Felicitări cu ocazia începerii noului an de studii 2011-2012

Mult stimați Colegi,

Dragostea față de Măria Sa Cartea ne adună iar la un început frumos de toamnă. De azi, vom intra iarăși în sălile de sudii pentru a semăna lumină și cunoștințe, pentru a găsi cheița către inima fiecărui student. Vă felicit cu această ocazie și vă mulțumesc pentru faptul că nu încetați să cultivați cele mai sacre valori ale patrimoniului național, pentru abnegație, pentru aportul Dumneavoastră considerabil în prosperarea învățământului. Să aveți un an plin de realizări, studenți sârguincioși cu care să vă mândriți. Să fiți sănătoși și Bunul Dumnezeu să vă ocrotească!

Dragi studenți,

Vă urez mult succes în anul universitar 2011-2012. Să aveți un an de nota 10 și, cu ajutorul profesorilor, să găsiți calea spre carieră și spre minunata lume a cunoștințelor, căci, după cum spunea Socrate, „Singurul bine este cunoașterea, iar singurul rău este ignoranța”.

Ghenadie Râbacov

„Educația zidește punți ce unesc trecutul cu prezentul și prezentul cu viitorul”.

You may also like...