Eseuri

Gânduri din căruță

Sunt zile în care vrei să lași Chișinăul mult prea agitat, să deconectezi telefonul mobil, să uiți că există Internet și să evadezi la țară, în sătucul de baștină unde aerul este altul, unde soarele nu frige, ci răsfață, unde pământul are alt miros, unde copilăria îți reintră în vene.

Ce poate fi mai frumos decât să hoinărești dealurile și să cutreieri mahalaua unde cândva te zbenguiai cu copiii până noaptea târziu și inventai jocuri de tot felul?! Cui nu-i este dor de anii lipsiți de griji, în care părinții și buneii își ascundeau nopțile nedormite și frământările cotidiene?!…

Acasă… – cât de dulce este acest cuvânt încărcat cu mult dor. Acasă este acolo unde cineva ne așteaptă…, este cărăruia de lângă casă, din ce în ce mai puțin bătătorită, este orice adiere de vânt și orice foșnet de frunză din copacii din care bunica strângea cândva roada…

Când suntem copii, vrem să devenim mai repede adulți. Când devenim adulți, ne lipsește copilăria și pragul casei părintești. Mergem în sat, însă, de fiecare dată îl găsim altfel și, în același timp, neschimbat. E trist să găsești porți încuiate și ogrăzi pustii. E dureros când nu poți vorbi decât cu gardurile putrede, iar pentru a depăna amintiri scotocești niște gânduri de prin căruță…

Îmi e dor de o vară la sat, de o alergare desculț prin ploaie, de scârțâitul porților prea dornice de oameni, de lătratul vesel al câinilor de pe ulițe, de mieunatul motanului mult îndrăgit de bunica, de cântatul cucoșilor și de trezitul cu noaptea în cap, mirosul fânului proaspăt cosit, de niște cireșe zâmbitoare și ochioase din livada vecinilor… Îmi este dor și tot cotrobăiesc prin căruța satului răspunsul la întrebarea: De ce doar în copilărie ne pasă ce joc vom juca azi sau mâine? „Maturizarea omului înseamnă să-și recâștige seriozitatea pe care a avut-o la joacă, atunci când a fost copil”, spunea Friedrich Nietzsche.