Astăzi, de Ziua Armatei Române, gândul meu se îndreaptă către fratele bunicii, Nicolae, care și-a exercitat serviciul militar la București, în perioada României Mari, și care l-a cunoscut pe regele Mihai I. Visul lui era să fie militar, să lupte pentru idealurile românești, dar și să-și construiască o familie sănătoasă în dreapta Prutului. Dar n-a fost să fie… În vara anului 1940 Basarabia şi Bucovina de Nord cădeau în mâinile ruşilor, iar soarta a sute de mii de români avea să se schimbe pentru totdeauna. Exact în acea perioadă, badea Nicolae, așa cum îl numea bunica, a îndrăznit să treacă Prutul, în speranța că va reveni, în scurt timp, la București. Prea mare era dorul de părinți și frați. În dor și chinuri și-a găsit sfârșitul. A fost împușcat și torturat fără milă de ruși pentru simplul motiv că se autoidentifica român și dorea să plece de Acasă pentru a reveni într-un stat care, în urma ticălosului Pact Hitler-Stalin, „nu mai era al lui”. „Acasă” devenise un teritoriu ocupat de sovietici în care se impunea forțat regimul comunist cu toate atrocitățile sale. Țăranii înstăriți, bunii gospodari, intelectualii cu viziuni democratice au fost transformați, peste noapte, din oameni respectabili în cei mai mari dușmani ai poporului.
Dintr-o numeroasă și frumoasă familie de șapte membri, doar bunica Efrosinia a supraviețuit și a trăit până la 92 de ani. Ceilalți au murit în război sau pe vremea foametei organizate, sub ochii ei. Deși nu era în stare de nimic, abia ținându-și sufletul cu mâncare făcută din lobodă, coajă de stejar ș.a., trebuia să găsească puteri pentru a le săpa singură groapa și a-i înmormânta cu rugăciuni rostite tot de ea, în taină.
Acesta a fost criminalul regim sovietic care a luat copii de la sânul mamelor, a omorât români nevinovați, a distrus destine, a pus hotare între frați, a nimicit intelectualitatea și a sădit prostia, teama și gândirea antiromâneasca de care nu putem scăpa nici azi.
Bunica a plecat în mormânt cu inima frântă. N-a făcut nimănui niciun rău și nu s-a plâns niciodată de calvarul prin care i-a fost dat să treacă. Unicul „păcat” pe care l-a avut a fost ura față de tot ce e sovietic, fiindcă stalinismul inuman i-a omorât fratele, stâlpul familiei, și a lipsit-o de mamă și alți frați și surori. A avut o putere și o vitalitate de neclintit.
Am învățat istoria adevărată de la bunica mea. „La Români, era ordine!” – asta auzeam mereu de la ea. Pentru bunica, celebra zicere a moldovenilor „Înainte era mai bine” se asocia cu România Mare, iar apărarea și salvarea veneau doar de peste Prut. Și-a dorit foarte mult să vadă Unirea și apoi să moară…
Printre Eroii și Eroinele Armatei Române sunt bunica mea Efrosinia, fratele ei Nicolae și mulți alții care au „gustat” din plin din ororile deportărilor, înfometării artificiale și deznaționalizării.
Fotografii din perioada României Mari: Surorile și frații bunicii.