cu un psiholog foarte bun. Atunci când cerul sărută pământul, parcă ne dăm seama că avem nevoie în primul rând de noi înșine. Deschidem ușa sufletului, găsim o fărâmă de liniște și ne furișăm acolo pentru a sta la taifas cu propriile gânduri.

Plouă sacadat. Și e fascinant că Măria sa Ploaia ne așterne în cale apa, oferindu-ne prilejul de a ne ierta că nu am fost în stare să ne ridicăm privirea de printre griji pentru a admira zilele cu soare. Putem respira ca într-o oază pe care ne-am dorit-o pe timpul verii caniculare. Și înțelegem că înserarea începe să ne răpească prea mult din lumină, iar povestea spusă de lacrimile norilor nu este una simplă.

Ce septembrie plângăcios! E luna poeților, pictorilor și romanticilor. E anotimpul reculegerii și melancoliei, care ne împarte în două categorii de oamenii: cei care simt ploaia și cei care doar se udă.