Press "Enter" to skip to content

Istoria tristă a țării mele

Fost-a cândva un teritoriu ce-și ducea traiul liniștit la sânul Mamei sale, un modest colțișor de rai, cu familii simple, inimoase și totodată bogate, cu oameni de o inteligență rară și de o bunătate deosebită, cu bătrânei care-ți ieșeau grijulii în cale, cu tineri respectuoși și copii veseli, cu cer senin și multă binecuvântare dumnezeiască. Bun pământ mai era și rodea de minune, în orice anotimp! Doamne, și cât de plăcuți erau stăpânii!

Totul a fost bine și frumos până când dulăii venetici au început din nou să latre și să arunce flegme de venin în toți cei care care-și proslăveau istoria, limba și neamul. Necuratul a pătruns în toate mădularele acelui teritoriu și i-a sucit mințile pe vecie. De atunci, totul s-a risipit și pământul acela vrăjit n-a mai dat roade. Există și astăzi, dar nu e bun de nimic. O mână de oameni încearcă să-l resusciteze, să-l semene așa cum se cuvine, dar fără nici un rezultat. Prea multe tunete și fulgere, prea multe coduri roșii s-au abătut peste aceste întinderi. Nimic nu mai e ca altădată. Casele pline de suflet, căldură și lumină s-au transformat în ruine, în pereți singuratici și grădini lăsate în paragină. Zilele au devenit nopți. Dar ce nopți! Fără stele și fără lună, de jur împrejur se întind râpe, sub picioare – prăpastii, deasupra capului – dihănii de tot soiul, gata să te-nghită în orice moment. Au dispărut și marii visători, intelectualii, docții și prea puținii cărturari care mai puteau vedea în întuneric.

S-a așternut bezna. Oriunde îți întorci privirea, vezi același lucru: un tablou al deșertului și al obscurității. Vezi mulți oameni, dar foarte puțină omenie; mormane de medicamente, dar prea puțină sănătate; mușuroaie de șefi și ici colo câte un lider; multe instituții de învățământ, însă nu și dragoste de carte; multă vorbăraie și gălăgie, dar lipsă crasă de comunicare. Te împiedici de prea multă străinătate la tine acasă, de cleptocrație, de violență domestică, ură și boli incurabile… Te zbați pe o suprafață aridă, care se stinge și abia așteaptă să reînvie. Simți un dor sfâșietor de Mamă. Un dor durut, camuflat, negat, batjocorit, așteptat. Un dor care zace chiar și în dușmani.

Aceasta este istoria tristă a țării mele care demult nu mai e țară…