George Coșbuc, un traducător de cursă lungă

În sec. XIX-XX, activitatea tălmăcitorilor literei străine în limba română, precum și procesul de exportare a literaturii românești, înregistrează un „salt” substanțial, impulsionat de nevoia românilor de a se integra plenar în cultura europeană. Intensificarea practicii traductive în această perioadă a avut un impact covârșitor asupra întregii culturi românești, creând o punte de legătură între românism și europenism și contribuind la procesul de modernizare a societății românești și la formarea unei gândiri intelectuale.

Traducerile făcute de mari autori români au devenit modele de inspirație. Literatura română a cunoscut un număr impunător, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, de traduceri din marile literaturi ale lumii, fapt ce a generat o remarcabilă sete de lectură și cunoaștere din partea cititorului român contemporan. A existat o necesitate obiectivă pentru acest gen de lectură/artă care a găsit un teren extrem de fertil și un larg spațiu de manifestare. Printre cei mai prolifici traducători literari se numără și George Coșbuc (1866-1918), inegalabilul poet, critic literar și traducător de pe meleagurile Transilvaniei, evocator de fresce ale războiului, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Personalitate cu un gust literar rafinat și desăvârșit, Coșbuc este autorul canonic ce n-a lipsit și niciodată nu va lipsi din manualele de literatură. Poetul a știut să zugrăvească și elogieze satul, să ducă o muncă enormă de elucidare a țărănimii, să militeze cu ardoare pentru idealurile și valorile românești, transformându-se în suflet din sufletul neamului său și inimă-n inima neamului său, așa cum s-a exprimat în poemul Poetul:

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul – […]
Sunt inimă-n inima neamului meu
Și-i cânt și iubirea, și ura –
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voința mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.

Pasiunea pentru literatură a poetului s-a făcut simțită încă în perioada studiilor liceale de la Năsăud (1876-1884). Însă prea puțini vorbesc despre el ca traducător și mediator al dialogului între culturi, or soarta oricărui tălmăcitor este de a rămâne într-o nemeritată umbră. Cunoscător al limbilor clasice, greaca veche, latina, dar și al mai multor limbi străine, eruditul Coșbuc citea în original lucrările poeților greci și romani, având acces și la traduceri germane ale operelor din literatura sanscrită, persană, egipteană.

La vârsta de 15 ani, tânărul Coșbuc a fost premiat de Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva pentru succesul înregistrat în traducerea unei versiuni din Odiseea la concursul literar din 1881. De altfel, Coșbuc a fost vicepreședintele, apoi președintele societății respective, imprimând zeci de pagini originale și traduceri în publicația Muza someșană. Exegeții consideră traducerea Odiseei drept o transcriere fidelă de o expresivitate și fluiditate excepțională, autorul prezentând în limba română sensurile esențiale ale creației homerice, prin utilizarea octavei, acreditată de marii renascentiști italieni (Matteo Maria Boiardo, Ludovico Ariosto, Torquato Tasso) ca strofă epică prin excelență. Aceeași originalitate în găsirea echivalențelor creatoare este atestată de traductologi și în analiza traducerilor coșbuciene ale Bucolicelor și Georgicelor lui Virgiliu. Una dintre importantele contribuții ale autorului este reflectată în traducerea Eneidei, care i-a adus Marele Premiu al Academiei Române „Năsturel-Herescu” (1897), obținut până la el numai de V. Alecsandri și de Al. Odobescu. Premierea lui Coșbuc a fost susținută de N. Quintescu, Gr. G. Tocilescu, Gr. Ștefănescu și Spiru Haret, care au calificat traducerea Aeneis ca fiind „o lucrare de mare merit” și „triumful absolut al unui talent consacrat” (Șerbu Cisteianu 32).

Coșbuc a tradus, fragmentar, părțile cele mai reprezentative ale literaturii de meditație indiană (Rig Veda, Mahabharata, Ramayana) – Antologie sanscrită (1897), Don Carlos de Fr. Schiller (1910), din Goethe, Heine și, din original sau prin intermediar german, fragmente ample după Sacontala lui Kālidāsa (1897). Vom menționa de asemenea Mazeppa de Byron (1896), Valuri alinate de Carmen Sylva (1906) și Parmeno de Terențiu (1908).

1897 se profilează drept o etapă primordială în creația poetului, fiind anul în care publică o serie de traduceri din literatura universală, alături de zeci de articole inserate în varii ediții consacrate culturalizării poporului. Trei ani mai târziu, este ales membru corespondent al Academiei Române și se „aventurează” în traducerea Divinei Comedii de Dante Alighieri, ca în 1902 să înceapă a studia cu seriozitate limba italiană, în vederea unei traduceri fidele, în armonie cu originalul. În acest scop, întreprinde o călătorie îndelungată în Italia, alegând ca destinație stațiunea balneară Riva del Garda. La întoarcere, lucrează intens la traducerea operei lui Alighieri. Așadar, infatigabila muncă de traducător iscusit, în cazul Divinei Comedii, cuprinde o perioada de câțiva ani, fapt confirmat și de Virgil Șerbu Cisteianu în nr. 12 (282) din aprilie 2016 al Revistei de cultură, știință și artă Gând românesc: „O primă versiune românească integrală a Infernului a fost pregătită pentru tipar mai întâi în 1902 și apoi în 1906, asupra acestor versiuni revenind în 1907, când încheiase și traducerile din Purgatoriul și Paradisul. Toate îndreptările unor imperfecțiuni stilistice și completarea unora dintre lacunele existente au continuat până în toamna anului 1911, când Coșbuc a întreprins demersuri pentru publicarea întregii traduceri a Divinei Comedii, „una din cele mai expresive traduceri pe care le cunoaște lumea” sau, așa cum o caracteriza Tudor Vianu, „opera cea mai de seamă a măiestriei sale poetice”. Vom nota că, între anii 1963-1965, apare studiul bilingv, în două volume, Coșbuc – Comentariu la Divina Comedie (textul original scris de Coșbuc în italiană și traducerea românească), editat de Alexandru Duțu și Titus Pîrvulescu, cu un cuvânt înainte de Alexandru Balaci.

Poetul George Coșbuc a fost, în același timp, și un original exeget, creator lucid și îndrăzneț al unui sistem personal de interpretare, prin La Tavola ronda, comentariu scris în limba italiană, „mic monstru de erudiție și de ambiție culturală” (Ibidem 33).

Ca și Mihai Eminescu, George Coșbuc s-a simțit atras de literaturile multor popoare, literaturi din care a dat conaționalilor săi meritorii traduceri, incluse în tezaurul civilizațional universal. Cu toate acestea, scriitorul ardelean a respins literatura franceză, refuzând să traducă din ea. Cauza acestui refuz este scoasă în lumină de cercetătorul Dan Brudașcu, care, în revista Agero, deținătoare a Premiului de excelență al Patrimoniului românesc pe anul 2005, remarcă următoarele: „În viziunea lui Coșbuc, poezia franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX era una decadentă, care, în opinia sa, ar fi putut fi un periculos exemplu pentru poeții români. De aceea, el a militat împotriva traducerilor din literatura franceză, inclusiv pentru interzicerea importului de publicații și cărți franțuzești în țara noastră” (http://www.agero-stuttgart.de/globalnews.htm).

Franceza, una dintre cele mai melodioase limbi, o limbă purtătoare a unei culturi impresionante, este și limba lui Eugen Ionescu, a lui Tristan Tzara, Panait Istrati, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși ș.a. Unele poezii ale lui Coșbuc au fost traduse în engleză de Adrian Soncodi. Mai puțin cunoscut este destinul transpunerii acestora în alte limbi. Fără a pretinde că sunt un bun poet-traducător, am încercat să traduc poemul Scumpa țară românească în limba lui Voltaire. Este un poem profund impregnat de suflare patriotică și spiritualitate națională, care mi-a atins strunele sufletului. Prezint mai jos rezultatul modestei mele creații:

[table id=5 /]

Traducerea poetică necesită, pe lângă cunoașterea tehnicilor și elementelor traductologice, și un suflet sensibil de poet. Dificultatea majoră în traducerea poeziei Scumpă țară românească a rezidat întru-un permanent du-te vino explicitat de rudenia, dar și de subtilitățile limbilor sursă și țintă, în căutarea unei echivalențe de efect și păstrarea rimei triple, versul 1 rimând cu versurile 4 și 5, iar versurile 2 și 3 cu versul 6.

La 14 mai 1918, în ziarul Lumina, la București, scriitorul Liviu Rebreanu, într-un articol consacrat poetului din Ardeal, afirma: „Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii… A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc” (apud http://www.literaturadeazi.ro).

Fără George Coșbuc literatura română și palmaresul traducătoricesc românesc ar fi fost mult mai sărace. Grație traducerilor efectuate, marele poet și traducător de cursă lungă a contribuit la infiltrarea literaturii europene în spațiul geografic și cultural românesc, la dezvoltarea unui cadru creativ sănătos, al simțului echilibrului, activitatea sa constituind o deschidere inedită spre universalitate. Traducerile celebrului poet reprezintă niște sforțări intelectuale de necrezut. Ele rămân și astăzi bijuterii autentice al căror giuvaer este înzestrat cu har și valori estetico-literare demne a fi luate în seamă.

Bibliografie

Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București: Fundația Regală pentru literatură și Artă, 1941.

Coșbuc, George. Poezii. București: Editura Cartex, 2012.

Șerbu Cisteianu, Virgil. George Coșbuc și Academia Română. In: Gând românesc, Revistă de cultură, știință și artă, nr. 12 (282). Alba Iulia: Editura „Gens Latina”, 2016, pp. 26-34.

Literatura de azi, Revistă online sub egida Uniunii Scriitorilor din România, http://www.literaturadeazi.ro (consultat la 14.09. 2016).

Revista Agero, Stuttgart, http://www.agero-stuttgart.de/globalnews.htm (consultat la 10.09.2016).