Press "Enter" to skip to content

Metoda studiului de caz în educație: piste metodologice și sfaturi practice

Metoda studiului de caz se află la baza formelor de învățământ propuse de Graduate School of Business Administration of Harward. Această metodă a fost inițiată în Franța, în 1926, de André Siegfried (1875-1959), sociolog, istoric, geograf și pionier al sociologiei electorale, însă rădăcinile ei se trag din Grecia antică şi China veche. Mai întâi, a fost folosită ca o metodă de cercetare științifică în medicină, economie, psihologie, sociologie etc., apoi s-a răspândit pe larg în sectoarele învățământului superior și ale educației în general.

Învățarea bazată pe studiul de caz are tangențe și cu învățarea prin cooperare (numită și învățarea colaborativă, colectivă, comunitară, reciprocă sau învățarea în echipă), contribuind și ea la dezvoltarea comportamentelor sociale ale studenților, indiferent dacă analizarea și soluționarea cazului se realizează frontal, pe grupe sau individual. În ultimele două situații, etapa de discutare a variantelor de soluționare se realizează cu participarea întregului colectiv de studenți.

Învățarea prin cooperare vs alte forme de învățare:

Învățarea individualistăÎnvățarea competiționalăÎnvățarea cooperatistă
– se manifestă printr-un grad redus de interacțiune între studenți;
– nu exploatează suficient resurselor grupului;
– succesul sau eșecul unui student nu afectează pe ceilalți;
– nu creează motivație pentru învățare;
– nu contribuie la formarea competențelor de comunicare;
– cultivă independența studenților şi responsabilitatea pentru ceea ce fac.
– generează conflicte și comportamente agresive;
– se manifestă printr-un grad slab de interacțiune între colegi;
– duce la lipsa comunicării;
– amplifică anxietatea, teama de eșec;
– încurajează egoismul;
– stimulează efortul şi productivitatea individului;
– promovează norme şi aspiraţii mai înalte;
– micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări.
– generează sentimente de acceptare şi simpatie;
– stimulează interacțiunea dintre studenți;
– încurajează comportamentele de facilitare a succesului celorlalți;
– dezvoltă gândirea critică;
– dezvoltă responsabilitatea pentru a face muncă de calitate, pentru a se sprijini reciproc, cu prietenie, devotament și toleranță;
– formează deprinderi sociale, de conducere a microgrupului și de a accepta să fii condus(ă);
– creşte respectul de sine și încrederea în forţele proprii.

Avantajele învățării bazate pe studiu de caz

  • îi motivează pe studenţi într-o manieră intrinsecă şi îi implică în activitate;
  • oferă posibilitatea de a se ciocni cu situaţii-probleme reale, autentice, de a le analiza și a căuta mijloace de soluționare a acestora;
  • permite studenților să-și pună în practică cunoştinţele şi capacităţile acumulate în scopul realizării unor demersuri inductive şi deductive și a descoperirii noului;
  • este un exerciţiu interactiv bazat pe argumentări, descoperiri şi soluţionări;
  • îi determină pe studenţi să manifeste o atitudine critică şi spirit creativ față de diferite variante de soluţionare a cazului, prin explicitarea variantei optime;
  • presupune dezbateri colective, în timpul cărora au loc confruntări intelectuale, schimburi de opinii, formulări de concluzii;
  • presupune participarea tuturor studenților la dezbaterea și soluționarea cazului prin cooperare;
  • studenții ating cele mai complexe niveluri de gândire și învățare, parcurgând calea de la colectarea de informații la analiză, sinteză, evaluare, auto- și co- evaluare.

Ce este studiul de caz (SC)?

  • „O strategie de cercetare focalizată pe un caz concret care este interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate despre indivizi, grupuri, organizații, cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale contextuale. Acesta necesită utilizarea mai multor metode complementare, analiză, prelucrare şi stocare a informațiilor relevante, atât cantitative cât şi calitative”. (C. Robson)
  • „o strategie de realizare a unei cercetări care necesită investigaţii empirice în legătură cu un fenomen particular contemporan, într-un context de viaţă real şi utilizând multiple surse de informaţii (interviuri, chestionare, mărturii, dovezi, documente)”. (R. K. Yin)
  • „Esența unui studiu de caz, tendința de bază în rândul tuturor tipurilor de studiu, este încercarea de a clarifica o decizie sau un set de decizii: de ce au fost luate, cum au fost implementate și cu ce rezultate?” (W. Schram)

Caracteristici generale

  • Cazul reprezintă o situaţie-problemă reală, decupată din realitate, situaţie care, valorificată în context educaţional, explicată, analizată, evaluată şi soluţionată în cadrul activităţilor colective ale studenţilor, asigură premisele necesare formulării de către aceştia a noi recomandări, concluzii, reguli, legităţi. Studenţii îşi argumentează soluţiile sau deciziile făcând referinţă la cunoştinţele, legile şi teoriile învăţate deja.
  • Întrebările la care răspunde SC sunt „cum?” şi „de ce?” a avut loc un fapt, un anumit eveniment, o situaţie, o decizie.

Tipologii

  • Din punctul de vedere al scopului cercetării în funcţie de care se face şi alegerea cazurilor, Robert E. Stake identifică 3 tipuri:
  1. Studiul cazului intrinsec, în care cercetătorul se centrează pe descrierea în profunzime a unui fenomen unificat, fără a urmări testarea ipotezelor sau datele lui generale;
  2. Studiul cazului instrumental, realizat în vederea clarificării unei teorii sau a unei probleme mai generale;
  3. Studiul unor cazuri multiple (colective), în care se încearcă generalizarea caracteristicilor şi mecanismelor. Aşa după cum spunea Donald T. Campbell, studiul de caz poate fi privit ca un pas mic spre o teorie mare.
  • Clasificarea lui R. K. Yin:
  1. Studiile de caz exploratorii au ca scop dezvoltarea unor ipoteze pentru viitoare teorii.
  2. Studiile de caz descriptive urmăresc descrierea detaliată a unui fenomen social și a contextului acestuia și pun la dispoziție o serie de date care pot constitui baza altor cercetări.
  3. Studiile de caz explicative permit cercetătorului să explice anumite fenomene utilizând teorii deja existente.

Auto-cazul

  • formă a SC în care autorul vorbeşte despre propria sa experienţă într-un anumit domeniu;
  • un om de ştiinţa mărturiseşte despre avatarurile muncii de cercetător, despre dificultăţile întâmpinate în activitatea sa, despre principalele riscuri pe care cei tineri ar putea să le evite etc.
  • un anchetator poate, de asemenea, consemna, pentru folosul celor tineri, întregul demers investigativ, cu toate surprizele, satisfacţiile sau insatisfacţiile întâmpinate în procesul rezolvării unui caz anchetat;
  • auto-cazul are şi el mai mult conotaţii didactice, fiind folosit de cei tineri în procesul formării lor profesionale;

Funcțiile epistemologice ale SC

  1. Studierea cazurilor oferă bază factuală pentru generalizările inductive în vederea elaborării unei teorii. Pentru aceasta, principala metodă utilizată este cea comparativă.
  2. Folosirea cazurilor ca probe de validare sau invalidare a unor teorii, ori explicații. Demersul logic al verificării este unul deductiv.

A doua funcție a SC va fi activată într-un stadiu mai avansat al cercetării, când se verifică sau se îmbogățește o teorie.

Exigențe:

  • SC trebuie să fie REAL – să reflecte o situaţie, un proces, un fenomen, un eveniment petrecut într-o organizaţie sau în activitatea unei persoane sau foarte posibil a se fi petrecut în trecut sau a se petrece în viitor;
  • SC trebuie să fie SEMNIFICATIV – să abordeze o situaţie cu adevărat importantă, un proces relevant, un fenomen complex, un eveniment amplu petrecut într-o organizaţie sau în activitatea unei persoane;
  • SC trebuie să fie INSTRUCTIV – să reprezinte un instrument util pentru potenţialii utilizatori;
  • SC trebuie să fie INCITANT – să stimuleze interesul celor implicaţi pentru situaţia prezentată, analiza şi interpretarea acesteia;
  • SC trebuie să fie COMPLEX – să includă un set de informaţii determinante care să facă utilă folosirea sa în diverse activităţi.

Designul unui SC

Ca orice altă metodă de cercetare, procesul de realizare a SC urmează o serie de pași bine stabiliți care constituie o metodologie de cercetare. „O metodologie de cercetare este procesul logic care leagă întrebările la care vrea să răspundă cercetarea de datele care vor fi colectate și de concluziile care vor fi trase” (Yin, 2003).

1. Formularea întrebărilor/temelor de cercetare și a unităților de analiză

  • Prima decizie pe care o aveți de luat este legată de ce anume vreți să arătați prin acest SC. Scrierea unui studiu de caz este un proces complex pentru succesul căruia va trebui să investiți resurse de timp, umane și financiare.
  • Alcătuiți un grup de lucru pentru scrierea SC. Grupul de lucru poate fi constituit din două sau mai multe persoane în funcție de numărul și tipul de studiilor pe care doriți să le redactați, modalitatea de culegere a datelor și redactarea raportului SC și alte considerente particulare fiecărei situații.
  • Revizuiți datele pe care le aveți la dispoziție despre comunitățile /beneficiarii proiectului sau organizației, despre fenomenul respectiv. Nu este momentul să colectați date suplimentare, dar datele existente ar trebui cunoscute de către toate persoanele implicate în acest proces.
  • Un pas foarte important în realizarea unui SC este acela de a decide asupra și a formula întrebările (temele) de cercetare. Ce anume dorește să cerceteze SC? Este esențial ca în stabilirea temelor de cercetare să aveți în minte scopurile și audientele SC.
  • Unitatea de analiză este răspunsul la întrebarea „Ce anume se studiază?” sau „Care este cazul?”
  • În funcție de temele de cercetare și unitatea de analiză se va face selecția cazurilor, vor fi decise sursele de date și chiar structura raportului SC. 

2. Definirea conceptelor și analiza literaturii relevante

  • Este important să definiți cât mai clar conceptele conținute în temele de cercetare, precum și cele care, chiar dacă nu se regăsesc explicit în enunțul întrebărilor de cercetare, sunt concepte esențiale în proiect.
  • Definiția cât mai clară a conceptelor va ghida demersul de cercetare în direcția dorită, ajutându-vă să cercetați realitățile de care sunteți interesați.

3. Colectarea datelor

  • Ar trebui să știți foarte clar ce anume doriți să aflați prin SC.
  • Sursele de date trebuie să fie accesibile și relevante. În funcție de caracteristicile surselor alese se vor identifica cele mai adecvate metode de culege a datelor care pot fi atât cantitative cât și calitative. De asemenea, este important să avem o imagine coerentă și articulată a modului în care datele vor fi interpretate și analizate.

Raportul SC

  • după ce datele au fost culese și stocate (în notițe scrise de mână sau fișiere Word), urmează procesul de analiză a datelor și redactare a raportului SC;
  • este indicat ca structura raportului SC să fie agreată înainte de culegerea datelor și să devină parte a designului SC;
  • înainte de a începe redactarea SC, revedeți care sunt scopurile și audiențele stabilite.

Categorii de rapoarte de SC

  • SC singular – este descris un singur caz, iar descrierea este narativă, este prezentat contextul, evoluția în timp sau modificările survenite în urma unei intervenții.
  • SC multiplu ca și colecție de studii de caz singulare, care apar ca și capitole sau secțiuni separate. Pe lângă studiile singulare, raportul de SC multiplu conține și o secțiune care analizează date din mai multe cazuri.
  • SC multiplu fără prezentarea cazurilor singulare – o analiză cross-case (care analizează date din mai multe cazuri). Fiecare capitol este dedicat unei teme și nu unui caz, iar informația despre cazurile individuale este dispersată în mai multe capitole.
  • SC format întrebare-răspuns – modul de organizare și prezentare a informației nu este narativ, ci de tip întrebare răspuns, urmărind temele de cercetare. Acest format permite ca cititorul să identifice foarte rapid o anumită informație care îl interesează mai mult, cu dezavantajul ca o astfel de prezentare a informației pierde din logica narațiunii și din descrierea contextului care este foarte importantă în realizarea unui SC.

Concluzii

  • Nu există o rețetă a SC, limitele sunt stabilite doar de cel ce dezvoltă cazul. Utilizarea SC presupune o mare libertate, dar și o mare responsabilitate.
  • Cadrul de lucru este flexibil, dar trebuie susținut de aplicarea unei rigori a designului cercetării și de o viziune foarte clară a ce se urmărește prin utilizarea SC.

 

Prezentul articol reprezintă o sinteză a propriei experiențe, combinată cu cercetările și opiniile următorilor autori:

  • Yin, R.K. (2014). Case Study Research, Design and Methods. Third Edition, Sage Publications, Thousand Oaks, California.
  • Yin, R.K. (2003). Applications of Case Study Research, Second Edition, Sage Publications, Thousand Oaks, California.
  • Grădinari G. (2005). Studiul de caz – metodă eficientă de dezvoltare a competenţelor comunicative. In: „Limba română”, nr. 12, anul XV, Chișinău.