Press "Enter" to skip to content

Memorii din Sudanul de Sud

Nebănuite sunt surprizele vieții. Unele circumstanțe, întâlniri imprevizibile, neastâmpărarea din anii tinereții și dorința de a experimenta ceva nou te pot arunca pe căi încă neumblate. Așa mi s-a întâmplat și mie în 2008, când am acceptat să fac parte dintr-un proiect educațional în afara R. Moldova. Timp de jumătate de an am ales să fiu la mii de kilometri distanță de plaiul natal și să mă aventurez în activități de predare în partea de sud (statul Jonglei, orașul Bor) al celui mai mare stat african – Sudan. Șase luni rupte de realitatea românească, cu renunțarea la confortul zilnic de acasă, cu dor nebun de cei dragi, dar pline de exotic, diversitate și culoare. Aventura a fost una pe cât de plăcută pe atât de riscantă și chiar periculoasă. Din mai multe puncte de vedere.

Casele sudanezilor

În primul rând, a fost plecarea într-un alt colț al Pământului, într-o zonă sfâșiată de sărăcie și analfabetism, unde primejdiile te urmăresc la fiecare pas. Securitatea precară, repercusiunile războiului civil, destabilizarea statală însoțită de dezastre umanitare, ciocnirile intertribale și interetnice frecvente, condițiile deplorabile de igienă publică, sistemul de sănătate deficitar, nesiguranța alimentară, riscul de infectare cu malarie și alte boli complicate, fauna sălbatică, clima tropicală, cu temperaturi de peste 60°C – sunt doar câteva dintre gravele probleme cu care se confruntă Sudanul de Sud.

În al doilea rând, a fost ambiția de a călători și aspirația de a cunoaște o cultură nouă, de a explora Africa, de a trăi, deși temporar, într-un spațiu absolut neobișnuit, atipic pentru europeni.

Și, finalmente, a fost vocația de pedagog care mi-a dat oarecum un semnal din interior, un imbold de a transmite cunoștințe și a cultiva capacități tinerilor dintr-un stat mult mai întunecat decât R. Moldova, de a cunoaște lumea lor și a lăsa o urmă în calea lor de dezvoltare ca specialiști și ca personalități.

Decizia de a zbura în alt capăt al planetei nu a fost ușoară. Mai ales din perspectiva meseriei de profesor. A trebuit să mă reprofilez, să predau cursuri pe care nu le mai predasem până atunci, să-mi schimb și să adaptez metodologia predării unui public-țintă diferit pentru a ajunge la mințile și inimile reprezentanților unei culturi diferite de a mea. Au fost luni de documentare intensă, nopți nedormite și multă muncă. În total am ținut trei cursuri, toate în limba engleză: Geografia, Limba latină pentru ecologiști și Limba latină pentru farmaciști.

Africa mi-a oferit o experiență unică. Contactul cu poporul sudanez, experiența trăită acolo și prieteniile legate pe durata activității mele profesionale au schimbat ceva în mine. Sistemul de valori s-a clătinat. Am început a privi cu alți ochi nu doar continentul african, ci și propria țară. Părăsisem un loc lipsit de multe, un teritoriu care se sufocă în neputință și mizerie, dar în care se învârt bani grei, pentru a ajunge în cea mai săracă regiune de pe Terra. Săracă, așa cum înțeleg majoritatea sărăcia, or Africa are o bogăție de neimaginat și niște oameni extraordinari, frumoși la suflet, cu zâmbet pur, cu privire pătrunzătoare și mândri de națiunea pe care o reprezintă.

Examenul la cursul de limbă latină pentru farmaciști, noiembrie 2008

Studenții africani ocupă un loc aparte în viața mea de profesor. Numele lor sunt înscrise în cartea modestei mele cariere. La fel cum sunt înscrise și zborurile de 9-10 ore, cu popas în Luxor, călătoriile cu elicopterul din Juba în Bor sau impresionanta „plimbare” cu vaporul pe fluviul Nil. Nu pot fi uitate nici orele de mers, pe drum lutos, în remorca unei mașini pe vreme de vânt, ploaie și caniculă care mi-au înroșit podoaba capilară pentru cel puțin o săptămână. 🙂 Nu mai zic de toată varietatea de animale, unele mai prietenoase, altele de-a dreptul fioroase: turmele de elefanți văzute de la înălțime, crocodilii de pe marginea Nilului, ingenioasele maimuți care ne ieșeau în cale ori de câte ori ne întorceam de la universitate în campusul în care locuiam, șerpii care ne vizitau din când în când în orele de curs, scorpionii de sub corturile studențești, șopârlele multicolore ce dădeau buzna prin vagonetele în care ne adăposteam, insuportabilii țânțari și păsările tropicale incredibil de frumoase. Cel mai mult am îndrăgit falnicii copaci de mango și minunații cactuși de câțiva metri.

Maimuțele, cele mai drăguțe animăluțe africane

Acum, după 12 ani de la marea escapadă în Sudan, am simțit nevoia de a scrie despre aceste pagini excepționale din biografia mea și afirm cu tărie că moldovenii au ce învăța și trebuie să învețe de la populația Africii. Sincer, mă dor criticile de orice gen, mai ales cele rasiste, la adresa africanilor.

Deși suntem în sec. al XXI-lea, Africa rămâne un continent despre care publicul larg cunoaște foarte puțin și doar de la TV, iar părerile despre negri, cum preferă să-i numească unii, sunt eronate și pline de ură.

Mă consider mai norocos decât alții, deoarece am avut șansa să trăiesc printre negri de la care am luat adevărate lecții de viață. Activitatea de profesor mi-a oferit multe posibilități și provocări din care am tras învățăminte prețioase.

Cine sunt africanii? Sunt oameni simpli, poate săraci material, dar neîndoielnic bogați spiritual. Spre deosebire de noi, albii, care ne considerăm atotputernici și regi ai universului, africanii își iubesc țara, își cunosc istoria, nu suferă de grandomanie și confuzie identitară și prețuiesc valoarea culturală a limbilor strămoșești.

Continentul Negru este plin de oameni de valoare. În pofida opiniilor deseori disparate, studenții africani sunt oratori înnăscuți, foarte respectuoși, iubitori de carte, nu știu și nici nu vor să copieze la teste sau examene și, spre deosebire de cei din R. Moldova, nu-și uită dascălii, păstrează legătura cu ei pe parcursul întregii vieți. Africanii venerează statele, popoarele și oamenii care i-au învățat ceva. Mulți dintre ai noștri se pot lepăda de sine cu ușurință și pot oricând arunca la gunoi tot ceea ce înseamnă Țară, Neam, Limbă.

Africanii mai sunt și credincioși. Ei își asumă responsabilități; în caz contrar, Dumnezeu se va supăra pe ei. Noi, în schimb, suntem mai iresponsabili, bisericoși, libertini și nu acceptăm critici.

Africanii luptă cu propriul sânge pentru ceea ce le aparține, noi vindem și chiar dăm pe gratis ceea ce avem mai scump!

Pentru mine, sudanezii sunt un exemplu al toleranței, al dragostei de patrie, al demnității umane și naționale!
Nu toți africanii sunt „negri”, așa cum nu toți moldovenii sunt „albi”. Noi nu știm nici să dăruim, nici să primim! Poate e cazul să învățăm aceste lucruri de la africani?
Poporul african nu este nici rasist. Rasiști suntem noi, cei care nu știm cine suntem, de unde venim, ce limbă vorbim și care ne este Țara!

Africa m-a învățat să respect și să iubesc oamenii altfel. Să trec peste teama mea socială. Nu a fost întotdeauna ușor, dar fiecare clipă experimentată în sânul comunității sudaneze a fost una transformatoare, aducând ceva în plus la ceea ce sunt eu în prezent, ca om.

Acum nouă ani, partea de sud a Sudanului s-a rup de partea de nord, iar pe harta lumii a apărut un nou stat cu capitala la Juba. Așadar, azi, 9 iulie, este ziua de naștere a Sudanului de Sud, a 193-a națiune recunoscută de ONU și al 54-lea stat membru al ONU, din Africa. Cu această ocazie, vreau să aduc sincere felicitări prietenilor mei de acolo, foștilor studenți, și să le spun „Jos pălăria!” pentru curajul de care dau dovadă, pentru iubirea lor necondiționată de neam și credința neclintită într-un viitor mai bun.

One Comment

  1. Anonim Anonim 10 iulie 2020

    Un eseu super despre Valori, Dragoste și Patrie.

Comments are closed.