La 22 noiembrie, la Paris, am avut marele noroc să discut cu scriitorul român Matei Vişniec, stabilit de mulţi ani în Franţa, dar care păstrează legătura cu spaţiul românesc mai mult decât alţii, care se laudă că au rămas în ţară dar rămân indiferenţi la toate câte se intâmplă. Referitor la dubla sa apartenenţă culturală, marele dramaturg declara într-un interviu: „Je suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme qui a ses racines en Roumanie et ses ailes en France”. (Sunt omul care trăieşte între două culturi, între două sensibilităţi, sunt omul care are rădăcinile în România şi aripile în Franţa).”
Tot atunci, un distins profesor mi-a dat un roman semnat de Matei Vişnic, cu titlul Negustorul de începuturi de roman. Imediat am începul să-l foiletez şi privirea mi s-a aţintit pe textul de pe verso-ul coperţii, text pătruns de o profunzime ebluisantă, cu atâta adevăr în fiecare cuvânt, încât am decis să postez un fragment aici, în speranţa că vizitatorii acestui site vor citi şi ei şi vor medita încercând să găsească un răspuns la întrebarea Quo vadis, societate?
Să nu fiţi uimiţi dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcţie de fantasmele dumneavoastră secrete.
Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărţile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficţiune.
Toţi vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoşi sau mai frustraţi dintre noi vor încerca, poate, să angajeze şi câte o fiinţă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate.
Aceşti „cititori de profesie” – ei înşişi scriitori, la rândul lor – vor fi atât de rari, încât vor cere să fie plătiţi foarte scump, iar uneori, chiar cu preţul vieţii. (Matei Vişniec)
Autorul face referire la omul contemporan, care citeşte din ce în ce mai puţin, devenind un sclav al computerului, al reţelelor de socializare, transformându-se într-un robot care nu funcţionează decât la un click de mouse sau doar la instalarea anumitor drivere. Avantajele noilor tehnologii informaţionale sunt enorme, însă noi, oamenii secolului 21, nu ştim a le utiliza în scopuri bine determinate. Am ajuns sa avem sute de „prieteni” pe facebook sau altă reţea de soializare, însă trecem cu toţii printr-o profundă criză comunicaţională, culturală, civilizaţională.
Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o plăcere de a surfa pe suprafaţa vieţii. Societatea apasă butonul fast-forward din ce în ce mai des, refuzând să înfrunte dificultăţile iniţierii treptate. Facem copii, dar nu mai avem răbdare să-i educăm. Cumpărăm lucruri de care ne plictisim imediat. Declanşăm revoluţii, dar nu mai avem energia de a construi societăţi juste şi trainice pe ruinele emoţiilor iniţiale…
Oare ce ne lipseşte în această lume ca să fim atât de dispuşi să luăm totul de la început, iar şi iar, cu un fel de veşnică speranţă că secvenţa următoare va fi mai bună, eventual mai distractivă, mai excitantă?
(Matei Vişniec)
Acest strigăt din forul interior al unui intelectual pe nume Matei Vişniec imi aminteşte de Paradoxul vremurilor noastre de Octavian Paler.