Press "Enter" to skip to content

Pledoarie pentru Țară: „Mulțumesc, România!”

Acum 30 de ani, românii de pe ambele maluri ale Prutului se îmbrățișau și plângeau de bucurie, dornici de unitate și libertate la ei Acasă. Podul de Flori din mai 1990 a devenit un Pod de Inimi ce bat în unison, un pod ce nu va putea fi distrus niciodată de nimeni.

20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19 a plecat ieri din Piaţa Victoriei de la București pentru a ajunge azi la Chișinău. Nu în Piața Marii Adunării Naționale, unde s-a cerut declararea limbii române drept limbă oficială și trecerea la grafia latină, unde părinții noștri s-au zbătut pentru Țară și triumfarea adevărului istoric. Nu în inima Chișinăului, capitala celui de-al doilea stat românesc, ci sub podul de la Telecentru, de parcă ar fi un act de hoție, de huliganism, nu un ajutor frățesc în vremuri de restriște sau un gest umanitar și de solidaritate. Mă întreb dacă nu cumva oficialii de pe eșichierul politic moldovenesc, prezenți la ceremonia de întâmpinare a convoiului, s-au simțit stingheriți, măcinați de remușcări, mai ales atunci când au rostit fraze de genul „Prietenul la nevoie se cunoaște”, „așa se cuvine să se ajute frații între ei” ș.a. Pe bune? Atunci când îți aștepți fratele acasă încui ușa și ieși la poartă pentru a lua prinoasele și-i spui „că așa se cuvine”, apoi îl lași să plece?

Orice om de bună credință nu poate să nu fie recunoscător pentru tot ceea ce face statul român pentru biata Basarabie. Oricare ar fi preferințele politice, indiferent de supărări, limba vorbită, simpatia sau antipatia față de unii lideri din dreapta și stânga Prutului, în aceste zile, fiecare ar trebui să spună „Mulțumesc, România!” Nu din obligație, nu de ochii lumii, nu pentru a-și face PR, dar din toată inima și cu respectul binemeritat. Și nu mâine, dar azi, ACUM!

Nu sunt persoană publică, nu am acces la televiziuni și nici nu am puterea de a lumina minți întunecate. Tot ce pot face momentan, este să scriu acest mesaj pentru România:

Dulce Românie, Țara mea de glorii, Țara mea de dor,

Te iubesc încă din pântecele mamei. Știam că exiști și-mi ești Patrie, dar te-am descoperit prima dată în 1992, atunci când am trecut pentru prima dată Prutul, fiind copil al unui voluntar care lupta pe Nistru pentru românism, unitate de neam și limbă, integritate și suveranitate. Din acel moment te-am îndrăgit și mai mult. Îți admir frumusețea naturală, lipsită de fardurile hidoase pe care dușmanii au încercat să ți le aplice. Te port mereu în inimă și-ți iau apărarea în fața străinilor, îți vorbesc limba cu mândrie și plâng împreună cu tine atunci când cârpacii te agresează, te hărțuiesc și te rănesc.

Îți mulțumesc din inimă pentru grija ta maternă oferită unei bucăți de pământ ce tânjește din cauza unei identități frânte, unor idealuri năruite, vise spulberate, destine neîmplinite; unei bucăți de pământ terfelite într-un hal fără de hal, în care miroase a prea multă străinătate, a teamă și ură, dar care își păstrează intactă speranța.  

Își mulțumesc pentru umanitatea și dragostea de care dai dovadă de fiecare dată când sora ta Basarabia se află în suferință.

Astăzi, îți mulțumesc pentru cele 3,5 milioane de euro alocate nouă, pentru asistența medicală gratuită și pentru prietenia la care nu renunți nici atunci când R. Moldova o ia razna și aruncă cu pietre în tine! Mulțumesc pentru medici, pentru 500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de mănuși, 2.800 de cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă și 80 000 litri de alcool sanitar. Ai rupt din bucata ta de pâine în condițiile în care și tu ești sfâșiată, iar acest lucru nu poate fi dat uitării!

Mulțumesc pentru școlile și grădinițele reparate din banii tăi. Și pentru bursele acordate studenților basarabeni, pentru unirea prin carte și cultură.

Plecăciuni și recunoștință maximă pentru crearea unui Departament pentru Relația cu R. Moldova.

Îmi e rușine că trăiesc într-un pseudo-stat care ne-a transformat din stăpânitori în înstăpâniți. Mă doare că sunt tratat cu ură pentru promovarea valorilor autentice. Mă doare că R. Moldova e depopulată, lăsată de izbeliște, iar politicienii aflați la guvernare îi cântă prohodul. Știu că te doare și pe tine. Mulți te înjură și te hulesc pe la porți străine, iar când le oferi ajutor te îmbrățișează cu ipocrizie și-ți cântă chiar și imnul. Dar să știi că la fel de mulți sunt cei care te prețuiesc și te iubesc cu adevărat.

Iartă-ne că nu am avut suficientă verticalitate și demnitate pentru a învăța niște lecții, iartă-ne că am rămas repetenți la toate materiile! Iartă-ne că nu prindem curaj nici atunci când suntem trași de urechi și când ni se oferă totul pe tavă! Iartă-ne că prea des te-am călcat în picioare! Iartă-ne pentru doctrina anti-românească a guvernanților, pentru nesimțirea, hapsânia și prefăcătoria lor. Iartă-ne pentru balcanism, mahalale, periferii și îmbrățișări mascate pe sub poduri.

Te iubesc și-ți mulțumesc pentru tot, scumpă Țară!

Cu multă dragoste și dor,

Ghenadie


sursa: YouTube /Deschide.md

Dedicație poetică pentru România (autor subsemnatul):

Țara mea, icoană sfântă
Țara mea, icoană sfântă,
De dor inima ți-e frântă.
Basarabia furată plânge,
Cu răni grele și cu sânge

Vrea la Mama ei Acasă,
Unde-i viața mai frumoasă
Unde-i limba mult mai dulce
Și stăpână-i Sfânta Cruce.

Despărțirea-i grea și doare,
Dor și falsele hotare,
Apa Prutului-i mâhnită
De Unirea mult râvnită.

Țara mea, icoană sfântă
Îngerii cu drag te cântă
Și se roagă de sporire
Și de-a fraților Unire!

Haideți, Frați, să ne unim
Și Dreptatea s-o sfințim!
Să se bucure strămoșii
C-au scăpat de ciume roșii.

Trăiască Neamul pe vecie
Fără dușmani și urgie
Fără granițe la Prut
Și sechele din trecut!