Nihil sine Deo & Nihil sine Matre

Primul cuvânt rostit, primul pas, primul zâmbet, copilăria, tinerețea și chiar și bătrânețea sunt strâns legate de cea mai sacră ființă a cărei descriere cu ajutorul cuvintelor pare a fi prea banală și simplistă. Cei care nu cred în existența îngerilor și în miracole  să arunce o privire în jurul lor, căci au mereu în preajmă cel mai mare și cel mai bun arhipăstor pe nume MAMA, cea care iubește necondiționat, cu iubire curată și jertfelnică, așa cum poate iubi doar DUMNEZEU.

De câte ori ne-am vindecat grație rugilor înălțate la ceruri de mama, de câte ori a vegheat noaptea la căpătâiul nostru pentru a ne vedea mari și sănătoși, de câte ori s-a lipsit de toate pentru a ne vedea pe noi împliniți… MAMA a fost, este și va rămâne medicamentul împotriva tuturor intemperiilor, steaua cerească ce luminează calea întunecată a acestei lumi. Doar bunătatea, dragostea și credința inegalabilă a unei mame este în stare să oprească orice pericol și năpastă. Oare acesta nu e un înger trimis de Sus? Nu e o minune dumnezeiască?! Mulți văd soarele, dar sunt în întuneric, rătăcind prin labirinturile destinului fără a-și da seama că binele de care se bucură tot de la mama lor vine. Și înțelepciunea tot de la ea vine. Nu în zadar marele Grigore Vieru spunea că „cea mai veche carte din lume este o mamă”. Mama întruchipează Evanghelia vieții, este cartea sfântă ce stă la îndemâna noastră, a copiilor. Nouă nu ne rămâne decât să citim conținutul acestei cărți, să sorbim din povețele ei și, uneori, să mai citim și printre rânduri pentru a înțelege ce înseamnă să fii MAMĂ și a putea găsi cheița pentru a pătrunde în sufletul ei, care întotdeauna își lasă ușile deschise. Cheița este una simplă: să nu uităm de cea care ne-a dat viață, să nu uităm, că oricât de puternică ar fi, și ea are nevoie de ajutor și de susținere, să nu uităm să-i spunem mai des „Te iubesc!” căci nu ne costă nimic.

La început a fost MAMA… Cred că Cel de Sus a creat-o mai întâi pe EA, apoi au luat naștere celelalte.

Scumpa mea mămica, îți mulțumesc pentru că ești mereu alături de mine, și în momentele grele și în clipele de bucurie. Mi-ai dat mereu ce ai avut mai bun, iar darul cel mai de preț rămâne a fi VIAȚA și DRAGOSTEA MATERNĂ! Astăzi nu e ziua mea, ci a matale! Să-mi fii sănătoasă încă mulți ani și să mi te țină Dumnezeu o eternitate! Inima-mi bate cu adevărat atâta timp cât te știu sănătoasă și fericită! Ești icoana vieții mele și agheasma ce-mi dă speranță și sete de a trăi, a crea și a iubi!

Îţi mulţumesc cu toată fiinţa mea pentru vorba-ți caldă, pentru nopțile nedormite, pentru sfaturile prețioase, pentru sprijinul necontenit, pentru blândețea dumitale atotputernică şi aş vrea să ştii, chiar dacă nu-ţi spun tot timpul asta, că te iubesc, iar acest sentiment nu va înceta niciodată.

Tot ceea ce sunt, tot ce am realizat, tot ce voi mai realiza și tot ceea ce aş vrea să fiu îi datorez mamei mele!

Ghenadie Râbacov

„Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul”.

You may also like...