Gânduri post-electorale

„Nimeni nu se poate întoarce în trecut pentru a schimba începutul, dar oricine poate începe de astăzi să schimbe finalul”. Această aserțiune a lui Mary Robinson, prima femeie din lume aleasă președinte în mod democratic, se încadrează perfect în zâzania post-electorală a Chișinăului: învinuiri, supărări, apostrofări, altercații și comentarii pipărate. Cam cu asta respiră capitala R. Moldova și rețelele sociale după anunțarea rezultatelor scrutinului din 20 octombrie.

Aruncăm cu pietre unii în alții, ne acuzăm de toate păcatele și ne adresăm „complimente” de tot genul, dar uităm de un singur lucru: Orice națiune își are conducătorii pe care îi merită! Mai ales în cazul unui pseudostat, mereu confuz din punct de vedere identitar, certat cu istoria, împrăștiat și plin de nulități.

Vina este a babelor și moșnegilor, după cum se exprimă sarcastic unii. Toți acești vârstnici nu sunt decât niște victime ale fostului și actualului regim de guvernare, care au fost crescuți și educați cu idei fixe, cu frică și înstrăinare de neam. Cu toate acestea, mulți dintre ei sunt eroii care au demonstrat curaj și determinare și au fost pe baricade în anii ‘90 luptând pentru limba română, alfabet latin și reîntregirea Țării. Oricare a fost opțiunea acestora în data de 20 octombrie și indiferent cui au acordat votul de încredere, cel puțin nu au manifestat indiferență și și-au exercitat dreptul constituțional. Pensionarii, așa cum sunt ei, au cel mai puternic sentiment de responsabilitate în materie de voting.

Vina este a tinerilor, zic alții. Cei cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani sunt apatici, evazioniști, dependenți de Internet, nu au contactul cu societatea „reală” și nu votează. Pasivismul și non-implicarea tineretului în viața socială este un fenomen propriu nu doar spațiului românesc. Nu agreez absenteismul tinerilor, mai ales al celor care în ziua alegerilor găsesc „timpul potrivit pentru chefuri și frigărui”. Totodată, ultraobosiți de promisiuni fade și de veșnica așteptare a unei vieți mai bune, majoritatea aleg să plece în altă țară. Dacă acum câțiva ani, spuneau adio imediat după studiile universitare, acum abandonează cuibul părintesc odată cu obținerea bacalaureatului sau chiar mai devreme. Republica Moldova este „statul” care te alungă de acasă, „statul” care te urăște și în care nu există loc pentru intelectuali și oameni de creație. Ura naște ură. Mă număr și eu printre cei „alungați” și o spun din propria experiență.

Absenteismul și indiferența cetățenilor de toate vârstele se explică prin incultură politică, iresponsabilitate civică, lipsă de discernământ și vizionarism, pe de o parte, și neîncredere în partidele politice sau nedorința de a vota de dragul participării și civismului, pe de altă parte. Repet, nu sunt părtașul unei asemenea poziții, dar nici nu acuz pe nimeni. Totul are o explicație.

Politicienii sunt sursa tuturor relelor – aceasta este părerea cea mai răspândită în rândurile cetățenilor. Ei ne dezbină, ei își apără interesele meschine, ne măgulesc urechile cu declarații anoste, nu și cu fapte concrete. Mulți sunt cei care acuză unioniștii, că nu s-au mobilizat, că nu au fost capabili să se unească în campania electorală etc. etc. Adevărat, au politicienii păcatele lor şi destul de multe. Există şi excepții, dar puține. Ar fi incorect să afirmăm că în politică nu este loc pentru integritate și onestitate. Totuși, responsabilitatea revine alegătorului. Jemanfișismul cras și neiubirea de Neam ucid şi dezbină, iar hoții și criminalii ajung să guverneze, fiindcă nouă ne place să fim mințiți, dominați și jăcmăniți. Dacă nu ne-ar plăcea aceste lucruri, nu le-am tolera. Preferăm însă să întoarcem spatele scenei politice decât să luptăm. În opinia moldoveanului, „votul nostru nu schimbă nimic, demult e hotărât totul”!

De ce Ion Ceban și Andrei Năstase sunt favoriții? Pentru că mai e nevoie de timp ca cetățenii, pe lângă liberate care, în viziunea lor, echivalează cu libertinism total, să își asume și niște responsabilități, să gândească limpede și să nu se mai lase spălați pe creieri.
Republica Moldova e depopulată, au rămas bătrânii, bolnavii, alcoolicii, agramații care dormitează și își odihnesc zilnic burta la soare și un grup mic de intelectuali integri care nu-și găsesc locul într-o societate defectă și găunoasă. Din păcate, pe aceste meleaguri mioritice, a fi intelectual este un blestem.

Totuși, cine se face vinovat de toate aceste anomalii societale? Toți!

• Cetățenii, pentru că nu sunt sinceri cu ei înșiși, pentru că acceptă rolul de sclav și subpapucar în schimbul unui loc la călduț, fără prea mari griji.
• Politicienii, îmbrăcați în măști multicolore, pentru că sunt falși, ipocriți, cinici și încurajează batjocura necontenită adusă Țării, Neamului, Limbii și fiecărui locuitor în parte.
• Unele instituții media, care se vând ştim noi cum şi cui şi spală pe creiere electoratul!
• O bună parte din ONG-iști, strângători de fonduri pe seama sincerității românilor cu bun simț, care în timpul campaniei electorale au tot împrăștiat venin, încercând să discrediteze imaginea unor partide.

Pentru prima dată mă bucur că nu am viza de reședință în Chișinău. Pentru că niciunul dintre candidați nu mă reprezintă. Ambii sunt nocivi.

Nu știu cum alții, dar eu, muritor de rând care vine din domeniul educației, mă simt în pielea cetățeanului turmentat din O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale. Ca și el, sunt îmbibat de deziluzii și consternări în fața murdăriei proceselor electorale ale unei false democrații. Mă uit cu disperare în jur şi mă întreb: „Dar eu cu cine votez?” Sunt sătul de legendarul „răul cel mai mic” al moldovenilor și nu vreau să fac parte din majoritate și nici s-o fac pe marele salvator.

Pentru că am ales să acționăm așa cum vor unii, pentru că ne bălăcim în statalism, pentru că nu votăm cu sufletul, acum strângem roadele. Nu vom putea schimba ceea la ce refuzăm să ne opunem. Să nu mai scâncim, să încetăm a ne mai plânge de milă și a învinui pe altcineva pentru problemele pe care le avem! Învinuind pe altcineva pentru tot ceea ce ni se întâmplă, refuzăm orice responsabilitate și dăm altcuiva puterea asupra acestui aspect al vieții noastre.

Nostra culpa finita est!

Nu putem schimba începutul. Dar putem schimba oare finalul?