Limba română în R. Moldova, mutilată de la vlădică până la opincă

„S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române”, zicea marele Poet Grigore Vieru. A ostenit natura, au ostenit și lingviștii la zidirea ei, în timp ce alții sunt plini de dispreț pentru limba în care se exprimă.

Ați auzit vorbe de genul: „Nu poți avea încredere într-un moldovean”? Știți de unde vine acest stereotip? Sau poate nici nu e un stereotip, ci un adevăr. Poate sună exclusivist însă e greu să ai încredere în cineva care nu-și stăpânește limba maternă.

E dureros să constați că trăiești într-o republică în care cetățenilor le este rușine să vorbească limba română corect și cu demnitate. Asemenea subiecte trezesc furia și „dezbină societatea”, dacă e să citez guvernările care s-au perindat de la „independență” încoace. A crescut simțitor și numărul marilor „experți” care ne batjocoresc limba într-un hal fără de hal.

E un subiect epuizat, nu? Iar despre limbă? Alte subiecte nu-s? Pentru mine, acest subiect este unul extrem de dureros. Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții. La fel e și în cazul limbii. De ce a vorbi corect este numai treaba profesorilor de literatură și a scriitorilor? Dacă gândim astfel, atunci de ce cui nu-i este lene își permite să ne bage pe gât alte glotonime și să ne dea lecții de limbă și istorie?

Folosirea corectă și estetică a limbii române nu este un monopol al elitei, ea se poate învăța.

Mi-aș dori ca spațiul românesc, îndeosebi stânga Prutului, să se molipsească de patriotismul lingvistic propriu Republicii Franceze, unde grija pentru protejarea limbii franceze față de împrumuturi din alte limbi a devenit o politică națională încă de pe vremea generalului Charles de Gaulle.

Republica Moldova este ca o grădină lăsată de izbeliște, plină de buruieni de tot felul, este „țara” în care exprimarea agramată este auzită de la cea mai înaltă tribună, „țara” în care aproape fiecare contribuie la mutilarea limbii române și, culmea prostiei, este și mulțumit de opera sa. E vorba nu doar despre incompetență lingvistică, ci și despre o nepăsare dezarmată față de corectitudinea exprimării scrise și orale.

Nu vreau s-o fac pe puristul și pe marele lingvist. Nici nu pretind a fi românul care nu comite greșeli. Dar… un lucru e trist: ești mai de gașcă, mai original dacă stâlcești limba. Nu cred că lucrurile se vor schimba în timpul apropiat. E un lucru firesc ca vorbitorii unei limbi, în special tineretul, să aibă nevoie de un limbaj al lor, unul mai cool, utilizat în cercuri mai restrânse. Cu părere de rău, blatneakul rusesc este cel mai apropiat de sufletul moldovenilor.

Să vedem cât de „originali” suntem și cu ce ne „mândrim” atunci când deschidem gura. Să ne convingem, o dată în plus, că greșelile de limbă sunt viruși pe care-i înhățăm foarte ușor, un soi de strănuturi lingvistice cu care infestăm o societate întreagă:

Tinerii din R. Moldova se salută cu Privet și își iau rămas bun cu Poka sau Hai davai! Salut, Noroc și Pa nu trezesc acel wow.

În R. Moldova, totul se întâmplă la moment. Nimic nu are loc pe/pentru moment, în momentul de față sau în prezent.

În R. Moldova, totul se vinde și se închiriază, nimic nu este de vânzare și nici de închiriat.

Aproape toți moldovenii finisează studiile. Foarte puțini sunt cei care le finalizează și absolvă o instituție de învățământ. De altfel, în R. Moldova, cam totul se finisează: clădirile, relațiile, munca, borșul ș.a.

Profesorii nu predau, nu țin lecții, ci le citesc. Tot ei petrec lecții deschise și doar rareori desfășoară lecții demonstrative.

Specialiștii moldoveni își apără tezele de licență, masterat, doctorat. Lor nu le prea place să le susțină. Toate susținerile sunt (și) preventive, aproape niciuna nu e preliminară.

Numai în R. Moldova scrii corect, iar corectorul te „corectează” greșit.

Basarabenilor totul li se primește și nimic nu le iese. Ei nu prea dovedesc să facă ceva, de aceea aproape niciodată nu reușesc nimic.

În R. Moldova, majoritatea șefilor au ore de primire și numai câțiva au program de audiență.

Aici aproape toată lumea vorbește pe telefon și se uită pe televizor și doar unii știu că vorbesc nu pe, ci la telefon și privesc știrile nu pe, ci la TV.

Moldovenii își spală fața, mâinile, dinții, nu și pe față, pe mâni sau pe dinți.

În Moldova, toată lumea se felicită cu ziua de naștere, cu Anul Nou, cu 9 mai, cu „Limba noastră” și doar în cazuri rare se felicită cu ocazia /cu prilejul unei sărbători.

Moldovenii călătoresc cu troliku și cu rutiera (marshrutka), numai nu cu troleibuzul și cu maxi-taxi sau microbuzul.

În R. Moldova, când suni o firmă de ta’xi, vorbești cu robotul, care te anunță amabil: „Ieșiți fără sunet la ieșire peste doi minute”.

Politicienii moldoveni nu candidează la o funcție, ci se balotează. Ajunși la guvernare, ei conduc cu țara și cu oamenii; ei nu acționează pornind de la anumite idei, ci acționează reieșind din fapte; ei nu pun în discuții anumite probleme, ci ridică careva întrebări; nu iau decizii, ci le primesc; nu adoptă legi, ci le primesc; nu țin, și nici măcar nu păstrează evidența, ci o duc; nu fac bilanțul activităților, ci totalurile acestora.

În societatea moldovenească totul are loc în rezultatul unei tâmpenii. Nimic nu se întâmplă ca urmare a acesteia. Lucrurile se derulează în dependență de… și mai puțin în funcție de ceva.

În R. Moldova, toate telefoanele sunt de contact, niciunul nu este pentru relații.

Șoferii moldoveni opresc la oprire, nu în stație.

Un moldovean îți promite munți de aur, nu și marea cu sarea.

Moldovenii niciodată n-au emoții, ei retrăiesc sau, în unele cazuri, perejivăiesc.

Băieții n-au prietenă, ci podrugă, și nu se distrează prin cluburile de noapte, ci se tusuie. Ei nu se trădează unii pe alții, ci se kidănesc. Ei nu manifestă indiferență, lor le este pofig. Prin urmare, un moldovean nu este jemanfișist, ci pofighist. El nu se satură de ceva, ci se zakalibește.

În cele din urmă, moldovenii sunt români, dar până ce nu știu acest lucru sau deocamdată nu vor să recunoască sau… tipa sunt în rând cu lumea.

 

Concluzii:

Problema care ar trebui pusă acum este REromânizarea limbii române, în ciuda tuturor moldoveniștilor certați cu istoria și Cartea.

Primii pași în educație se fac prin corectarea greșelilor de limbă. Pornind de la acest postulat, noi încă nu am făcut primii pași în educație. Avem sufletele bolnave, pentru că „Reaua folosire a cuvintelor nu este numai o greșeală de limbă, ci și un chip de a face rău sufletelor” (apud Socrate către Criton, înainte de moarte).

 

P.S. Sunt sigur că o parte dintre cei care vor citi această postare, vor vocifera (în sensul direct, nu cel atribuit de marii academicieni): „Și za bred?!”

Ghenadie Râbacov

„Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul”.

You may also like...