Gânduri tomnatice

Miroase a toamnă, a frunze verzi, galbene și ruginii care se prind în horă, așternându-se domol într-un covor multicolor ce ne încântă ochii și sufletul. Încetișor, copacii se dezbracă din straiele lor bogate pentru a ne înveseli pașii.

Frunzele, spre deosebire de oameni, sunt sincere, lipsite de răutate, ură, invidie, răzbunare. Ele știu să exprime dragoste și bonomie și vor să ne transmită lucruri pe care noi, prinși în rutina zilnică și prea ocupați cu cele lumești, nu le vedem.

O frunză mi-a bătut în geam, atât de delicat de parcă i-ar fi fost frică să mă deranjeze. Dorea să-mi spună ceva, fiind îngrijorată de prea mult întuneric, de norii ce au acoperit sânul naturii basarabene. Da, în Basarabia românească natura e frumoasă, dar suferindă și ea, ca și populația. Gustul dulce al fructelor de toamnă devine amărui și acru sub ropotul ploii politice din ultimii ani. Pomii, triști și înlăcrimați, cad în genunchi și se zbat rupându-și crengile. Nici ei nu mai suportă atâta nedreptate și pustietate.

Mă tot întrebam de ce această frunză a făcut popas la marginea ferestrei mele, și nu a altcuiva. Am admirat-o timp îndelungat, iar tăcerea ei spunea totul. Nu-și dorea să cadă pradă naturii crude. Își dorea și ea să fie auzită, de parcă i se întâmplase o mare nenorocire. Se tot mișca cu blândețe în adierea vântului, privind ba spre mine, ba spre copacii goi. În cele din urmă, căzu și se lase dusă de vând, înțelegând că locul ei este printre celelalte frunze, că legile toamnei nu pot fi schimbate.

Oare când moldovenii vor învăța de la frunze, vor înțelege și vor recunoaște că ceea ce este scris în ceruri nu poate fi ascuns și denaturat?! Adevărul nu poate fi șters cu nimic și nici nu poate fi direcționat spre calea pe care și-o doresc unii. Mai devreme sau mai târziu, adevărul distruge orice cale nocivă.

Toamna e vremea culesului… Acum culegem roadele. Roadele unei gândiri perverse și bolnave, iubitoare de mizerie și beznă; roadele unei frustrări și inerții civice. Oare de câte toamne mai e nevoie ca să ne scuturăm de minciună și supușenie și de câte primăveri pentru a reînvia, ca să murim iar?

Vin ploile lungi și reci pentru a ne cufunda și mai mult în starea de somnolență din care nu ieșim de veacuri… Am ales să dormităm, DAR, în curând, nu vom mai putea scoate nici nasul de sub pătură pentru a putea schimba ceva. Un deznodământ jalnic pe care îl prevestesc și frunzele.