Notă de protest: Școala online și povara „invizibilă” a cadrului didactic
Oare cât timp cui nu îi este lene (să-mi fie iertată expresia) – părinte, mai mult sau mai puțin documentat, jurnalist, internaut care se vrea a fi olecuțâcă expert în ale educației – va lovi în cadre didactice, incriminându-le lipsa calității lecțiilor la distanță.
De ce magazinele, piețele și bisericile funcționează, dar școlile s-au închis? În primul rând, școlile nu s-au închis și niciodată nu se vor închide. Școlile au trecut, temporar, în online. După mine, un lucru absolut normal în vremuri de ciumă!
Sănătatea oamenilor este prioritară! Sunt profesor și sunt pentru școala autentică și desfășurarea lecțiilor în prezențial. Totuși, zilnic peste 2000 de persoane sunt testate pozitiv la SARS-CoV-2. Bunicii, părinții, dar și o bună parte dintre noi, au trecut prin momente de groază, simțind pe propria piele efectele COVID-19. Mulți continuă lupta cu virusul și nimeni nu cunoaște dacă organismul lor va învinge sau va ceda. Zilnic înregistrăm anti-recorduri. Oare chiar e momentul să aruncăm cu pietre unii în alții?
Sunt profesor! Am și eu niște drepturi sau doar obligații? Am și eu dreptul la viață și dreptul de a-i proteja pe cei dragi? Dacă da, atunci eu aleg să stau acasă și să-mi transform dormitorul sau sufrageria în sala de clasă.
Domeniul meu sunt limbile străine și toate lecțiile, cu mici excepții, sunt predate în sincron, cap-coadă. Nimeni încă nu s-a plâns că-l chinui și nu respect nu știu care regulament. Alți colegi au pățit-o! Să îndrăznească cineva să-mi zică că nu fac lecții așa cum se cuvine, că dau indicații doar prin Viber sau Google Classroom, că aleg asincronul, iar în rest – stau și mă relaxez. Să nu îndrăznească cineva să-mi spună că a face lecții online este mult mai ușor, atunci când zile întregi stai lipit de ecrane, utilizând zeci de aplicații și căutând instrumente de predare interactivă pentru o educație de calitate de care aproape nimeni în acest stat nu are nevoie! Până la miezul nopții stai și răspunzi la întrebări, verifici teste și te pregătești pentru a doua zi. Între timp, mai sunt traininguri, participări la conferințe, comunicări, atestări, ședințe, activități extracurriculare, completări de registre, concursuri, controale etc. etc. Fără a avea măcar câteva minute de răgaz pentru a sta de vorbă cu cei dragi. Asta e viața unui Dascăl în pandemie, prieteni!
Înainte de a veni cu critici dure, vă invit să fiți profesor pentru o zi!
„Școala online nu este școală!” „Elevii suferă”. „Conexiunea este slabă” (de parcă profesorul e cel care asigură o conexiune bună la Internet). „Generațiile care vin vor fi generațiile fără carte”. Și multe alte comentarii pline de patos. Serios? Poate vă mai calmați?! Cineva chiar crede că în această perioadă pandemică lecțiile în sala de clasă sunt cu mult mai bune decât cele online? Greșiți amarnic! Etapele lecției nu sunt respectate. Să transmiți ceva nu ai dreptul. Să iai, la fel! Distanța fizică trebuie păstrată. Profesorul vorbește non-stop cu mască. Elevii sunt și ei cu mască. Nu-i auzi. Nu vezi expresia fețelor. Activități în grup nu poți face. În cele din urmă, și în sala de clasă, recurgi la sarcini online.
Da! Toți ne dorim să revenim sănătoși în sălile de studii! Însă pentru a ne bucura de acest „lux” e nevoie de responsabilitate civică! Mai bine vorbiți-le celor din jur, inclusiv copiilor dvs., despre necesitatea respectării tuturor măsurilor de protecție, despre spălatul pe mâini, despre importanța vaccinării și mai ales despre participarea la lecțiile online. Și poate mai luați și niște lecții de etică! Sau în secolul libertinismului a ponegri un învățător în fața copilului e o normalitate?
Cine vrea să învețe învață și online! Nu e timpul pentru mofturi. Ori ne protejăm și revenim la viața normală ori mergem în săli și ne infectăm!
Marea problemă, în aceste timpuri sumbre, e că profesorul parcă nici nu ar exista. Orice eșec al sistemului e aruncat în buzunarul dascălului. Opinia lui nu contează. Experiența, la fel! Meseria e terferită într-un hal fără de hal și fiecare își varsă amarul așa cum poate. Indignarea oricui se ia în calcul! Numai nu a profesorului. Da, nu toți își merită locul în educație. Se mai întâmplă și în alte domenii. Acum e momentul în care avem nevoie de comunicare, de compasiune, de conlucrare, nu de dușmănie. Și da, povara cade și pe umerii părinților! Dar oare asta nu e ceva firesc? Iar dacă tot avem atâția experți (în online, de altfel), buni în a da sfaturi și indicații, atunci să vină în clasă și să arate tuturor cum se face carte! Că la comentat se pricep toți!
Astăzi profesorii sunt în prima linie! Alături de medici. Unii se sting pentru copiii dvs. Mâine, s-ar putea ca copilului dvs. să nu aibă cine să-i predea. Nici chiar online.
P.S.: Nu știu cum dvs., stimați colegi, dar umila mea persoană, atunci când citește unele postări, „expertize” și comentarii”, se simte reprezentantul celei mai defavorizate meserii.
Foto simbol. Sursa: https://www.quora.com/How-can-I-be-a-great-multitasker
