Press "Enter" to skip to content

Minți rătăcite

Unii își beau, alții își pierd mințile. Minți care pot reveni oricând acasă sau care se pot rătăci pe undeva, prin cotloanele neumblate ale sinelui. Suntem plămădiți din fragmente rupte din minte. Asimetrice, pe alocuri monocrome, acestea ne cutreieră interiorul în lung și-n lat.

Zi de zi adunăm gânduri de prin toate șanțurile sufletelor noastre. Le adunăm până când acestea ajung să se-mpotmolească în ambuteiaje ce nu mai pot fi controlate. Și atunci ce facem? Le tăiem în două, în trei, în patru, în zece… Bucățile din gândurile de ieri își dau întâlnire cu bucățile din gândurile de mâine și intră împreună în forfota furtunilor stârnite de tot ceea ce înseamnă acum. Tăcerile clocotesc precum vulcanii. Au zăcut prea mult în locul unde se adăpostesc necuvintele. Amintiri uitate, dorințe ascunse, cicatrici și speranțe îngropate între ani, luni, zile, secunde, se contopesc în serpentinele minții, mișcându-se ba în direcția potrivită ba în sens invers. Sfârșitul devine început, iar începutul – sfârșit.

Învățăm să zburăm printre gloanțe. Nu este deloc ușor. Ne dor aripile. Se revarsă preaplinul sau…, poate, preagolul. Orice zbor lasă urme și nici măcar nu știm când și dacă am rătăcit drumul. Născocim povești pentru nimeni. Croim cărări ce duc spre nicăieri. Scriem scrisori care niciodată nu vor fi citite. Lăsăm urme văzute și nevăzute. (Ne) adresăm întrebări fără răspunsuri și trăim fără să consumăm esențe.

E bine ca măcar din când în când să ne oprim, să nu mai hoinărim după principiul „cum bate vântul”. Să facem o dezinfecție a minții, oricât de „băută” ar fi ea. Să ne odihnim gândurile, să le așternem într-un cântec de leagăn lipsit de orice meteahnă. Să apăsăm butonul „delete” pentru toată ura din noi și a celor din jur și să inserăm mai multă dragoste, bunătate și zâmbet în hard discul funcționalității noastre.