Press "Enter" to skip to content

Masca de protecție și (corona)virusul din mintea moldovenilor

De azi, 15 iunie, ca și cum purtarea măștilor este obligatorie nu doar în spațiile publice închise, ci și în cele deschise. Totodată, autoritățile s-au lăudat că militarii vor ieși în stradă. „Altfel, vorba președintelui, nu faci regulă! Până nu le dai cu bâta în cap, moldovenii nu înțeleg”.

Din 16 martie până în prezent sunt unicul membru al familiei care iese din casă pentru a face cumpărături, a achita facturi sau pentru alte urgențe. Sincer, de fiecare dată, mă îngrozesc de ceea ce se întâmplă în jur și realizez încă o dată că lipsa de cultură și educație, neglijența și iresponsabilitatea moldoveanului reprezintă sursa tuturor relelor. Nu voi da vina pe președinție, guvern, ministere. Nu vreau să fiu rău, nu vreau să acuz, dar moldovenii își merită sărăcia, conducerea și rătăcirea. Își merită până și pandemia. Iar termenul de relaxare, în mintea lui homo moldovanus înseamnă полный расслабон (din rusă – libertate totală). Majoritatea, din neștire sau chiar de bună voie, au îmbrățișat „imunitatea de turmă” (herd immunity) și așteaptă să „se imunizeze”. Bună alegere! Mai ales că, în tărtăcuța lor, virusul nici nu există. Un cățel de usturoi, o ceapă, un păhar de vin roșu sau o țuică și totul e sub control! Suntem ceea ce gândim. Și suntem suma alegerilor noastre.

După acest intro, vă las să citiți eseul de mai jos și să trageți singuri concluziile.

***

E zi de luni și azi trebuie să merg la muncă. Nu am încotro, au intervenit niște urgențe și trebuie să merg. În celelalte zile am norocul să lucrez de acasă. Mă îmbrac, îmi pun masca, iau mănușile și ies din casă. Ajung în stație. Lângă clădirea cu 9 etaje, chiar sub geamul unui apartament, se bucură de viață vreo cinci tipi, aghesmuiți de draga dimineață. Câtă satisfacție aduce unora un păhărel plin cu „licoarea lui Bachus” dintr-o sticlă ponosită de Cola…

În stație, mai sunt două tinere și o mătușică. Toate mă privesc bizar, ca pe un bolnav. Vine troleibuzul, urcăm toți patru, pe rând. Doamna s-a așezat, apoi a tot cotrobăit prin geantă până a scos o mască chirurgicală terfelită și a pus-o pe gură. Nasul l-a lăsat afară, să respire. Se apropie taxatorul să ia 2 lei pentru călătorie. Un domn, cu bonetă pe cap, dar fără mănuși, cu mască din tifon care a fost cândva albă și care îi servește în calitate de fular, protejându-i gâtul de razele soarelui. Numără banii ca să-mi dea rest, între timp își mai linge degetul arătător ca să lunece ușurel bancnotele și îmi dă biletul, rostind: „Încă și cu mănuși! Că proști mai e tineretul de azi. Crede tăt ce și se spune!”

Până în centru, sunt câteva stații; la fiecare cineva urcă, cineva coboară. De una din bare stă fixată o sticlă cu dezinfectant. Nimeni nu se atinge de ea, de parcă ar fi interzis. Pasageri de toate vârstele, unul mai ingenios decât altul. Cei mai mulți par a suferi de amigdalită, pentru că-și au măștile sub barbă, în partea din față a gâtului. Alții își lasă nasul și buzele la plimbare sau o buză o scot afară, iar alta o protejează. Și doar câteva persoane au fixată masca în modul corespunzător: cu partea colorată în exterior, implicit, cu partea albă în interior; cu nasul, bărbia și gura perfect acoperite, cu părțile laterale lipite de obraji pentru a limita traficul aerului.

Am coborât la stația Armenească. Oameni mulți, militari – niciunul. Fiecare face ce vrea. Unii merg cuprinși în grupuri de 3-4, alții merg grăbiți fluturând masca și arătând celor din jur că o au și o pot pune pe gât sau gură, dacă e nevoie.

O mamă cu doi copii iese din magazin cu două banane și o pungă cu căpșuni. Copiii aleargă, cad pe jos, pun mâinile peste tot, apoi se mai freacă la ochi, iar mama, grijulie ca nu cumva odraslele ei să îndure foame, ia și decojește o banană și o împarte egal: jumătate lui Ionuț și jumătate lui Dănuț. Copiii vor și căpșuni. „Nuuuu, căpșuni nu e voie! Trebuie spălate”, zice mama. Banane puteți mânca și nespălate, cu mâinile murdare că nu se întâmplă nimic.

Mi-am făcut treaba și mă întorc acasă. Seara e mai complicat, lume mai multă. Vine troleul. Chiar lângă ușă stă lipit un afiș: „Acces fără mască interzis! Capacitatea de îmbarcare: 35 de persoane”. Nu știu dacă cineva numără câți pasageri intră în transport. De această dată, taxatoarea e echipată din cap până în picioare: combinezon, bonetă, mască, mănuși și vizieră. Abia respiră, sărmana. Ce să zic… Distanța socială dintre majoritatea pasagerilor este de maximum 20 cm. Nici acum nimeni nu se atinge de dezinfectant. Aproape de mine stă un domn cu masca agățată doar de o ureche. Îi zic: „Domnule, puneți-vă masca! Suntem într-un spațiu închis”. La care, tipul îmi răspunde: «Мне тяжело дышать» (Îmi este greu să respir!) Și tușește de vreo trei ori fără să-și acopere gura. O bătrânică, așezată vizavi, trage cu ochiul în dreapta, în stânga și (se) întreabă: „Neujeli lumea asta chiar crede în virusu ista?” Altcineva completează: „Dacă-s proști las să creadă. Au vrut Europă, Americă. Iaca amu poftim!” Și în spate, un cutărică întreabă pe cel de alături: „Ai auzit mata, la Pervii Canal, au spus că în Rusia…?” „Dap’ și Dodon al nostru tot așa o spus!”

Urcă un tânăr, îmbrăcat la patru ace, își scoate masca mototolită din buzunarul în care își ține și țigările și banii. Și-o pune pe gură ținând telefonul în mână. Se joacă în mașinuțe și tare se mai teme să nu-i scape ceva și să piardă runda. Mai încolo, e o doamnă cu o fetiță. Se tot scarpină la ochi, în cap, pe față, mutând masca ba pe față ba pe dos și în același timp îi dă un biscuit copilei.

Cobor. Intră o bunică cu nepoțelul. „Buni, nenea are virus?”

Străzile Buiucaniului sunt împânzite de vânzători. Niciunul nu are mască. De poliție, armată nici vorbă. Probabil toți au fost trimiși la Moscova.

Intru în supermarket. Aud țipete. O doamnă refuză să i se ia termometria. Ea a citit că așa ceva e periculos și n-au ce-i pune cip. La intrare, este dezinfectant de care nu se atinge nimeni. Printre rafturi se aud voci: „E mare prostie cu măștile acestea. Farmaciile smulg bani din oameni. Și la ce ne trebuie? Măștile numai răspândesc virusul și poate că se vând deam cu virus în ele. Nu vezi câte zvonuri? Nici nu știi pe cine să mai crezi. Oare să fie drept că atâția doctori s-au infectat?”

NB: O mască medicală se poartă o singură dată și cu multă atenție. Masca de gură este de unică folosință și trebuie aruncată în condiții de igienă în momentul în care s-a umezit. Ea nu are un timp anume în care este eficientă, motiv pentru care atunci când devine umedă trebuie schimbată, acesta fiind un amănunt important de luat în calcul având în vedere că majoritatea agenților patogeni se dezvoltă în condiții de umezeală. Asta o spun medicii, nu eu. Desigur că cetățenii, prin felul în care poartă masca, nu fac decât să-și pună și mai mult viața în pericol.

Mă apropii de casă. O ceată de vreo 10 copii se joacă la tobogane, cad unul peste altul, se învârt. Părinții, grămăjoară și ei, practic lipiți unul de altul, stau și privesc fericiți. Nici vorbă de mască.

De la un colț apare un domn, cu masca pe nas și pe gură, în mănuși. Respir ușor: Nu sunt unicul extraterestru.

***

N-aș vrea să port mască în spațiile publice deschise, dar sunt nevoit, pentru că niciodată nu știi cine îți poate scuipa, strănuta sau tuși în față sau cine te poate împinge din spate. Îmbulzeala fizică, și nu doar, e o caracteristică genetică a moldovenilor. Iar sănătatea mea, și mai ales a celor dragi, este prioritară.

Suntem în sec. XXI, iar Organizația Mondială a Sănătății, instituțiile medicale și multe ONG-uri investesc bani în tutoriale pentru a ne învăța cum să ne spălăm corect pe mâini. Asta spune totul despre noi, oamenii.