Atitudine

Oameni mari, discipoli și Iude

Toți oamenii mari au discipoli și întotdeauna este câte un Iuda cel care le scrie biografia”.

Ce bine zice Oscar Wilde! Cred că orice Om de succes, orice Dascăl a avut cel puțin un Iuda printre discipolii sau colegii săi, un Iuda care s-a „lipit” de el cel mai tare, pentru a trage foloase… și s-a dezlipit cât ai clipi din ochi. S-a dezlipit până la ignorare, ură și trădare… din simplul motiv că foloasele erau epuizate, iar „Învățătorul” era/este deja altul și… nu mai contează cine în viață i-a luminat calea, i-a oferit mai mult sau poate chiar totul.

Trădarea are gust amar. Trădarea doare. Trădarea taie și spintecă amintiri, sentimente, speranțe. Trădarea blochează calea spre încredere. De ce trădările au loc și în mediul profesional? Explicația e simplă! Atunci când cineva pierde puterea, măștile celor din jur cad sau, mai degrabă, își schimbă culoarea. Cad nu pentru a lăsa loc sincerității, își schimbă culoarea nu pentru a-și ispăși niște păcate, ci pentru a fi pe placul noii puteri.

Toți, în anumite perioade ale vieții, mai grele sau mai ușoare, trăim vremuri cu sute de „like”-uri și mesaje ridicătoare în slăvi, mega-exagerate, pline de emfază. Trecem și prin perioade când „prietenii” se reduc la maximum, devin practic invizibili, dispar peste noapte; perioade în care lumea te uită, pentru că nu mai au acel interes, pentru ei nu mai ești acel Cineva de care, pe timpuri, aveau nevoie. Au venit alții în locul tău și, brusc, amuțesc. Online sau offline, pe stradă, liker-ii și share-uiștii de altădată nu mai sunt atât de entuziasmați, zâmbitori și generoși 24 din 24 precum erau cândva.
Într-o societate metastaziată, dar totuși competițională, Puterea primează. Până și pretinșii intelectuali își pierd credibilitatea și chiar reputația, prin tăceri complice în momente esențiale; capitulează din start, dând dovadă de lipsă de spirit ofensiv și rezistență; se alătură celor slabi, ca să fie „în rând cu lumea” și își pun drept scut de apărare lingușirea și pupîncurismul.
Un lucru este cert: Dacă ai potențial, demnitate, integritate și civilizație interioară, nu ai nevoie nici de like-uri, nici de lingușiri și trâmbițări elogioase pline de fake, și chiar nici de salutul unora pe stradă. Respectul și Prietenia se câștigă altfel! Sunt cadouri scumpe, nu le poți aștepta de la oameni ieftini!

Și totuși… Pentru că am fost și în pielea de dascăl și în cea de elev, pentru că am fost și sunt înconjurat și de Oameni mari și de secături, mă întreb: Îi mai putem numi discipoli pe cei care, pentru 30 de arginți, scriu biografii pentru foștii lor mentori?