Press "Enter" to skip to content

Iarba verde de Acasă

Poposește vara și mă bucur din nou de atingerea ierbii pe picioarele desculțe și de mirosul de verde proaspăt. Verdele, botezat de Pedro Calderón de la Barca culoarea cea dintâi a lumii din care iese la iveală frumusețea, mă duce cu gândul la casa părintească și la sătucul în care mi-am petrecut cei mai minunați ani din viață. Verde era grădina, verde era poarta și gardul, verzi și albi erau salcâmii de pe drumul cișmelelor ce duce Acasă, verzi erau și multe dintre hainele bunicii. Mult verde este și azi, dar nu mai e ca altădată. E un verde cu mult dor, unul îmbibat cu multe emoții, așteptări, bucurii, regrete, tristeți…

Orice „întâlnire” cu iarba e o retrăire a momentelor în care am clădit, filă cu filă, zi cu zi, o parte din mine. Privirea și sufletul se îndreaptă spre locurile copilăriei pe care nu le voi uita niciodată, chiar dacă mi-aș pierde memoria.

Îmbrățișez iarba și vreau să zbor în trecut, să stau cu capul în poala bunicii și să-i simt mâinile bătătorite de sapă, dar de o blândețe rară, să regăsesc urmele pașilor pe care le-am lăsat prin curte, să râd, să plâng, să zburd și să mai cred, măcar pentru o clipă, că veșnicia există. Vreau să ascult povești de cândva, să-mi potolesc dorul de serile în care mă hârjoneam cu fratele sau stăteam la masă cu toți cei dragi, spunând vrute și nevrute doar pentru a ne bucura de o atmosferă caldă, plină de zâmbete și pace interioară.

Simt un dor nebun de tot ce am avut și de lucrurile de care nu am știut a mă bucura din plin: de pereții care-mi dau puteri și azi, de vorbele dulci ale celor care nu mai sunt printre noi, de beciul și de podul casei prin care mă furișam când mă jucam de-a mijoarca cu băieții din mahala, de șotiile pe care încercam să le ascundem de cei mari, de șorcovul în care mă cocoțam atunci când oboseam de sâcâiala adulților, de cățelul și motanul care se țineau scai de mine, căutând în permanență compania cuiva, de mirosul rufelor spălate dansând pe frânghia din fundul grădinii, de râsetele copiilor din ogrăzile vecine, de fiecare secundă trăită Acasă, cu bune și rele, de fiecare respirație și foșnet de frunză.

Vreau să evadez din lumea asta agitată, haotică și perfidă și să-mi eliberez inima și mintea de nimicurile care mă țin ostatic de ceva vreme și nu mă lasă să respir parfum de libertate. Vreau să închid niște uși și să deschid altele pentru un nou început. Un început mai bun pentru toate ființele dragi, pentru omenire, pentru mine însumi. Un început cu gust de iarbă verde de Acasă.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.