Mama, creație a Atotputernicului, Icoană făcătoare de minuni, a fost hărăzită pentru a da viață și a aduce fericirea pe pământ. În sufletul ei sălășluiește divinitatea și infinitul. Un infinit al dragostei nemărginite și necondiționate pentru copiii ei.
Cu siguranță, omenirea nu a inventat și niciodată nu va inventa un alt cuvânt mai frumos, mai dulce și mai sfânt decât mama, fiindcă ea e însăți viața. Fără ea nu am fi știut cum arată răsăritul și apusul soarelui, nu am fi avut parte de căldura și energia dumnezeiască și nu am fi admirat splendoarea cerului, nu am fi sorbit din parfumul florilor și murmurul apei cristaline de izvor. Fără ea nu am fi simțit ce înseamnă Dragoste, Iertare, Credință, Speranță.
Nu pot explica puternica și indisolubila legătură care există între mine și scumpa mea Mamă. Știu doar că ea e Îngerul meu păzitor în această lume și că numele meu este zi și noapte în rugile ei. Chipul ei firav, dar puternic, privirea ei blândă, în care citesc multele griji și nopți nedormite mă ghidează mereu spre căi ferite de primejdii și-mi dă noi forțe pentru a înfrunta dificultățile pe care mi le aruncă în cale destinul. Pe tronul averii ei stăm noi, eu și fratele meu. Pentru binele nostru și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc și sabie. E un sacrificiu de care nu poate fi în stare decât o Mamă.
Un singur lucru mă doare, că prin acest sacrificiu, mamele noastre se consumă, fiind absorbite de problemele noastre, trăind cu emoțiile și neliniștitele noastre, cu ascensiunile și căderile noastre. Mă doare că anii își lasă amprenta pe fruntea și obrazul lor.
Mă consider cel mai bogat și împlinit om de pe pământ. Bogăția, fericirea, iubirea, viața, toate au un singur nume – Mama.
MAMA a fost, este și va rămâne medicamentul împotriva tuturor intemperiilor, steaua cerească ce luminează calea întunecată a acestei planete. Doar bunătatea, dragostea și puterea spirituală inegalabilă a unei mame este în stare să oprească orice pericol și năpastă.
Cred că niciodată nu voi reuși să îi mulţumesc mamei mele aşa cum s-ar cuveni a mulţumi unui părinte. Mama este Eroina mea, fiindcă m-a învățat tot ceea ce este mai bun, m-a învățat să trăiesc, să creez, să fac bine fără a cere nimic în schimb, să mă ridic atunci când cad și să merg mai departe.
Scumpa mea Mamă, îți mulțumesc pentru că ești mereu alături de mine, și în momentele grele și în clipele de bucurie. Mi-ai dat mereu ce ai avut mai bun, iar darul cel mai de preț rămâne a fi VIAȚA și DRAGOSTEA MATERNĂ! Să-mi fii sănătoasă încă mulți ani și să mi te țină Dumnezeu o eternitate! Inima-mi bate cu adevărat atâta timp cât te știu sănătoasă și fericită! Ești sensul existenței mele și agheasma ce-mi inspiră încredere și sete de a trăi, a crea și a iubi!
Îţi mulţumesc cu toată fiinţa mea pentru vorba-ți caldă, pentru suprema întruchipare a frumuseții, pentru sfaturile prețioase, pentru sprijinul necontenit, pentru blândețea dumitale atotputernică şi aş vrea să ştii, chiar dacă nu-ţi spun tot timpul asta, că te iubesc, iar acest sentiment nu va înceta niciodată.
Îți datorez tot ceea ce am realizat și ce voi realiza, iar astăzi, de ziua mea, îți spun, o dată în plus, mulțumesc că ești Mama mea!