Skip to content

Generația „noii fasciști” din Basarabia post-sovietică

Fiecare generație are ca predominant un anumit model de succes, de realizare personală și profesională. Tinerii, cei care teoretic reprezintă pivotul unei societăți prospere și sănătoase, au dreptul să își definească singuri prioritățile în viață, au dreptul să viseze și să fie înfrânți ca apoi să aibă succes. Unii se agită și se stresează prea mult pentru orice nereușită, dramatizând situațiile cu însemnătate măruntă. Alții se plictisesc prea repede și, deși sunt multitasking, dau dovadă de o superficialitate pronunțată. Adolescenții de azi nu-și mai doresc perfecționism, iar orice acțiune a lor se rezumă la „ce am eu din asta?”. Libertatea, trăsătura esențială a acestora, alunecă mai mult spre libertinism și versatilitate, spre habarnism și egocentrism, spre nepăsare și fatalism. Tinerii nu mai vor să dea din coate și să muncească zi și noapte pentru a obține ceva, nu mai vor să lupte, așa cum au făcut-o părinții noștri, ci mai degrabă preferă să vină ursitoarele din povești cu tot felul de daruri și calități. Orice nereușită a lor este pusă pe seama generațiilor anterioare.

Nu aș îndrăzni să arunc prea mult cu pietre în acești tineri. Adevărat că poartă și ei o vină semnificativă, iar indiferența pe care o manifestă cu siguranță le vor păta viitorul și destinul. Este o vină colectivă, așa cum obișnuim să o spunem cu toții de la o vreme încoace, iar în acest „colectiv” se încadrează oricine în afară de propria noastră persoană. Vina colectivă nu înlătură vina individuală și nici nu o curăță. Dacă este vina tuturor, nu înseamnă că nu este și vina mea, a ta sau a altora. Fiecare dintre noi, la un anumit moment, abandonăm responsabilitatea. Poate o lăsăm în grija conștiinței cu care, să recunoaștem, nu ne întâlnim prea des, mai ales atunci când știm că nu avem nimic de câștigat. Așadar, implicarea noastră în viața soci(et)ală, ca și în cazul tinerilor pe care îi criticăm și îi învinuim de toate relele, depinde de „ce am eu din asta?”, fără zvâcniri de remușcare, „spălând” micile și marile vini individuale.

Adolescenții sunt mai agitați și mai nervoși atât în relația cu semenii cât și cu părinții, buneii, dascălii. Dezinhibați și prea îndrăzneți, conflictuali, selectivi cu colegii lor, noile generații „știu totul”, dar nu cunosc respectul și sunt materialiști până în măduva oaselor. Multor le lipsește un sistem de valori. Deși se plâng a fi demotivați și lipsiți de orientare, sunt totuși pragmatici și oportuniști. Ei formează generația paradoxului, o generație pe cât de inteligentă, creativă și talentată, pe atât de „orfană”, incultă și jemanfișistă pe care a creat-o familiile, sistemul educațional, politicul, societatea per ansamblu, pentru că este o generație ce convine tuturor, o generație foarte ușor de manipulat și de influențat în sens negativ.

În spațiul românesc, în speță cel din Basarabia, unde era sovietică încă nu a luat sfârșit, manipularea și spălarea pe creier sunt norme acceptate de întreaga populație. Non-valorile și prostia se vând și se cumpără cu bani grei. Până și intelectualii se vând cu douăzeci de arginți, nu mai au integritate, curaj, moralitate, etică, responsabilitate, asumare, principii și valori. Cine nu deține toate aceste elemente esențiale în structura ADN-ului personal, nu poate fi integru și nici nu va avea capacitatea de înțelegere a utilității ei în societate.

Trăim vremuri apocaliptice. Cine încă nu a înțeles acest lucru, doarme un somn adânc și se complace în haos și dezinteres.

Am devenit hipersensibili și ne simțim ofensați de cele mai banale lucruri. Suntem mândri până la ridicol, ne distingem printr-un narcisism excentric și distrugător al propriei personalități. Suntem generația fulgilor de nea, despre care vorbește scriitoarea britanică Claire Fox în volumul „I find that offensive!” Suntem prea fragili, disperați, frustrați, iresponsabili, fricoși, vulnerabili și avem o capacitate scăzută de a face față monumentelor dificile din viață. Ne-am obișnuit să ne victimizăm. Se pare că în Basarabia post-sovietică a fi liber este ceva infinit mai greu decât a nu fi liber. Alegem să negăm adevărul istoric, să uităm trecutul, să ne urâm frații de sânge, să aruncăm petarde în statul român numai nu să cerem Unirea și reîntregirea națiunii, ceea ce este absolut firesc pentru un popor care se respectă. Ne place să avem un Stalin în frunte, ne autoflagelăm, suntem sadici și masochiști. Școala am transformat-o într-un fel de birou politic, protestele stradale în bla-bla-uri ale unor parveniți dornici de fotolii și avere, iar libera exprimare într-o atitudine psihopată de atac verbal, lipsit de argumente și bun simț. Sub „fulgii de nea” se ascund de fapt „noii fasciști”, gata să te omoare doar de atât că ești unionist sau nu mai știu cum. Peste noapte poți rămâne șomer, te poți trezi cu dosar fabricat sau cu un braț fracturat, cu mesaje amenințătoare sau lozinci staliniste. Luptăm cu niște neofasciști slabi de fire, care nu pot obține ceva decât prin teroare. Există fasciști incurabili, reprezentanții coloanei a V-a și nostalgicii sovietici, cu virusul dodonist în gene, care turbă doar când aud și văd cuvintele român, România, limba română. Fasciști lași au fost președinții RM de la independență încoace, de la Snegur până la Dodon, cu excepția lui Nicolae Timofti. Fasciști sunt actualii guvernanți și judecătorii corupți de nivelul Rodicăi Berdilo împreună cu gașca de la Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție. Fasciști sunt chiar și unii lideri de ONG-uri, pretinși unioniști, care urmăresc alte scopuri meschine și promovează Unirea pentru bani, râvnind poate și la fotolii de deputat. Fasciști sunt toți cei care se împotrivesc Marii ReUniri a tuturor românilor, inclusiv cei de la DA și PAS, care în aceste momente profită de susținerea partidelor unioniste. Să le mulțumim sovieticilor pentru acest fascism ciumos prezent în sângele moldoveniștilor. Este nevoie de un transplant URGENT, altfel depopulata Republică Moldova va rămâne pe veci o gubernie îngropată în sicriul sărăciei spirituale și materiale. Realizarea acestui transplant incumbă tinerilor! Tăcerea și nepăsarea lor le dă curaj celor de la putere, fiindcă demonstrează o dată în plus că vocea lor nu contează.

Atât timp cât basarabenii vor fi rupți de Țara-Mamă, vor fi tratați drept o adunătură de ratați, care nu contează la ei acasă, la fel cum nu contează nici votul lor. Vor fi niște rătăciți cu capul plecat, folosiți la propriu și la figurat de politicienii corupți care, grație supușeniei populiste, acced la funcții în stat și încearcă să păstreze cu orice preț proiectul statalist Republica Moldova, care a eșuat demult.