Press "Enter" to skip to content

Paștile Blajinilor în R. Moldova, între creștinism și batjocură

Astăzi, 6 iunie, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, sunt prăznuiți Moșii de Vară, iar gândul nostru zboară la cei care au plecat într-acolo de unde nimeni nu se-ntoarce. Ne amintim de mulți și de multe, dar mai ales de cum am luat-o de la zero după ce moartea ne-a despărțit de ființele cele mai scumpe, încercând să ne îndreptăm spre făgașul „normalității”. Că așa e omul, mai întâi își plânge propria durere și doar uneori a altora.

În Republica Moldova a început marea forfotă. Uitând de dușmanul invizibil, viral, care pândește în tăcere printre ei, oamenii au invadat piețele în căutare de pomeni pentru bunăstarea celor morți. Blajinitatea moldoveanului nu are limite, este infinită, ca și prostia umană.

Absolut toți suntem străpunși de dor și vrem să fim cât mai aproape de cei care și-au mutat domiciliul în cimitire. Mă întreb însă de ce acest dor dă de știre doar o dată pe an, de Paștile Blajinilor, și la ce bun atâta îmbulzeală, nebunie, ciorovăială și poftă de glamour? Glamour sălășluit în mintea bigotă a multor pământeni ce-și duc viața între Nistru și Prut, glamour ce întrece limitele imaginarului: de la cozonaci cât mai grei, căni, farfurii, prosoape, pături, până la haine haute couture, frigidere, mașini de spălat, automobile ș.a. Păi cum altfel? Rudele noastre, pe lumea cealaltă, o fi având nevoie de fiare de călcat, aspiratoare, telefoane mobile conectate la internet ca să poate pălăvrăgi cu noi pe rețelele sociale… Mai știi, poate nu le-ar strica și un vaccin cu cip și 5G.

Ce este de fapt pomana? Să vedem mai întâi câteva accepțiuni din DEX: 1) pomenire; 2) comemorare; 3) lucru făcut spre aducere-aminte; 4) slujbă religioasă făcută pentru pomenirea celor morți; 5) masă care se face după o înmormântare sau, mai rar, după un parastas. Potrivit dicționarului religios disponibil pe site-ul https://www.crestinortodox.ro, pomana înseamnă „dar, danie, ofrandă făcute cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; comemorare, pomenire”. Așadar, nici pomină de pompoșenii. Ar fi mult prea simplu ca robii lui Dumnezeu să-și ispășească păcatele prin electrocasnice și boarfe.

Altă întrebare: Cum se fac aceste pomeni și cui se dau? Au trecut vremurile când de Paștile Blajinilor oamenii se strângeau toți la o masă comună, care se așternea pe iarbă, de la poarta țintirimului până hăt departe. Cel puțin așa era la țară. Așa țin minte eu din copilărie. Azi, fiecare mormânt are masă și scaune, în jurul cărora se adună doar neamurile. E și firesc să fie așa. Problema e că toate cadourile se împart tot între neamuri. Mai bine zis, cei vii fac schimb de daruri între ei, un obicei ce nu diferă prea mult de cel de la nunți, când mirii și nașii se înțeleg și împart cheltuielile. Ce spune Biblia în acest caz și ce ne învață Hristos? Dacă vrei să dai o cană cu apă, dă-o celui setos; dacă ai o bucată de pâine, ține-o pentru cel flămând; dacă ai cumpărat o cămașă, dă-o celui nevoiaș! Și fă-o în taină, nu în văzul lumii, ca fariseii! Ce facem noi? Împărțim pomeni celor care au de toate, suntem mulțumiți că „ne-am făcut datoria” și credem că acolo Sus „este primit”! Degeaba învinuim politicienii, savanții, ateii, sectanții și minoritățile sexuale că ne distrug religia. Religia o distrugem noi, prin comportamentul nostru, prin nepăsare, prin ură și invidie, prin necunoaștere, prin goana după lux, prin conspiraționism. Noi suntem cei care transformăm ortodoxia în batjocură.

Oare când oamenii vor înțelege că adevărata pomenire a morților rezidă în rugăciune și în veșnica amintire; că răposații nu au nevoie de cuptor cu microunde, nici de covor, și nici de altceva; că nimeni nu-i împiedică să meargă la mormintele celor dragi în oricare zi din an și să facă pomeni, pentru că în Împărăția Cerului nu există calendar pentru milostenie și bunătate?! Și dacă (mai ales în vremuri de pandemie) ni se face tare dor de cei plecați în eternitate, să nu-i căutăm în cimitire, ci în cămara sufletelor noastre, în amintiri și în gând! Ei nu ne părăsesc niciodată. Noi îi părăsim adesea, fără a ne da seama. Ne părăsim chiar și pe noi înșine.