Press "Enter" to skip to content

Indiferență vs. (auto)regenerare

Stau…, singur…, rezemat de propriile gânduri, în miez de noapte, deși e ziuă. E liniște, dar parcă încet se aud voci răgușite. Însă nu-mi pasă! La fel cum nu-mi pasă nici de ploaia ce-i udă pe cei de dincolo de geam, nici de vântul care bate răzlețit cu nepăsare. La fel cum demult nu-mi mai pasă nici de părerile oamenilor și nici de bârfele lor.

Hoinăresc prin labirintul minții, somnambul, obosit și neliniștit. Simt o durere. Mă doare indiferența, boala de care suferă omenirea în acest moment. Boala de care, probabil, sufăr și eu, deși nimeni nu mi-a pus diagnosticul. O fi înnebunit planeta sau doar eu mă trezesc buimăcit și speriat de realitatea din jurul meu?! Încerc să găsesc un răspuns și o explicație și nu-mi reușește, oricât mi-aș stoarce creierii. Totuși, ceva se întâmplă. Sunt înconjurat de oameni, uneori de prea mulți, însă nu văd decât niște priviri pierdute în neant și multe suflete încărcate de înstrăinare. Văd persoane care aleargă. Văd niște fugari plictisiți care nu mai înțeleg ce li se întâmplă. Printre ei, adesea, mă regăsesc și eu. Sunt clipe în care îmi este frică să mă privesc în oglindă. Nu pentru că aș fi urât sau pentru că nu m-aș iubi, dar pentru că mă pierd printre miile de gânduri, tăceri, regrete și frământări. Prin urmare, s-ar putea să nu mai fiu mulțumit de mine însumi. Ba mai mult decât atât, mă tem să nu mă rătăcesc, chiar și pentru o milisecundă, fiindcă regăsirea e destul de grea.

Trăim printre oameni, dar în inerție și indiferență crasă. O indiferență ce ascunde lupte interioare și cicatrici care poate niciodată nu se vor vindeca. O indiferență care ucide încet… Ucide sentimente, visuri, relații, personalități… Cel mai adesea, însă, ucide moralități, culturi, societăți.

Suntem niște pasageri care urcăm în trenul vieții la stații diferite și fiecare își are propria stație terminus. Depindem de o clipă, de o bătaie de inimă, de o răsuflare, de un om… Oricât de puternici am fi, avem nevoie de oameni și de dragoste, iar pentru a supraviețui și a doborî indiferența, e nevoie de autoregenerare.

Dacă ai citit aceste rânduri și te-ai regăsit, atunci începe să te autoregenerezi! Sună, vizitează sau îmbrățișează-ți ființele dragi și întreabă-le, cu adevărat sincer, cum se simt sau pur și simplu spune-le că le iubești!