Educatie,  Evenimente

„Europa în unitate și diversitate” – Conferință publică în beneficiul liceenilor

Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca” din componența Facultății de Litere ULIM continuă campania de promovare a excelenței universitare și sensibilizare a tinerilor privind educația în spiritul valorilor europene.

Astăzi, la Biblioteca „Liviu Rebreanu”, am avut o întâlnire cu elevii liceelor din sectorul Poșta veche al capitalei. Am susținut o conferință publică cu titlul Europa în unitate și diversitate, în cadrul căreia le-am vorbit actualilor și viitorilor absolvenți despre semnificația și importanța istorică a zilei de 9 mai, atunci când bătrânul continent sărbătorește pacea și unitatea; despre simbolistica drapelului european, imnul european, misiunea și valorile UE, dar și despre activitatea celor mai mari instituții europene. Am pus în discuție și motto-ul UE – „Unitate în diversitate” – care valorifică o Europă unită în menținerea păcii și a prosperității, prezervarea diversității lingvistice și culturale, a cutumelor și tradițiilor statelor europene în zgomotosul secol XXI.

Tinerii și profesorii, marea majoritate de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, s-au pronunțat asupra haosului și degringoladei din societate, asupra mentalității moldovenești vetuste și indiferenței anumitor grupuri de cetățeni față de destinul națiunii și comunității din care fac parte. Cu toate acestea, tinerii speră la un viitor prosper și cu adevărat european, care poate fi înfăptuit doar prin Unirea cu Țara.

Data de 9 mai marchează ziua în care, acum 66 de ani, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a pronunțat declarația privind crearea unei Europe organizate, indispensabile pentru garantarea și conservarea relaţiilor de pace. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Conferința a finalizat cu un concurs din trei etape. Elevii au fost testați în materie de cunoaștere a geografiei, simbolurilor și curiozităților țărilor europene. Câștigătorii concursului vor primi diplome și premii din partea catedrei și Centrului de Reușită Universitară ULIM, iar decernarea va avea loc la sfârșitul lunii mai.

La finalul evenimentului, publicul a fost familiarizat cu oferta educațională ULIM pentru anul academic 2016-2017 și a vizionat un filmuleț despre cea mai prestigioasă instituție de învățământ din țară. Am avut un schimb de opinii și discuții fructuoase în ceea ce privește utilitatea cunoașterii limbilor străine, avantajele multilingvismului, calitatea studiilor (pre)universitare și posibilitățile de inserție profesională. Liceenii au rămas impresionați de modelul de europenizare /internaționalizare a studiilor implementat la ULIM și au decis să viziteze instituția noastră, până la finele anului de învățământ.