Press "Enter" to skip to content

Pledoarie pentru lectură: Citesc, deci exist!

Lectura și dialogul cu cartea sunt delectări intelectuale, dar și șezători în sânul familiilor, însoțite de strigăte interioare ce traduc setea de cunoaștere. Cititul îmbracă diverse forme ale căutării de sine, forme de redecoperire, de întâlnire față-n față cu un alt eu. Este un fel de rețea socială care te călește din punctul de vedere al dezvoltării și rezistenței personale. O rețea în care tu, în calitate de cititor, te plimbi de la un capitol la altul, de la un vers la altul, dansezi cu frazele și slovele, stai la taifas ba cu personajele, ba cu autorul. Uneori până în punctul în care tu însuți ajungi autor.

Lectura este mai întâi de toate un act de comunicare avizat și un model de construcție vie, expresiv, nuanțat, ce te înalță pe scara libertății de a gândi și de a crea. Lectura e tot ceea ce numim Social Media în societatea digit(al)izată și ultratehnologizată de astăzi. Impresiile despre cele lecturate servesc drept comentarii, iar bucuria de a împărtăși cu alții farmecul literaturității și de a îmbrățișa esențele se înscrie în mult adoratele și mult așteptatele like și share.

Din cauza noilor alternative, apartent mai atractive și poate mai comode, cartea a început a-și pierde din importanță. Stilul online de viață ne îndreaptă cu pași cosmici, și chiar înspăimântători, spre o civilizaţie a văzului, a imaginii, spre o lume a artificialului, a non-inteligenței naturale.

Copiii născuți după 2010, alias Generația Alpha, vor schimba radical lumea în care trăim. Obişnuiţi de mici cu telefoanele smart şi mega-dependenţi de tehnologie, aceştia sunt în permanentă comunicare cu ceilalţi, cu un singur click și de pe orice dispozitiv wi-fi. Conectarea non-stop la internet şi la diverse aplicaţii, însă, îi împiedică pe acești copiii minunați să închege o relaţie sănătoasă cu semenii lor, cu profesorii și chiar cu părinţii. Este o provocare dificilă atât pentru familiile din care fac parte cât și pentru școală. Profesor fiind, mă simt responsabil de ce modele de viață absorb elevii mei. Sunt în fața unei mari provocări. Deși înțeleg foarte bine că soluția constă în primul rând în informarea corectă și solidă, în comunicarea prietenoasă și conectarea cu tinerii, sunt pătruns de un sentiment de frică și nedumerire. Nu e cazul că compar actuala generație cu cei născuți în anii ‘80 ai secolului trecut. Nici nu cred că am dreptul moral să o fac. Nimeni nu reprezintă o generație model. Am fost format în alte vremuri, poate mai vitrege decât cele actuale, poate nu. În același timp, am pășit și în vremurile noi, fără prea mari dificultăți. Mai bine zis, vremurile noi ne-au înghițit.

Copiii de azi sunt plămădiți din alt aluat. Ei folosesc cu dexteritate mijloacele IT. O fi oare ăsta răspunsul la întrebarea de ce abordarea lecturii unei cărți tipărite este neatractivă, banală, plicticoasă, neinteresantă?! Indubitabil, cărţile în format electronic (e-books) sunt mai potrivite pentru preocupările adolescenţilor. De ce atunci mulți urăsc cartea? În orice format. De ce preferă informații facile și persuasive puse pe tavă de orice „influencer”? (așa sunt botezați vedetele internetului). De ce preferă falsul, absurdul și tot conținutul lipsit de reflecție personală, de efort intelectual sau de o pregătire anterioară?

Din păcate, lectura a fost pusă la colț și a devenit o Cenușăreasă a activităților recreative, fiind considerată „depășită“ și neaducătoare de „beneficii”. Oamenii vremurilor noastre vor să pară mai așezați. Probabil că așa și sunt. Prea așezați. Adică inerți, tot timpul pe fugă, agitați, contracronometru. Cititul, reconectarea, dialogul cu sine și cu cei din jur ar trebui să mai tempereze nebunia umană, să-i mai pună pe gânduri, să-i emoționeze nițel, să-i readucă la normalitate. Poate a venit timpul ca volumele de versuri, operele în proză și teatru, studiile și cercetările științifice să nu rămână doar în librării, biblioteci, edituri, în sufrageria autorilor sau în propriile computere? Ce-ar fi dacă în acest moment fiecare dintre noi ar lua în mână o carte și ar intra în ea ca pe Facebook, Instagram sau TikTok, să vadă ceva mișcare, să observe reacții, să mai vadă cine, ce și când a postat?! Un asemenea exercițiu ne-ar ajuta să înțelegem că în spațiul online nu ai de unde ști dacă interacțiunile sunt autentice, dacă cineva îți dă un like fiindcă te citește sau fiindcă așteaptă același lucru de la tine. În schimb oftatul ce se aude printre rândurile unei pagini ori zâmbetul ce se ascunde în spatele unei coperți sunt semne autentice că cineva a fost „înțepat” de puterea vindecătoare a cuvintelor.

Societatea are grijă să ne fure tihna necesară cititului. Să nu-i permitem acest furt! Prostia naște prostie și Cartea naște Carte. Citesc, deci exist!

Comments are closed.