Press "Enter" to skip to content

Limba română, între suferință și veșnica luptă pentru existență

Nu există nimic mai prețios pentru un popor decât graiul matern. Limba română, componenta esențială a etnicității noastre, este plămânul prin care respiră întreaga națiune, dornică de libertate și unitate.

După 27 de ani de independență artificială și mult promovata și elogiata statalitate, Republica Moldova ar trebui cel puțin să aibă miros de democrație și libertate, iar limba marilor Poeți Eminescu și Vieru să fie unica stăpână. Din păcate, foarte mulți o reduc la statutul de Cenușăreasă, unii prin ignoranță impertinentă la nivel politic, alții prin vorbirea stâlcită care nu e altceva decât o palmă peste obrazul celor care au păstrat-o cu sfințenie pentru a o transmite nouă, generațiilor curajoase și setoase de adevăr.

Limba noastră cea română trece printr-o schilodire fără precedent în Republica Moldova, iar vina acestei amputări lingvistice este a tuturor. Suntem nepăsători și vorbim o limbă plină de greșeli. Acest lucru se întâmplă acasă, în stradă, la televizor, la școală, în Parlament, în Guvern, pe internet. Limba română pe care o auzim chiar și în pretinsele medii intelectuale este adesea nu doar vulgarizată, ci și, în mare parte, agramată. În zadar ne mirăm de modul bolovănos în care sună adesea limba vorbită de invitații la talk-show-urile TV, de persoanele intervievate de jurnaliști, de lipsa de dicțiune și articularea defectuoasă a cuvintelor, de tonul răstit și agresiv preferat de moldoveni și de sărăcia vocabularului, dacă noi înșine nu ne putem debarasa de faimoasele rusisme Hai, davai; poka, karoce, pațan, padrugă, trolik, mujik, klassno, mă prikalesc, mă tașesc, v nature, kapeț, vobshe, prikini și alte cuvinte mutant care îți zgârie auzul. Nu mai zic de celebrele maturi rusești, fără care nu ești în rând cu lumea. Vor trece zeci de ani și se vor schimba generații și generații până când limba română va învinge definitiv în teritoriul din stânga Prutului. Și nu e cazul să învinuim rușii. Vina este a noastră! Nu putem cere altora să ne vorbească limba din moment ce ne este rușine când realizăm la cât de stricat și pocit o cunoaștem noi, nativii.

Relația noastră cu limba română poartă o amprentă foarte personală, identică cu relația pe care o avem cu părinții noștri. Dragostea de limbă începe și se cultivă în familie. Mă întreb câți dintre copiii de azi își văd părinții sau bunicii aplecați asupra unei cărți scrise într-o română perfectă? Câți au ispita de a sorbi din această plăcere și a o transmite apoi urmașilor lor? Oamenii sunt grăbiți, stresați, debusolați, indiferenți, mereu preocupați de crize de tot genul, dar mai cu seamă de cea mai profundă și acută criză – cea a identității și lipsei reperelor morale. Populația s-a transformat într-o masă amorfă de fizionomii descumpănite, fără speranțe și idealuri. Trăim vremuri apocaliptice marcate de disoluția culturii în civilizația străzii, prăbușirea valorilor spirituale și general-umane, desconsiderarea valorilor naționale și jemanfișism cras. În aceste condiții, degradarea limbii române e și ea un produs al răului, agresivității și grotescului.

Ziua Limbii Române este marcată, astăzi, de autorităţi şi instituţii publice, de reprezentanţe diplomatice şi institute culturale din țară, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative. O dată în an, la 31 august, ne închinăm în fața Eroilor neamului și depunem flori, dar în fond nu schimbăm nimic.

Cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce Limbii Române este să depunem maxim efort pentru a vorbi și a scrie corect românește, a ne curăța vocabularul de impurități și a citi cât mai mult, fiindcă lectura este cel mai bun exercițiu de gimnastică a minții.

Identitatea etnică și unitatea lingvistică sunt pivotul conștiinței dăinuirii noastre bimilenare ca popor latin. Limba e cea care ne unește în neîncetatul dor pentru o națiune reîntregită.

La mulți ani, mult adorata și mult prea chinuita Limba Română!